In profunzimile sale psihicul pastreaza inca multe necunoscute, iar supozitia unui materialism „fara frontiere”, dupa care domeniile cunoasterii vor fi cucerite integral, ramane simpla utopie. Secolul al XX-lea a fost marcat de cateva mari personalitati care in abordarea psihicului au privit filosofia ca un partener in masura sa ofere posibilitati de interpretare care sa deschida la randul lor noi perspective. Unul dintre acesti corifei a fost Carl Gustav Jung, redescoperit publicului din Romania in ultimele doua decenii odata cu traducerea si publicarea operei sale. Sub ochii unui public caruia traducerile in limba romana i-au fost interzise, aparea o lume de o stranie frumusete, o lume nebanuita in care se intretaiau explicatii venind dinspre psihologie, psihiatrie, psihologia profunzimilor, filosofie, mitologie, alchimie.

Sigur, aici nu se inscriu doar cartile pe care Jung insusi le-a randuit in cele 20 de volume ale operei sale complete, ci si carti fundamentale aparute separat, cum ar fi Amintiri, vise, reflectii, Analiza viselor, sau de acum celebra Cartea rosie. In incercarea sa de a cauta noi cai de explorare a profunzimilor psihicului, C. G. Jung a avut cativa colaboratori statornici, ei insisi autori de carti, continuatori ai operei sale. Unul dintre acestia este Marie-Louise von Franz, considerata cel mai important colaborator al lui Jung, fondatoare a Institutului Jung din Zurich, autoare in care fondatorul psihologiei analitice avea deplina incredere de vreme ce a inclus in volumul 14/3 din opere traducerea si comentariile facute de Marie-Louise von Franz la Aurora consurgens, scriere atribuita lui Toma d'Aquino. De curand, a aparut in limba romana un volum semnat Marie-Louise von Franz: Dimensiunile arhetipale ale psihicului, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Jungiana”, traducere din limba germana de Walter Fotescu, 2014, 400 p.

Arhetipul nu este doar o inventie care ar putea ascunde trecutul, dimpotriva contine germenele care explica trecutul, aspectele aparent intunecoase ale psihicului, in adevar unghere nepatrunse inca. In psihologia analitica, Zeitgeist (spiritul vremurilor) este o suma a conceptiilor si ideilor impartasite de o generatie sau perioada istorica si care revin in fundalul psihic al unui individ din alta epoca istorica:

„Suntem prinsi pana peste cap nu doar in

biografia noastra personala, ci si in trecutul

nostru colectiv, indiferent daca observam si

admitem acest lucru, sau nu.”

Arhetipurile inconstientului colectiv se regasesc si in strania lume a fanteziilor mitico-religioase ale oamenilor, care se arata in gesturile si in imaginile simbolice. In om, dar si in colectivitati, constientul si inconstientul intra in conflict, un conflict care duce la nevroze, in cazul individului, sau la crize spirituale, in cazul colectivitatilor. O astfel de criza s-a petrecut in jurul anului o mie, care nu a adus sfarsitul lumii, dar a adus in atentia omului problema raului, fie el Anticrist, falsul profet, ingerul decazut.

In context, este interesanta analiza unui personaj central al primelor doua secole ale celui de-al doilea mileniu, Merlin, uitat de cavalerismul medieval. Goethe a vazut in Mefisto figura simbolica a lui Mercurius/Merlin, un personaj de o intelepciune incontestabila si de o seducatoare ambiguitate, carora Faust nu a putut sa le raspunda. Jung a scris pagini pline de talc despre „strigatul lui Merlin”, strigat

„pe care nimeni nu-l intelege, arata ca el

continua sa traiasca intr-o stare de

nemantuire. In esenta, povestea lui nu e nici

astazi incheiata si el inca se mai afla in

preajma. Se poate spune ca secretul lui

Merlin s-a perpetuat in alchimie si, mai

ales,in figura lui Mercurius. Dupa care a fost

preluat in psihologia mea a inconstientului si

ramane pana astazi neinteles! Caci pentru

majoritatea oamenilor a trai cu inconstientul

este total incomprehensibil”.

