Sinele nostru central, sufletul care este proslăvit în tradițiile spirituale, include curiozitate, compasiune, calm, încredere, curaj, claritate, creativitate, conectare și bunătate. Totuși el este ușor eclipsat de părțile protective, care preiau conducerea atunci când ne simțim înspăimântați sau rușinați. În momentul în care protectorii preiau conducerea, ne identificăm cu și ne simțim dominați de convingerile lor; de pildă, convingerea legată de cât de periculoasă poate fi lumea sau de cât de fragili sau slabi suntem. Chiar și atunci când întrezărim conexiunea noastră cu ceva mai mare decât noi, ori bunătatea și forța noastră interioară, acestea par adesea a fi doar niște excepții. Deși este dificil pentru noi să privim vastitatea ca pe un drept înnăscut, noi suntem construiți așa și putem trăi din acest punct chiar și atunci când ne desfășurăm activitățile de zi cu zi sau atunci când suntem în conflict cu altcineva.

În starea aceasta, în care suntem conduși de Sinele nostru, manifestăm calități cum ar fi interesul autentic și înțelepciunea intuitivă în ceea ce privește modul în care trebuie să relaționăm cu cei din jurul nostru. Totuși nu putem să ne impunem să fim mai mult curioși decât disprețuitori față de părțile noastre vulnerabile. Nu ne putem forța pe noi înșine să simțim compasiune, oricât de bine am înțelege beneficiile compasiunii. Și atunci cum putem atinge și realiza această stare de compasiune? Care sunt cele mai relavante calități ale Sinelui pentru procesul de vindecare?

Curiozitatea

Pe lângă faptul că mintea începătorului conține nenumărate posibilități, ea este și plină de minunare, de uimire. Ne naștem curioși și continuăm în mod natural să fim curioși, atunci când nu suntem ocupați să judecăm. În momentul în care ne confruntăm cu furia altei persoane, avem posibilitatea să fim curioși și putem să ne întrebăm dacă perspectiva noastră nu este cumva blocată de experi-ențele noastre din trecut și de părțile reactive. Atunci când întrebăm ce s-a întâmplat, persoana furioasă va simți mai degrabă interes decât teamă sau judecată. Dacă nu devenim defensivi, ne putem întreba ce rană interioară protejează partea furioasă. Curiozitatea este esența terapiei SFI. Sinele manifestă un interes onest sau nedisimulat atât în raport cu vocile, senzațiile, sentimentele și gândurile interioare, cât și în raport cu relațiile exterioare. În orice situație sau context, curiozitatea pură și naivă este dezarmantă. În momentul în care arătăm interes, chiar și demonii noștri interiori (părțile sfidătoare, rasiste, misogine și auto-vătămătoare) se simt în siguranță să ne conducă la comorile ascunse ale vulnerabilității.

Calmul

Mulți oameni, în special cei care au fost traumatizați, se simt mereu tensionați, ca un arc prea întins. Această stare de încordare continuă îi predispune la a reacționa exagerat la persoane și situații dificile. Starea de a fi condus și ghidat de Sine este, dimpotrivă, caracterizată de un sentiment de calm generalizat, simțit atât la nivel fizic, cât și la nivel mental. Sinele poate elibera părțile protectoare de responsabilitățile adulte și de fricile lor învechite și inactuale. Așa cum sistemele umane externe sunt mai puțin polarizate atunci când ele sunt conduse de niște lideri respectați și de încredere, la fel și sistemele interne care au încredere în conducerea Sinelui sunt mai calme.

