Intuiția este capacitatea noastră de a ști ceva fără să ne gândim la acel lucru sau fără să ne folosim de informații pentru a-l înțelege. Ne putem gândi la neurocepție ca la intuiția noastră autonomă. Deoarece sistemul nervos autonom este un sistem care funcționează în afara stării noastre de a fi conștienți și care operează sub nivelul creierului gânditor, neurocepția este un mod de a ști care este foarte diferit de înțelegerea noastră cognitivă. Prin intermediul procesului de neurocepție, sistemul nervos ascultă ce se întâmplă în experiențele corporale, în experiențele venite din mediu și relaționale, caută indicii privind siguranța și pericolul și răspunde prin închidere, mobilizare pentru acțiune sau ancorare în reglare. Deși ne place să credem că pentru a lua decizii ne folosim înțelepciunea și minunatul creier pe care îl avem, de fapt, cu mult înainte ca informația să ajungă la creier, sistemul nervos autonom trece la acțiune.

În lipsa conștientizării, neurocepția funcționează în fundal servindu-ne la supraviețuire și la structurarea activităților de zi cu zi. Când aducem percepția în neurocepție, în acel moment avem acces la perspectivă. Adăugând percepția în procesul autonom al neurocepției, nu mai suntem pur și simplu într-o stare, devenim capabili să fim cu ea, să observăm și să reflectăm la acea experiență. 80% din totalul informațiilor care ne parvin prin căile noastre vagale circulă de la corp către creier prin ceea ce numim căi aferente, în timp ce 20% din totalul informațiilor se întoarce de la creier în corp prin ceea ce numim căi eferente. (O modalitate ușoară de a ține minte cei doi termeni este să ne gândim așa: căile aferente vin, iar cele eferente pleacă.) Creierul preia informația primită de la corp și o transformă într-o poveste pentru a da logică la ceea ce se întâmplă în corp. Când aducem percepția în neurocepție și conștientizarea în cele trei circuite ale informației autonome (cel corporal, cel conectat cu mediul și cel relațional), invităm corpul și creierul să lucreze împreună. Apoi devenim mai mult decât simpli ascultători ai unor povești. Devenim editori ai poveștii și scriitori de povești.

Prin neurocepție, sistemul ascultă pe măsură ce zilele se scurg, evaluând continuu potențialele riscuri și răspunzând în serviciul supraviețuirii. Suntem conștienți de răspunsurile noastre mai întâi la nivel fizic, apoi prin conectare cu povestea care apare. Uneori impactul este ascuns, trăit la interior și cunoscut numai de noi. Simțim schimbări în respirație și în ritmul inimii, schimbări la nivel de digestie și diferite senzații în gât. Gândurile noastre încep să alcătuiască o poveste. Această experiență inte-rioară este deseori însoțită de un impuls de a trece la acțiune. Alteori, răspunsurile noastre sunt vizibile pentru ceilalți. Expresiile noastre faciale, tonul vocii, gesturile și postura le arată celorlalți ce anume simțim. Spunem ce gândim, iar impulsul de a trece la acțiune care era ascuns înăuntru prinde viață și este acum vizibil în comportamentele noastre.

Sistemul nostru nervos autonom se mișcă adesea într-un mod care ne ajută să gestionăm cu succes o experiență. De exemplu, sunt ancorat în reglare, în timp ce mă bucur de o plimbare prin pădure și mă mobilizez când văd un șarpe pe cărare. Neurocepția se potrivește cu ceea ce se întâmplă în acel moment, răspunzând cu acuratețe la întrebarea: „Sunt în siguranță?” De asemenea, ne putem simți alarmați și supervigilenți când nu există niciun risc efectiv. M-aș putea simți foarte anxioasă ori de câte ori răspund la telefon sau aș putea să fiu extrem de conștientă de fiecare sunet și să trebuiască să știu exact de unde vine. Putem și să experimentăm lumea fiind într-o stare de plictis și inconștiență. Nu dau atenție pe unde merg și mă lovesc tot timpul de lucruri sau nu recunosc când cineva îmi întinde mâna cu prietenie. Când au loc aceste tipuri de experiențe alarmante sau neașteptate, am putea spune că sistemul nostru nervos nu se ocupă cu acuratețe de problema stării de siguranță și acționează într-un fel nepotrivit.