Marie-Louise von Franz aprofundeaza o tema extrem de importanta a psihologiei, a sondarii inconstientului, o tema privita cu nedisimulata superioritate; este vorba despre interpretarea miturilor, basmelor, viselor si viziunilor; ea pleaca de la un motiv mult drag lui Jung, anume povestea lui Philemon si Baucis, despre care scrise Ovidiu in Metamorfoze. In mitul povestit de Ovidiu este un motiv arhetipal (zei care ii viziteaza in forma deghizata pe oameni), un motiv care apare cand o intalnire personala cu divinitatea devine necesara. Autoarea aminteste cateva basme provenind din zone geografice diferite care ii sustin afirmatia ca sunt arhetipuri culturale cu o vasta arie de raspandire/prezenta, iar unul dintre aceste motive este cel al vizitatorului divin necunoscut.

Basmul este pretutindeni infruntarea dintre bine si rau, alb si negru, curaj si lasitate, el infatiseaza o antiteza a realitatii nedefinite, confuze, in spatele carora se afla formele pure, imuabile, nemiscate, structuri de baza ale inconstientului colectiv. Amintesc aici o remarcabila carte aparuta de curand, semnata de universitarul bucurestean Lavinia Barlogeanu: Diavolul in viziuni, povesti si vise; este o carte despre Umbra, despre Diavolul configurat in povesti de viata si in produse fantasmatice. Si Marie-Louise von Franz cauta sa patrunda in anumite abisuri ale raului, sa inteleaga de ce puterile intunericului tinjesc dupa lumina oamenilor, basmele dovedind o abordare a problemei raului cu mult mai serioasa decat sintem tentati, pe nedrept, sa le-o atribuim:

„Ca principii fundamentale, binele si raul

descriu atat caracteristicile imaginii

spirituale, masculine, a divinitatii, cat si

natura sa feminina, si intotdeauna lucrurile

care decid daca eroul, animalul binevoitor

sau vreo alta putere vor inclina balanta de

partea binelui sau nu sunt imponderabile,

minuscule, dar esentiale. Virtutile omenesti

au aici doar o importanta relativa, factorul

decisiv il reprezinta fortele demonice divine

ale destinului.”

Marie-Louise von Franz abordeaza basmul ca parte a unui amplu demers de intelegere a totalitatii umane care tinde spre realizare; sunt mai multe etape pentru a ajunge la stadiul de homo altus, omul interior mai mare, etape in care trebuie ajuns la continutul puternic al Sinelui, care este altceva decat Eul obisnuit. Sinele este nucleul personalitatii, centrul influent al semnificatiilor, „scanteia divina din suflet”, care se odihneste in adancul psihicului inconstient al fiecarui om. Sinele se dobandeste la capatul unui dificil parcurs de individuare din care nu lipsesc marturisirile, elucidarile, transformarile. Este drumul catre „omul interior adevarat”, un drum dificil, ceea ce ii ingaduie autoarei, cu serioase cunostinte si practici analitice, sa afirme ca:

„dezvoltarea personalitatii constituie un risc

si este tragic ca tocmai demonul vocii

interioare reprezinta in acelasi timp cel mai

mare pericol si ajutorul indispensabil. De

aceea, nimeni nu urmeaza acest drum daca

nu e constrans din interior, dar e important

ca preotul si medicul sa stie ca el exista;

fiindca daca omul nu-si urmeaza vocea

interioara, el decade intr-o nevroza sau e

chiar total distrus.”

Individuarea insamna integrarea umbrei, asimilarea puterii interioare pe care o au Anima si Animus, experienta Sinelui; umbra dezvaluie trasaturi ale Eului, reprimate din varii motive; Anima cuprinde trasaturile feminine din barbat, in vreme ce Animus desemneaza trasaturi specific masculine (curaj, consecventa, initiativa) prezente in comportamentul feminin; Sinele are aspectul numinosului, al superioritatii ultime, al trairii adevarului interior absolut. Observatiile si experientele majore ale Sinelui nu trebuie sa faca din crezul personal baza unei experiente cu valabilitate universala, iar aceasta este una din marile lectii ale lui Jung, lectie careia discipola sa i-a ramas credincioasa in toata analiza si terapia practicata.

Lectura cartii semnata de Marie-Louise von Franz nu este una facila, dificultatea venind atat din lexicul care este in limba romana in curs de constituire, cat si din recenta familiarizare a publicului din Romania cu un subiect absent decenii de-a randul. Este laudabil efortul autorilor originali, cat si al traducatorilor care ne apropie de psihologia jungiana. Este unul din necesarii pasi pentru a ne apropia de intelegerea si definirea totalitatii umane. Opera de individuare, de cunoastere a Sinelui, despre care scrie Marie-Louise von Franz, este un adevarat procedeu alchimic, este mysterium coniunctionis/misterul impreunarii contrariilor.