René Guénon (1886-1951) a fost unul dintre primii ganditori moderni care a atras atentia asupra parcursului deviat al lumii de la intelepciunea primordiala. Pentru ganditorul francez nu era deviere, decadenta, criza sau cadere care sa nu poata fi rezumata in aceste cuvinte: pierderea transcendentei. In anul 1927 cand lui René Guénon ii aparea cartea Criza lumii moderne el inca mai credea ca diagnosticul pus lumii moderne va grabi intoarcerea occidentalilor la Traditie, la respectarea principiilor eterne si universale care inspirau autentica metafizica. Guénon nu inceta sa afirme, contra curentului dominant al vremurilor, ca substratul viu al unei culturi este in mod necesar de ordin metafizic, iar ceea ce tine de domeniul intelectual transmis si cultivat de Traditie nu ar trebui confundat cu rationalismul – filosofic si stiintific – pe bazele caruia s-a construit „lumea moderna”, funciarmente materialista si profana.

„A spune deci ca lumea moderna se afla in criza

inseamna cel mai adesea a afirma ca ea a ajuns intr-un

punct critic, sau, cu alte cuvinte, ca e iminenta o

transformare, mai mult sau mai putin profunda, ca e de

asteptat sa se produca, in mod cert si nu peste mult timp,

o schimbare de orientare, de voie sau cu forta, mai mult

ori mai putin brusc, cu sau fara catastrofe”

 

, scria René Guénon. El considera ca dupa cateva secole de criza deznodamantul nu putea intarzia; criza atinsese mai multe domenii, ele fusesera analizate cu temeinicie de Nietzsche, de Husserl sau de Heidegger, dar opiniile si criticile acestora nu au retinut atentia lui Guénon. Cateva dintre ideile sale despre raporturile intre Orient si Occident si despre erorile lumii moderne le regasim in volumul Lumea moderna (culegere de articole), traducere din limba franceza de Daniel Hoblea, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Philosophia perennis”, 2018, 224 p. René Guénon nu a scris o carte cu titlul mentionat mai sus, este vorba de o culegere de articole publicate de-a lungul a 40 de ani, intre 1910 si 1950, in reviste precum: „Les Cahiers du Mois”, „Etudes Traditionnelles”, „La Gnose”, „Voile d’Isis”.

Preocupat de raporturile intre Orient si Occident, René Guénon acuza Occidentul ca nu intelege nimic din spiritualitatea orientala, ca Occidentul nu are decat o superioritate materiala; el gaseste benefica o influenta orientala asupra Occidentului, pentru ca ar genera o schimbare de mentalitate, care ar deturna in sens pozitiv atentia de la cele materiale catre cele ale spiritului, ar contribui la constituirea unei elite capabile sa restaureze intelectualitatea in Occident: „o schimbare radicala a tuturor tendintelor constitutive ale spiritului modern, o renuntare completa la toate prejudecatile ce au falsificat mentalitatea occidentala timp de secole sunt necesare in acest sens, fiind conditii prealabile pentru restaurarea adevaratei intelectualitati”. Nu era in discutie copierea unor modele straine Occidentului, ci revenirea la principii adevarate, la fundamente traditionale; atunci acordul dintre cele doua lumi va fi posibil, intemeindu-se pe elemente comparabile sau echivalente.

Guénon vede o proeminenta opozitie intre spiritul occidental si cel oriental in ceea ce priveste spiritul traditional si cel anti tradiţional, altfel spus intre contemplatie si actiune. Sigur cele doua componente nu sunt intr-un antagonism iremediabil, fiecare avand ratiunea de a fi si dreptul de a fi acceptate, discutia fiind despre ponderea lor in viata individului si in viata sociala. Orizontul de cunoastere al occidentalilor moderni se limiteaza la cunoasterea rationala si discursiva, o cunoastere reflectata.

„Atata vreme cat occidentalii se vor incapaţana sa

dispretuiasca ori sa nege intuitia intelectuala, ei nu vor

putea recupera traditia in adevaratul sens al cuvantului

si nici nu se vor putea intelege cu reprezentantii

autentici ai civilizatiilor orientale, unde totul atarna de

aceasta intuitie imuabila si infailibila in sine, unic punct

de plecare al oricarei dezvoltari conforme cu normele

traditiei”

René Guénon, Criza lumii moderne

In studiile si cartile sale René Guénon a deplans folosirea in exces a cuvantului „traditie”, ajungandu-se la regretabile confuzii, la deformari, facandu-l sinonim cu „obicei”. Nici contrapunerea obsesiva a traditiei spiritului modern nu este mai lamuritoare. Una din foarte bunele cunoscatoare si comentatoare a operei guenoniene, Françoise Bonardel, atrage atentia ca esoteristul francez nu recunoaste nimic modernitatii, nu cantareşte nici un moment bunele si relele, nu vede nimic altceva decat o ineluctabila decadenta. El nu vede decat un singur remediu, o Traditie renascuta care sa stearga de pe fata lumii aceasta „anomalie” care este modernitatea. Françoise Bonardel subliniaza ingustimea punctului de vedere al lui Guénon. Omul „modern” nu a ales epoca in care i-a fost dat sa se nasca si sa traiasca, el este produs al unei evolutii fiziologice si culturale; universitarul francez are rezerve temeinice in a vedea Orientul indian ca purtatorul cel mai autentic al traditiei.

Multi s-au intrebat – si o putem face si noi – daca actualul interes pentru traditiile orientale nu tine mai curand de moda si de curiozitate, decat de dorinta regasirii Traditiei. Uneori deschiderea neconditionata catre Altul antreneaza mai multa confuzie decat cunoastere. Modernitatea va trebui sa se deschida catre o dimensiune „traditionala” stiind de la buninceput ca aceasta nu coincide cu o reintoarcere pur si simplu la Traditie, a carei legatura cu initierea si esoterismul nu va mai fi niciodata ceea ce era in culturile traditionale. Nu va fi o simpla reintoarcere la ceea ce a fost, nici o restaurare conservatoare, ci o inovatie in care omul zilelor noastre se va situa intr-un timp mai plin in care se vor intalni trecutul, prezentul, viitorul.