Acest articol vorbește despre diferitele tipuri de emoții și numărul mare de trăiri emoționale de care suntem capabili, vorbește despre felul în care acestea sunt resimțite în fiziologia creierului și a corpului și despre limbajul pe care-l putem folosi pentru a le deștepta, astfel încât să putem identifica mai ușor emoțiile atât în noi înșine, cât și la cei cu care lucrăm, nu doar în scopul vindecării, ci și pentru a duce o viață emoțională mai bogată, cu o gamă mai vastă de trăiri emoționale plăcute. Cercetările au arătat că oamenii cu granularitate emoțională mai mare – cei care declară un număr mai mare, mai nuanțat și mai diferențiat de trăiri emoționale – au o reziliență psihică mai mare. 

O DEFINIȚIE MAI AMPLĂ A EMOȚIILOR

Ca să generăm o listă mai lungă de trăiri emoționale și să confecționăm o plasă mai mare cu care să le prindem cât mai repede posibil, mai întâi e nevoie să ne lărgim concepția despre emoții astfel încât să includă emoții, sentimente, afecte, motivații, pulsiuni (cum e sexualitatea), atitudini (precum cea pozitivă, cea negativă sau cea ambivalentă) și temperamente (precum optimismul și pesimismul). Chiar și foamea în prezența unei persoane dragi și lipsa poftei de mâncare în absența ei poate fi încadrată în categoria emoțiilor, deoarece reflectă impactul mediului asupra stării noastre generale de bine.

Cercetătorii au trasat diferite distincții între acești termeni, în diferite scopuri. Damasio definește toate emoțiile ca fiind inconștiente, iar sentimentul, ca pe trăirea conștientă a unei emoții mereu inconștiente. În literatura despre afectivitate, emoțiile și sentimentele sunt înțelese drept trăiri de scurtă durată și intensitate mai mare, raportate la situații concrete. Stările de dispoziție sunt înțelese drept trăiri emoționale mai puțin intense și cu durată mai lungă, deseori fără raportare la vreo situație concretă. Despre temperamente, precum cel melancolic, se consideră că au durată și mai lungă decât stările de dispoziție. Pulsiunile, precum foamea și sexualitatea, sunt considerate apeluri la acțiune mobilizate de instincte. Mai nou, chiar și comportamentele de atașament sunt considerate a fi pulsiuni care ne asigură supraviețuirea. Termenul „afect” este unul mai amplu, care include emoțiile, sentimentele și stările de dispoziție. Vom numi toate aceste trăiri – de scurtă durată și de lungă durată, mai mult sau mai puțin intense, mai specifice și mai generale – emoții, cum face Candace Pert în cartea ei, The Molecules of Emotion, pentru a avea o plasă mai mare cu care să le prindem.

ABORDAREA EMOȚIILOR PRIMARE

Dacă ar fi să cerem cuiva o listă a celor mai importante emoții, pe acea listă se vor afla, cel mai probabil, următoarele: bucurie, tristețe, frică, furie, rușine și vinovăție. Aceasta, deoarece, de la începuturile cercetărilor occidentale asupra afectivității – care am putea afirma că au debutat cu Charles Darwin –, interesul și focalizarea s-au îndreptat spre identificarea unui set de emoții numite elementare sau primare, pe care ființele umane le au în comun indiferent de cultură și a căror exprimare poate fi detectată pe fețele noastre, dacă nu și în voce. Există multe liste de emoții primare, iar cele enumerate mai sus figurează pe aproape toate acele liste.

Paul Ekman a dezvoltat cercetările lui Darwin și a enumerat inițial bucuria, tristețea, frica, furia, surprinderea și dezgustul drept cele 6 emoții primare. Ulterior a adăugat amuzamentul, disprețul, mulțumirea, jena, entuziasmul, vinovăția, mândria realizării, ușurarea, satisfacția, plăcerea senzorială și rușinea, mărind numărul total al emoțiilor primare la 17. Într-un articol, Ekman a mers până într-acolo încât a descris toate emoțiile ca fiind primare. Lista alcătuită de Richard și Bernice Lazarus cuprinde 16 emoții: trăirea estezică (perceptivă), furia, anxietatea, compasiunea, depresia, invidia, spaima, recunoștința, vinovăția, bucuria, speranța, gelozia, iubirea, mândria, ușurarea și rușinea. Alan Cowen și Dacher Keltner prezintă 27 de emoții primare: admirația, adorația, aprecierea estezică, amuzamentul, furia, anxietatea, uimirea, stângăcia, plictiseala, calmul, confuzia, pofta, dezgustul, durerea empatică, starea de vrajă, entuziasmul, frica, groaza, interesul, bucuria, nostalgia, ușurarea, romantismul, tristețea, mulțumirea, dorința sexuală și surprinderea.