Uneori ignorăm sau trecem peste neurocepția noastră. Vedeți dacă vă puteți aduce aminte de o vreme în care neurocepția v-a transmis un mesaj și nu l-ați ascultat – de exemplu, poate v-ați simțit reticent în a accepta o invitație și totuși ați acceptat-o – sau de un moment când ați ascultat, dar nu ați ținut cont de acea îndrumare subtilă. Poate ați simțit în inima voastră că nu ar trebui să fiți de acord să lucrați la un proiect și ați respins acest lucru ca pe un sentiment prostesc, spunând totuși da. Când nu ascultăm sau când ascultăm și nu luăm în seamă informația intuitivă, adesea regretăm mai târziu. Privim în urmă și realizăm că sistemul nostru nervos autonom ne-a trimis un mesaj important, iar în acel moment nu am fost capabili sau nu am fost pregătiți să preluăm informația și să o folosim pentru asigurarea stării noastre de bine. 

Copilăria este momentul când începem să învățăm să ne acordăm sau să nu ne acordăm [cu sine și cu celălalt – n. red.]. Suntem învățați să ascultăm și să fim îndrumați de ceea ce auzim sau să ignorăm și să trecem peste mesajele pe care le transmite neurocepția. Poate că am crescut în cămine în care ni s-a spus că ceea ce simțim nu e corect și să ignorăm ce anume ne spune neurocepția. Într-un astfel de mediu suntem instruiți să nu ne ascultăm și să nu ne acordăm atenție. Sau poate că am fost ajutați de timpuriu în viață să ne acordăm la sentimentele noastre și să le dăm atenția când luăm decizii. Oamenii din jurul nostru ne-au învățat că suntem în siguranță privind lumea și să vorbim despre ceea ce vedem. Într-un astfel de mediu, învățăm că experiența noastră interioară ne oferă informații importante.

Gândiți-vă la sistemele (voastre autonome) cu care interac- ționați periodic. Care sunt semnalele de siguranță și de pericol pe care le simțiți când navigați prin aceste sisteme? Semnalele de siguranță pot fi recunoscute în senzația că sunteți vii și ancorați într-o stare de reglare, în timp ce semnalele de pericol pot fi recunoscute în felurile în care vi se activează stările de supravie țuire simpatică și dorsală. Încercați să percepeți cu atenție aceste experiențe și apoi vedeți unde vă duce neurocepția.

Pentru a găsi starea generală de bine, trebuie să luăm în considerare atât semnalele de pericol, cât și pe cele de siguranță. Trebuie să reducem sau să rezolvăm semnalele de pericol și să experimentăm activ semnalele de siguranță. Fără unele sau altele dintre ele nu ne putem stabiliza starea generală de bine. Pentru a explora acest lucru, gândiți-vă la o anumită experiență pe care o simțiți ca fiind puțin nesigură sau care conține doar o idee de suferință. Începeți prin a aduce percepția neurocepției în atenția voastră conștientă și prin a identifica semnalele specifice de pericol pe care le simțiți. Utilizați cele trei fluxuri ale neurocepției pentru a identifica semnalele în corp, în mediul din jur și între voi și ceilalți oameni. Când identificați un semnal de pericol, gândiți-vă cum l-ați putea reduce sau dacă există o modalitate de a-l rezolva. Ce e posibil în acest sens? Experiențele includ uneori mai mult de un singur semnal de pericol. Opriți-vă și explorați-l pe fiecare în parte odată ce le identificați.

Iar acum îndreptați-vă atenția spre semnalele de siguranță. Acordați-vă timpul necesar pentru a vedea ce semnale de siguranță corporale, de mediu și relaționale sunt prezente în acea experiență. Noi, oamenii, suntem creați cu o înclinație spre nega-tivitate pentru a ne ajuta să ne asigurăm supraviețuirea. Din cauza aceasta, suntem în căutarea semnalelor de pericol și deseori ratăm semnalele de siguranță. Priviți retrospectiv la experiență și vedeți dacă există vreun semnal de siguranță pe care să-l fi omis. Apoi aduceți puțină curiozitate în tot acest proces pentru a explora ce semnale de siguranță ar fi posibil să identificați. 

Conștientizarea este ingredientul activ necesar pentru a lucra cu neurocepția. Pentru a vă implica activ la nivelul sistemului interior de supraveghere și pentru a învăța să-l folosiți înțelept, conștientizați semnalele de pericol și manifestați-vă intenția de a vă conecta cu semnalele de siguranță. Cu ajutorul conștientizării putem explora cu multă curiozitate și putem crea condițiile necesare pentru a atinge un sentiment corporal de siguranță în experiențele noastre de zi cu zi.