Credința (încrederea) în Sine

Atunci când ofensele curente oglindesc rănile acumulate, iar criticii interiori atacă în interior odată ce alți protectori sar pe baricade spre a ne apăra de ceilalti, putem considera toate acestea ca semn al faptului că rănile exilaților noștri nu sunt vindecate. Sinele scurtcircuitează acest ciclu, făcând ceva fără precedent pentru sistemul interior: Sinele își validează, consolează și alină exilații. Ne naștem cu capacitatea de a ne vindeca. La nivelul corpului, bacteriile și virușii interferează cu procesul de vindecare. Convingerile și stările emoționale copleșitoare (poverile) interferează cu procesul din psihicul nostru. Sinele dispune de o încredere contagioasă, transmițându-le părților protectoare că sunt în siguranță și se pot relaxa – pentru că avem capacitatea de a vindeca aceste răni, în loc să „renunțăm și să mergem mai departe” (acesta este sfatul tipic al protectorilor care încurajează oamenii să își abandoneze și să-și izoleze părțile tinere și împovărate). Credința, încrederea în sine demarează un ciclu exemplar: exilații sunt eliberați de poveri, sistemul devine mai puțin fragil și mai puțin reactiv, iar părțile protectoare sunt mai înclinate să aibă încredere în conducerea Sinelui. Cuvinte precum temeinic, înrădăcinat, puternic și solid descriu efectele încrederii în Sine, iar încrederea oferă o bază de stabilitate pe măsură ce ne confruntăm cu provocările vieții.

Conectarea 

Într-o scrisoare ce datează din 1950, Albert Einstein scria:

„O ființă umană este parte dintr-un întreg, numit de noi Univers – o parte limitată în timp și spațiu. Ea se trăiește pe sine, gândurile și emoțiile sale ca pe ceva separat de restul – un soi de iluzie optică a conștiinței sale. Această iluzie este un fel de închisoare pentru noi, limitându-ne existența la dorințele noastre personale sau la iubirea pe care o simțim față de câteva persoane dragi. Sarcina noastră trebuie să fie aceea de a ne elibera pe noi înșine din închisoare prin extinderea cercului de compasiune, în așa fel încât să putem îmbrățișa și accepta toate creaturile vii și întreaga natură în toată splendoarea ei. Nimeni nu poate face asta pe deplin, însă strădania de a atinge o asemenea reușită este în sine o parte din procesul de eliberare și de fundamentare a siguranței interioare.”

Sinele dispune în mod natural de sentimentul de conectare despre care scria Einstein. Atunci când ne accesăm Sinele, sentimentul ce ne încearcă este unul mai degrabă natural, firesc, și nu unul de năzuință impusă de dorința noastră de a fi conectați. În plus, pentru că Sinele își dorește să se conecteze cu părțile interioare și cu alți oameni – chiar și cu acelea sau cu aceia de care cândva se temea sau pe care le/îi demoniza –, acest fapt este o motivație în plus pentru conectare. Conectarea este într-o intimă și puternică legătură cu încrederea și calmul de a oglindi ceva mai mare decât noi, ceva ce uneori numim „Divinul”.

Claritatea

Claritatea este abilitatea de a percepe situațiile fără efectele distorsionate ale convingerilor și emoțiilor extreme (poverile). Vederea și percepția noastră sunt clare atunci când privim prin ochii Sinelui și sunt distorsionate atunci când privim prin ochii părților extremiste. Anumite distorsiuni sunt bizare și radicale; altele sunt banale și comune. Firește, știm că o persoană slabă, cu anorexie, care se uită în oglindă și vede o persoană grasă este profund în derivă, dar când vorbim de situații în care nu putem să ne gândim la partenerul perfect, pe care până mai ieri îl iubeam, doar pentru că ne simțim dezamăgiți, s-ar putea să nu fim conștienți într-un astfel de caz de cât de severă este distorsiunea noastră de percepție. Atunci când suntem amestecați cu părțile protectoare, ne pierdem curiozitatea. În loc să fim deschiși la lucrurile pe care le putem descoperi, ne umplem de preconcepții, așteptări și distorsiuni vizuale venite de la părțile noastre. În momentul în care părțile fac un pas în spate și reușim să privim prin ochii Sinelui, monștrii interiori ni se înfățișează subit sub forma unor adolescenți speriați. Mai mult decât atât, nu ne mai temem de dușmanii exteriori pentru că le putem vedea durerea, aceasta fiind cea care îi face să meargă în extreme.

