Incetarea violentei nu inseamna neaparat o stare a mintii in pace cu sine insasi si, prin urmare, in pace in toate relatiile sale. Relatiile dintre fiintele omenesti se intemeiaza intotdeauna pe mecanisme de aparare, pe imagini. In relatiile umane, fiecare isi construieste o imagine despre celelalte persoane, iar raporturile care se stabilesc sunt raporturi intre imagini, si nicidecum intre fiinte omenesti. Sotia are o imagine despre sot – poate nu constienta, dar ea este totusi prezenta – iar sotul o imagine despre sotia sa. Avem o imagine despre tara noastra si despre noi insine si mereu intarim aceste imagini, adaugand din ce in ce mai mult la ele.

Aceste imagini determina pretinsele noastre raporturi cu ceilalti. Relatia reala dintre doua fiinte omenesti, sau dintre mai multe fiinte omenesti, inceteaza cu desavarsire atunci cand se produce formarea de imagini. Este evident ca relatiile intemeiate pe aceste imagini
nu pot aduce niciodata pace in raporturile noastre, fiindca imaginile sunt fictive si nu se poate trai intr‑o abstractie. Si totusi, aceasta este ceea ce facem cu totii; traim intr‑o lume de idei, de teorii, de simboluri, de imagini pe care le‑am creat despre noi insine si despre ceilalti, si in care nu se afla nicio realitate. Toate raporturile pe care le avem, fie cu ideile, fie cu bunurile materiale, fie cu fiintele omenesti, se bazeaza in mod esential pe aceasta formare de imagini si de aici se naste intotdeauna conflictul.

Omul a acceptat starea de conflict ca o parte integranta

a existentei zilnice, fiindca a admis concurenta, gelozia,

lacomia, dorinta de a acapara si agresivitatea ca un

mod de viata cat se poate de firesc.

 

 

Cand acceptam un asemenea mod de viata, noi acceptam structura societatii asa cum este ea si acceptam sa traim in conformitate cu sablonul ei de respectabilitate. Este capcana in care cad cei mai multi dintre noi, fiindca dorim sa fim cat mai respectabili! Daca cercetam mintile si inimile noastre, felul in care gandim, simtim sau actionam in viata noastra zilnica, observam ca, atat timp cat ne conformam valorilor societatii, viata noastra trebuie sa fie o adevarata lupta. Daca n‑o acceptam – si nicio persoana religioasa nu o poate accepta –, atunci vom fi complet liberi de structura psihologica a societatii.

Cei mai multi dintre noi sunt nespus de bogati in tot ceea ce a produs societatea, in tot ceea ce societatea a creat in noi si in tot ceea ce noi am creat in noi insine: bogati in lacomie, invidie, ura, gelozie, neliniste. Aceasta este averea noastra. Pretutindeni in lume, diferitele religii au predicat saracia. Calugarul imbraca o sutana, isi schimba numele, isi rade capul, intra intr‑o chilie si face un legamant de saracie si de castitate. In Orient, el nu are decat o panza pe solduri si o masa pe zi – si noi toti respectam o astfel de saracie. Insa acei oameni care au imbracat sutana saraciei sunt inca, sub aspect psihologic, bogati in toate produsele create de societate, deoarece ei cauta situatie si prestigiu. Apartinand unui anumit ordin monahal, unei anumite religii, ei traiesc intotdeauna in ceea ce divizeaza si separa culturile si traditiile.

Aceasta nu este saracie; adevarata saracie inseamna sa fii complet liber in raport cu societatea, chiar daca ai putea avea mai multe randuri de haine si ceva mai multa mancare. Din nefericire, exista multe persoane care cauta aceasta forma de exhibitionism. Saracia devine un lucru minunat numai atunci cand, sub aspect psihologic, launtric, am devenit liberi in raport cu societatea. Trebuie sa devii sarac inlauntrul tau, caci atunci nimic nu mai tulbura mintea, nici cautari, nici cerinte, nici dorinte – nimic. Numai aceasta saracie launtrica poate percepe adevarul unei vieti in care nu exista niciun conflict. O astfel de viata este o binecuvantare pe care nicio biserica si niciun templu nu o pot da.

Un fragment extras din volumul Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti.