Lucrarea profesorului Alexandre Moret ”Misteriile egiptene” se refera la stradaniile omului modern de a descifra sensul ceremoniilor si al monumentelor egiptene; s-au utilizat surse multiple (reprezentari din morminte tebane, papirusuri, Textele Piramidelor etc) si s-au facut paralele si cu alte culturi. In esenta mesajul misteriilor pare sa se refere la nemurirea spiritului si ascensiunea constiintei umane catre propria nemurire. Insa pentru a atinge un nou nivel de constiinta mai intai se moare pentru vechea forma de a fi. De aceea evolutia are ca substrat renasterea. Cu siguranta riturile din Misterii isi pastreaza semnificatia ascunsa si asteapta un viitor pentru fi intelese cu adevarat.
In primul capitol autorul trece in revista in mod minutios detaliile riturilor osiriene, punand in evidenta aspecte mai clare cat si aspecte mai incerte. In capitolul al doilea se face un mic studiu comparativ intre vechi texte egiptene si corpus hermeticum punandu-se in evidenta echivalente esentiale intre ideile egiptene, hermetice si crestine referitoare la Misterul Creatiei. In capitolul al treilea se incearca gasirea unei explicatii pentru misterul aparitiei regalitatii in Egipt. Se presupune ca s-a plecat de la existenta unor clanuri totemice si s-a ajuns treptat la autocratia aflata sub egida Faraonului. In al patrulea capitol autorul intreprinde o cercetare in vederea elucidarii enigmei faimosului Ka. In capitolul al cincilea profesorul Moret cauta legaturi intre riturile egiptene si serbari larg raspandite la majoritatea popoarelor: carnavaluri, evenimente agrare etc. In ultimul capitol avem o descriere a monumentelor de la Gizeh, Abusir si Saqqarah, apartinand Vechiului Regat.
In concluzie, maretia iesita din comun si misterul care emana din aceste monumente cat si din celelalte marturii ale civilizatiei egiptene continua sa ne uimeasca.
Un articol despre cartea Misteriile egiptene. Zei, regi, simboluri si ritualuri, de Alexandre Moret, semnat Conf. Alexandru Paunescu (Noua Acropola Bucuresti).
Comentarii