Ananda Kentish Coomaraswamy (1877-1947) a fost metafizician, filosof, teoretician al esteticii si critic de arta, nascut in Ceylon, cunoscut pentru lucrarile sale, toate scrisa in engleza, dintre care amintim: The Dance of Siva; History of Indian and Indonezian Art; The Christian and Oriental, or True, Philosophy of Art; Hinduism and Buddhism; Figure of Speech or Figure of Thought; Time and Eternity. In 1930, Ananda Coomaraswamy a descoperit opera lui Rene Guenon, care l-a orientat definitiv catre „gandirea traditionala” devenind un colaborator constant al revistei „Etudes traditionnelles”. Impreuna cu Rene Guenon, Julius Evola si Frijtof Schuon, Ananda Kentish Coomaraswamy este unul dintre fondatorii curentului perenialist sau traditionalist care a dominat esoterismul primei jumatati a secolului al XX-lea. Dupa studii universitare la Londra, Ananda Kentish Coomaraswamy, fascinat de hinduism si budism, devine director de cercetare la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, publica sute de articole despre istoria artei, estetica, simbolism. Parte din aceste articole sunt oferite cititorului roman in recenta aparitie editoriala Principiile artei traditionale (texte alese), traducere din limba engleza de Alexandru Anghel, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Philosophia perennis”, 2019, 272 p.

Mult timp tratatele de istoria esteticii de cele mai multe ori isi incepeau parcursul cu tragicii greci si il urmau neabatut fara vreo privire in afara continentului european si a consideratiilor care ar veni dinspre alte orizonturi culturale, artistice, spirituale. Se arata prin aceasta ca arta asiatica nu era tocmai asemanatoare celei europene, dar rareori discutia privea principiile artei sau consideratiile estetice. Ananda Kentish Coomaraswamy a sesizat aceasta si s-a grabit sa indrepte lucrurile nu inainte de a afirma ca

 

„a privi pentru prima data arta asiatica inseamna a

te afla in pragul unei lumi noi. Pentru a te simti

confortabil in acest univers cultural ai nevoie de

sensibilitate, inteligenta si rabdare. Rolul istoricului

de arta este sa elibereze caracterul intrinsec al unei

arte, sa il faca accesibil. Acest lucru se poate face in

mai multe feluri, mai degraba complementare

decat alternative.”

Unul dintre principiile calauzitoare ale cercetarii intreprinse de carturarul Ananda Kentish Coomaraswamy este cel al evitarii actului comparatiei atat in sanul artei orientale, cat si in ceea ce priveste arta occidentala, pe de o parte, si arta orientala, pe de alta parte. Adevarata descoperire a Indiei de Occident, este vorba de intalnirea intelectuala, nu de descoperirea geografica, a avut loc in epoca Luminilor. S-a infiintat la College de France prima catedra de sanscrita, a inceput traducerea in limbi europene a marilor carti ale culturii indiene, astfel devenind posibila intelegerea culturii indiene ca o unitate spirituala vie, o diversitate in unitate.

La inceputul secolului al XX-lea Edmund Husserl scria ca Grecia antica este locul spiritual de nastere a Europei, al iruperii filosofiei, iar catre sfarsitul aceluiasi secol Francois Chenet afirma ca in cursul istoriei lumea greaca a fost in contact cu lumea indiana, Grecia si India dezvoltand de-a lungul timpului relatii si schimburi comerciale, culturale, intelectuale. Pot fi identificate numeroase asemanari intre proiectele filosofice grec si indian, dupa cum un anumit relativism cultural dezvaluie pluralitatea culturilor si implicit diferente, ireductibilitati, ceea ce la limita inseamna ca in exterior raman multe ganduri care nu pot fi comunicate si intelese. Amintim toate acestea aici pentru ca Ananda Kentish Coomaraswamy scriind despre moduri de expresie si moduri de gandire face dese trimiteri la Platon, la conceptia estetica a acestuia, la scopurile spirituale ale artelor, la katharsis, la imitatie, trimiteri in stransa corelatie cu arta indiana, orientala care ne pot elibera de toate obscuritatile esteticilor moderne care ingradesc caile de intelegere a integritatii artei. In acest context devine extrem de interesant de aflat care este natura artei budiste, mai cu seama cand raspunsul il ofera un oriental scolit in Occident, director al unui muzeu de arte frumoase. Ananda K. Coomaraswamy discuta despre antropomorfism, despre imaginea lui Buddha, despre simbol, despre ceea ce Platon numea „imaginile lipsite de suflet” si „zeii insufletiti”, despre ceea ce se presupune ca au fost imaginile originale si imaginea iconometrica:

„Interpretata in acest fel, iconografia nu mai poate fi

gandita ca un produs fara temei al realizarii sau

idealizarii conventionale, ci devine o realitate stabilita;

forma nu este o inventie umana, ci este revelata si

«vazuta», in acelasi sens in care imnurile vedice sunt

considerate ca fiind revelate si «auzite». [...] Practica

unei arte nu este, din punct de vedere traditional, asa

cum este pentru noi o activitate seculara sau chiar o

chestiune de «inspiratie» afectiva, ci un rit metafizic.”

 

Artistul nu va fi un imitator al stilului primelor imagini, nu va fi un copiator servil, ci va reda forme si idei, un spatiu in care artistul isi va arata deplina libertate, in care se vor impleti sensibilitatea si spiritualitatea.

Maurice Merleau-Ponty spunea despre adevarul orientalului ca nu este ca un orizont al unei serii indefinite de cercetari, nici ca o cucerire si posedare intelectuala a fiintei, ci este mai curand un tezaur dobandit intr-o viata, un sir de comentarii. Constatarea filosofului francez nu are nici o urma de rautate, toti exegetii fiind de acord ca filosofia indiana a fost mai bine de un mileniu locul comentariilor asupra textelor religioase sau a reluarii unor comentarii sedimentate succesiv. De fapt imensa literatura filosofica in sanscrita este o inlantuire de comentarii suprapuse, rafinand subtilitati si articulatii secundare. Care sunt datele de ordin sociocultural care ar fi comandat in India traditionala dezvoltarea unei activitati privilegiind comentariile, glosarea pe marginea unor texte anterioare, revizitate si ele la randul lor? Este una dintre intrebarile la care raspunde Ananda Kentish Coomaraswamy nu numai in aceasta carte, ci in multe ale locuri.

Gandirea indiana a vrut sa exprime permanenta Adevarului, a Ordinii lumii de la inceputuri, ordine fundamentala a Legii eterne (sanātana dharma), prin care hindusii desemnau credintele lor si care se dorea a fi expresia cea mai adecvata. Totdeauna, indiferent de loc, gandirea filosofica s-a afirmat in orizontul dialogului, piatra de incercare decisiva, in orizontul infruntarii contradictorii, controversei si dezbaterii publice, ca locuri ale aprofundarii reflectiei filosofice si al elaborarilor doctrinale. La originea tuturor speculatiilor filosofice in India se afla „enunturile prin enigme” (brahmodya), discutii rituale purtate asupra unor teme cosmogonice sau cosmologice, si se derulau pe modelul intrebare-raspuns. Literatura brahmanica da seama despre numeroase exercitii de inteligenta instituite adeseori de regi care recompensau  invingatorul din astfel de dispute. Dupa traditia clasica, dezbaterea filosofica formala cuprindea trei forme paradigmatice principale: prima consta in dezbaterea de natura pozitiva si constructiva, opunand interlocutori care sustineau teze contradictorii, animati de dorinta de a descoperi adevarul; a doua forma se numea controversa si era animata mai curand de dorinta de a triumfa in fata adversarului; a treia forma era de natura exclusiv negativa, critica si respingatoare pentru ca nu urmarea stabilirea adevarului, ci victoria asupra adversarului, ruinarea pozitiei sale. In orice lucrare filosofica indiana, teza adversarului este prezentata in mod necesar si respinsa inainte ca opozantul sa-si prezinte propriul punct de vedere. Mai bine de un mileniu, intre secolele V-XVII, s-a mentinut un inalt nivel al reflectiei filosofice hranite cu argumente si contraargumente, dovedind o sofisticare crescanda a gandirii, Ananda Kentish Coomaraswamy fiind un stralucit continuator al acestei scoli de inalta performanta intelectuala.