Creativitatea

Oamenii de știință, inventatorii și artiștii descriu cum inspirația apare în întregul său după ore, zile sau chiar luni întregi marcate de un chinuitor efort intelectual. Experiența terapeuților SFI cu clienții confirmă faptul că putem accesa creativitatea odată ce zgomotul interior se diminuează și de îndată ce Sinele iese la suprafață. În momentul în care părțile manageri care ne încarcă și ne aglomerează conștiința sunt în sfârșit capabile să se relaxeze, suntem capabili să găsim soluții spontane și originale, care inspiră și suscită și mai multă creativitate, dar și un sentiment mai puternic de plăcere și de eliberare. Atunci când partea care spune: „Habar n-am ce trebuie să fac acum” face un pas în spate, clienții îi răspund în mod spontan: „Voi încerca asta”. Prin urmare, nu este nevoie ca terapeuții să le ofere clienților explicații, insight-uri, sugestii sau directive la care clienții nu au acces, fiindcă odată ce Sinele clientului iese la suprafață, clientul are acces la soluții creative care sunt la obiect și care depășesc ca valoare și eficiență orice sugestie pe care ar putea să i-o ofere orice altă persoană.

Curajul

Până în acest punct am evidențiat latura calmă, empatică, hrănitoare și grijulie a Sinelui. Însă atunci când este nece-sar, Sinele poate fi de asemenea puternic și protectiv. Într-adevăr, artele marțiale eliberează acest aspect al stării de a fi conduși și ghidați de Sine. Deși Sinele are o capacitate de acceptare și deschidere sinceră, el nu este detașat sau pasiv în fața nedreptății. Tiranii atacă persoanele care sunt conduse de Sine pentru că energia acestora subminează controlul opresorului. Tot acesta este motivul pentru care și adulții abuzivi atacă toate calitățile Sinelui regăsite în copil. 

Desigur, pe lângă curiozitate, calm, credință în sine, conectare, claritate, creativitate și compasiune, Sinele manifestă și multe alte calități. De pildă: bucurie, viziune, răbdare, bunătate, recunoștință, perseverență, echilibru interior, stăpânire de sine, spirit ludic și îndeosebi iubire. În orice caz, pentru a învăța și preda terapia SFI, cele 8 atribute  prezentate aici sunt suficiente pentru a surprinde esența vindecătoare a Sinelui.

Compasiunea

Dacă încerci SFI cu clienții, te vei minuna să vezi ce se întâmplă odată ce reușesc să se separe un pic de părțile pe care le urăsc sau de cele de care se tem, în special de părțile furioase sau înfricoșate. Din perspectiva SFI, compasiunea nu este un mușchi care trebuie lucrat, ci o calitate înnăscută a Sinelui acoperită de poveri și în nevoie de a fi eliberată.

Dacă empatia implică o împreună-simțire cu o altă persoană, compasiunea presupune a simți pentru o altă persoană, ceea ce generează preocuparea și dorința de a ajuta. În timp ce explora compasiunea și empatia, neurocercetătorul Tania Singer a făcut o descoperire surprinzătoare.

Așteptându-se să descopere că aceste două emoții folosesc aceeași cale neuronală din creier, cercetătorii au descoperit în schimb că emoția compasiunii folosește rețeaua neuronală responsabilă de recompensă, pe când empatia (sentimentul, experiența de a simți cu/împreună cu) folosește rețeaua neuronală a durerii. Deși prin empatie ne putem trezi copleșiți de durere, o doză adecvată de empatie îmbogățește compasiunea. Drept rezultat, în SFI nu le spunem părților să înceteze să mai simtă emoții foarte puternice, însă într-adevăr le rugăm să se separe suficient de mult în așa fel încât să nu ne mai copleșească aceste sentimente intense ale lor. Atunci când nu reușim să ne asistăm exilații, ne este foarte greu să tolerăm suferința altora. Însă în momentul în care exilații noștri se separă și comunică cu noi, în loc să ne copleșească, Sinele iese la suprafață, protectorii nu se activează, iar noi putem simți compasi-une atât pentru părțile din noi, cât și pentru alți oameni în suferință.