Scopul acestei explorări e unul dublu: în primul rând, să vă stimulez să începeți construirea unui vocabular emoțional mai larg. Câte dintre emoțiile enumerate până aici puteți recunoaște la voi înșivă sau la alții? Și cum le resimțiți în fiziologia voastră? În al doilea rând, vreau să vedeți că e posibil ca aceste liste să nu includă toate trăirile voastre emoționale. Spre exemplu, e posibil să nu găsiți în aceste liste o anumită trăire emoțională, ca însingurarea, de care poate că sunteți deosebit de conștienți.

De ce să învățați atât de multe emoții și semnificațiile lor? De ce să nu vă rezumați la un număr limitat de emoții elementare? Dacă vă vin în minte aceste întrebări, vă rog să rețineți: cu cât puteți diferenția mai bine trăiri emoționale în fiziologia voastră prin intermediul limbajului, cu atât acestea devin mai granulare (adică diferențiate) și cu atât sunteți mai capabili să le reglați. Aceste liste pot fi un bun punct de pornire. Când treceți de la o emoție la alta înrudită, de pildă de la tristețe la jalea din procesul de doliu, observați cum se deosebesc la nivelul corpului vostru trăirile acestor emoții.

La început, emoțiile primare au fost înțelese drept emoții universale, trăiri comune tuturor culturilor și exprimate îndeosebi prin intermediul feței și al vocii. Ele n-au avut menirea de a surprinde toate trăirile noastre emoționale. Pentru a răspunde la întrebarea cum se corelează un număr limitat de emoții primare cu toate celelalte trăiri emoționale omenești, unii adepți ai abordării centrate pe emoții primare au venit cu răspunsul că un număr limitat de emoții primare constituie ingredientele tuturor trăirilor noastre afective, așa cum câteva culori primare sunt ingredientele de bază ale tuturor culorilor pe care le observăm în lume.

Roata emoțiilor, creată de psihologul Robert Plutchik și ilustrată în figura de mai jos, este, poate, cel mai sofisticat model creat în acest curent de gândire.În această diagramă, cele 8 emoții primare descrise de Plutchik se află în cercul concentric: bucurie, încredere, frică, surprindere, tristețe, dezgust și anticipare. Cele 8 emoții primare sunt combinate câte două și câte trei, astfel ajungându-se la emoții secundare și terțiare, care pot, la rândul lor, să fie combinate mai departe, pentru a ajunge, conform acestei teorii, la toate trăirile emoționale omenești. Cuvintele de la periferia roții, așezate între oricare două frunze, sunt emoții secundare, la care se ajunge prin combinarea celor două emoții primare reprezentate de frunze. Spre exemplu, la dispreț se ajunge combinând mânia și dezgustul. Acest lucru pare logic. Dezaprobarea însă, ca o combinație între tristețe și surprindere, nu e la fel de logică. Oare mânia n-ar fi una dintre componentele dezaprobării? Ideea că la toate trăirile noastre emoționale se poate ajunge prin combinarea unui număr limitat de emoții primare sau elementare ajunge repede la astfel de dificultăți.

Modelul lui Plutchik de roată a emoțiilor poate fi privit drept o combinație între abordarea emoțiilor primare, pe care am văzut-o deja, și abordarea dimensională a emoțiilor, apărută mai târziu și pe care o vom discuta în continuare. În modelul lui Plutchik, cu fiecare frunză, excitația nervoasă crește pe măsură ce mergem dinspre exterior spre interior, generând trăiri emoționale cu inten-sitate tot mai mare. Spre exemplu, frica asociată cu excitare scăzută dă neliniște; frica asociată cu excitare puternică dă groază. Toate trăirile emoționale variază pe dimensiunea excitației nervoase. Aceasta este o caracteristică a abordării dimensionale a emoțiilor, care diferențiază toate trăirile emoționale prin prisma a două sau trei trăsături de bază, precum excitația nervoasă.