Etruscii continua sa fie cufundati in mister, despre civilizatia etrusca pastrandu-se putine marturii, cele mai multe ajungand prin mijlocirea grecilor si romanilor. Se stie ca limba etrusca este dificil de inteles, ceea ce face dificila traducerea inscriptiilor etrusce in limbile moderne. In privinta religiei, istoricii sunt unanimi in a-i considera pe etrusci poporul cel mai religios al lumii antice, fiind adeptii politeismului. In plan cultural, etruscii secolelor VIII-VI i.Hr. au jucat un rol considerabil in avantul cultural al Italiei, fiind mijlocitori intre greci si romani.

Cea mai mare putere antica inainte de romani

Anticii erau convinsi ca etruscii fusesera adevaratii educatori ai lumii italice, desi civilizatia etrusca nu a acoperit geografic o zona intinsa, ea fiind raspandita cu precadere in Etruria, si fiind o civilizatie urbana alcatuita din cetati intre care nu a existat o unificare economica sau politica durabila. Istoricul Titus Livius considera ca pana la Imperiul Roman nu a existat alta putere decat cea a etruscilor. Secolul al VI-lea i.Hr. este considerat punctul de apogeu al puterii si civilizatiei etrusce. Etruscii aveau sa inceapa sistematizarea viitorului oras Roma, unii istorici sustinand ca numele orasului este de origine etrusca. Mai intereseaza astazi istoria unui popor disparut demult, si care a lasat putine urme, pe altcineva decat pe un numar restrans de istorici si arheologi? O recenta aparitie editoriala incearca sa ne convinga ca lumea etrusca mai are ce sa ne spuna: Lucy Shipley, Etruscii, traducere din limba engleza de Daniela-Rodica Fudulu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cultura&Civilizatie”, 2019, 264 p. Lucy Shipley este doctor in arheologie etrusca, membru al echipei Andante’s Archeology, agentie de turism ce ofera tururi specializate in situri arheologice.

Artefacte etrusce scot la lumina secretele lumii de altadata

Modalitatile de apropiere de civilizatia etrusca ale lui Lucy Shipley sunt mai putin obisnuite, dar pline de atractivitate, oferind informatii, prezentand lucrurile cu o placuta simplitate. „De ce sunt importanti etruscii?” Si in raspuns ne indeamna sa privim Sarcofagul Sotilor, o sculptura fascinanta, „reprezentarea unui barbat si a unei femei, surprinsi intr-o postura de profunda intimitate”. Lucy Shipley vede in aceasta sculptura, realizata in jurul anului 520 i.Hr., un simbol al lumii etrusce, un punct de plecare intr-o calatorie in care descoperim o lume uitata, arheologia fiind cea care dezvaluie cum materialitatea, corporalitatea, soliditatea si durabilitatea lucrurilor se strecoara in viata oamenilor. Este modalitatea prin care autoarea cauta sa aduca aproape de noi „cunoscutul si necunoscutul, efemerul si ceea ce pare a fi etern, civilizatiile pierdute si cele gasite”. Dintre obiectele din patrimoniul etrusc, Lucy Shipley se opreste asupra celor descoperite intr-un mormant din necropola Polledrara de la Vulci, pastrate la British Museum, obiecte interesante, chiar exotice pentru lumea de astazi, dar care dau masura vechilor locuitori ai Italiei, ai Tarquiniei.  

Arta etrusca vs. arta greaca

Autoarea face un succint si binevenit portret lui Johann Joachim Winckelmann, cel care, la jumatatea secolului al XVIII-lea, a redesteptat interesul pentru civilizatia etrusca. Istoria artei antice, a lui Winckelmann, asaza arta etrusca alaturi de cea greaca si de cea romana, dar nu le recunoaste etruscilor originalitate artistica. Intemeietorul istoriei moderne a artei s-a apropiat de arta etrusca gradual, iar afirmatia sa cum ca arta etrusca nu e la nivelul celei grecesti nu ascundea nici urma de dispret, iar cand valul de contestari la adresa sa a trecut, s-a vazut ca aprecierea actuala a artei etrusce se apropie de cea a istoricului german.

Ficatul de la Piacenza. Sau: cum ghiceau etruscii viitorul

Etruscii se daruiau cu zel cunoasterii zeitatilor, spunea Diodoros, Etruria fiind numita „nascatoarea si mama superstitiilor”. Dar lumea etrusca in general este cunoscuta fragmentar, incat despre religie s-au facut comentarii pornind doar de la cateva obiecte de cult si de la scrierile tarzii ale unor istorici greci si romani. De la etrusci s-au pastrat numeroase oglinzi pe care erau pictate figurile eroilor, semizeilor, dar si scene mitologice (Heracles si Atlas, judecata lui Paris, Jupiter judecandu-le pe Venus si Proserpina). Una dintre practicile religioase etrusce era haruspicina, arta prezicerii din maruntaiele animalelor sacrificate. Asa a ajuns la noi artefactul cunoscut sub numele de „Ficatul de la Piacenza”, un ficat de bronz reprezentand un ficat de miel, un fel de indreptar care servea la indrumarea haruspiciilor in cercetarea maruntaielor animalului sacrificat; pe el erau inscrise numele a 40 de zei si de zeite, iar valoarea prezicerii depindea de pozitia semnului pe ficatul victimei sacrificate.

Ce invatam din mormintele etrusce?

Urmare a cercetarilor sale teoretice si de teren privitoare la viata etruscilor, Lucy Shipley face o observatie interesanta, anume ca in vreme ce urme ale locuirii etrusce au disparut, s-au pastrat numeroase vestigii care arata obsesia mortuara a etruscilor, printre acestea numarandu-se Mormantul Cvadrigei Infernale, necropola Pianacce, Sarteano: „Efectul pe care intregul mormant il are asupra privitorului este tulburator.[...] picturile si obiectele funerare din cavou refac, intr-o maniera graitoare, atmosfera unei perioade a credintelor contradictorii, o perioada a schimbarii.” Autoarea pune in evidenta motivele terifiante (serpi, dragoni, monstri) pictate pe peretii cavoului, motive care vor reaparea in Renasterea timpurie, mai cu seama la Giotto, reluate la sfarsitul secolului al XX-lea de cinematografia horror italiana.

Cartea Etruscii, de Lucy Shipley, scrisa intr-o maniera mai putin obisnuita, este o incursiune alerta in cultura materiala, in spiritualitatea etruscilor, ofera o lectura agreabila si este o invitatie la a ridica valul uitarii care parea ca s-a asternut iremediabil peste o lume misterioasa, de cele mai multe ori neinteleasa si pe nedrept privita cu superficialitate.