Gnosticismul este un sistem de gandire filosofica si religioasa care face din cunoasterea lumii divine si a obiectelor ceresti singurul mijloc al mantuirii. Rezervata initiatilor, gnoza (din grecescul gnosis – cunoastere) le arata acestora secretul originii lor ceresti si mijloacele prin care sa revina la leaganul lor primordial.

Inca de la inceputuri, crestinismul a respins gnosticismul, apostolul Paul aratand ca totdeauna cunoasterea semeteste, in vreme ce credinta zideste, cerindu-i lui Timotei sa pazeasca comoara ce i s-a incredintat si sa se tina departe de vorbele desarte si lumesti si de impotrivirile stiintei mincinoase, denumiri sub care istoricii religiilor identifica trimiterile la gnosticism. Literatura gnostica originala in limba greaca s-a pierdut aproape in totalitate, dar ideile gnostice s-au pastrat in scrierile Parintilor Bisericii care, respingind ideile gnostice, ofereau extracte sau descrieri ale scrierilor gnostice. Scrisa la inceputul secolului al III-lea, cartea lui Hipolit din Roma, Respingerea tuturor ereziilor, este o sursa importanta pentru studierea ereziilor, a curentelor gnostice aflate la acea vreme in plin avant. Hipolit face ample trimiteri la scolile lui Saturnius in Antiohia, Basilide la Alexandria sau Valentin mai intai la Roma, apoi in intreg Imperiul roman. Sub critica nemiloasa a lui Hipolit s-au aflat si ilustrii filosofi greci Tales, Empedocle, Heraclit, Socrate sau Platon pe ale caror conceptii s-au fundamentat multe miscari gnostice, acestora reprosandu-le intentia de a concilia filosofia pagana cu revelatia crestina. Aceleasi critici vor fi reluate de Clement Alexandrinul, Tertuluin, Origen sau de Sf. Augustin. Aminteam ca scrierile in greaca s-au pierdut, in schimb s-au pastrat in copta, multe provenind din situl de la Nag Hammadi. Una dintre scrierile gnostice copte celebre, al carei manuscris se alfa la British Museum, este Pistis Sophia, ale carei prime doua carti au aparut si in limba romana: Pistis Sophia, traducere si ingrijire editie de Alexandru Anghel, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Manuscris”. Scrierile gnostice reprezinta genuri variate: unele sunt evanghelii apocrife, atribuite unor revelatii ale lui Isus transmise catre un discipol (Evanghelia lui Toma, Pistis Sophia), altele sunt apocalipse destinate trecerii pragurilor lumii nevazute (Apocalipsa lui Adam) sau tratate doctrinare (Tratatul tripartit).

Pistis Sophia apartine gnozei siro-egiptene ale carei manuscrise copte se bazeaza pe scrieri grecesti pierdute. De-a lungul vremii numerosi cercetatori s-au aplecat cu acribie asupra manuscrisului copt, incercand sa-l plaseze cu exactitate in timp, sa determine daca apartine unei anumite scoli gnostice; dintre acesti cercetatori amintim pe C.G. Woide, M.G. Schwartze, K.R. Kostlin, A. Harnack, C. Schmidt, W. Bousset. Subiectul mitului din Pistis Sophia, nume care aliaza Credinta si Intelepciunea, consta mai curand in „nebunia Intelepciunii” care suscita o compasiune tragica, decat intr-un protest asa cum se intampla in gnoza iraniana. Procesul cosmogonic nu este cauzat de un atac venit din tenebre exterioare, este vorba de o coborare care revine la un element al lumii eterne. In Pistis Sophia Haosul nu exista de la inceputuri, el a aparut dintr-o „umbra” care-si are originea intr-o „lucrare” care a avut loc la inceputuri. Aceasta lucrare prima este actiunea Sophiei nemuritoare care face sa emane din ea insasi o „imagine” a „Lumini”. In Pistis Sophia, Hristos este infatisat ca Mintuitor si Prim Mister, el este printre ucenicii sai, barbati si femei, invatindu-i despre gnoza timp de unsprezece ani dupa Inviere.

Cand puterea de lumina s-a coborat asupra lui Iisus, l-a inconjurat incet in intregime. Atunci Iisus s-a inaltat sau s-a ridicat catre inalt, stralucind foarte tare intr-o lumina ce nu poate fi masurata. Si ucenicii s-au uitat dupa el si niciunul dintre ei nu a vorbit pina cand el nu a ajuns la cer; ci ei toti au ramas intr-o mare tacere, scrie Pistis Sophia despre Inaltare.

Hristos nu le vorbeste ucenicilor „despre intreaga intindere a emanatiilor Comorii si nici despre ordinele lor”, despre cei care strajuiesc la fiecare poarta a Comorii Luminii. In Pistis Sophia, din evenimentul aparitiei Luminii rezulta un „ecran” sau o umbra intre imortalitatea luminoasa si tot ceea ce vine dupa ea. Aceasta umbra nu este nimic altceva decit haosul infinit, si tenebrele sale sunt consecinta unei erori divine care urca din nou la Sophia. Pentru adeptul gnostic mesajul trimite la esenta greselii originare, la efectele sale si la Sophia, care voind sa o creeze fara ajutorul unei alte forte. In acest caz, greseala Intelepciunii sta in hubris, in lipsa sa de masura care-i insufla dorinta de a fi egala cu puterea divina. Contrar altor scrieri gnostice in care „ecranul” are rolul unei limite, aici se pare ca Intelepciunea isi desavarseste lucrarea intr-un medium fara forma. Pe cand se afla in cel de-al treisprezecelea eon, Pistis Sophia a vazut lumina valului Comorii Luminii si dori sa se duca in locul acela, incetind sa mai savarseasca misterul celui de-al treisprezecelea eon, maniind astfel pe toti arhontii din cei doisprezece eoni pentru ca incetase sa mai savarseasca misterele lor. Nesocotind randuiala inceputurilor, Pistis Sophia gandea ca va merge la Lumina Luminilor si va crea pentru ea eoni de lumina, uitind ca puterile materiale ale lui Authades o vor asupri, in vreme ce lui Pistis Sophia nu-i ramanea decat sa-si rosteasca aceasta cainta:

 Lumina a luminilor, in care am avut credinta de la inceput, asculta cainta mea acum, in vremea aceasta, Lumina; izbaveste-ma, Lumina, caci in mine au intrat ganduri rele! (…) Nu ma lasa acum sa fiu lipsita, Doamne, caci am avut credinta in lumina ta de la inceput. Doamne, Lumina a puterilor, nu ma lasa acum sa fiu lipsita de lumina mea! (…) Nu lasa ca acest intuneric sa ma cufunde si nu lasa ca aceasta putere cu chip de leu sa inghita cu totul puterea mea intreaga, si nu lasa ca acest Haos sa inconjoare puterea mea ! (…) Asculta, Lumina a luminilor, lauda mea catre tine. Asculta cum rostesc cainta celui de-al treisprezecelea eon, taramul din care am coborat, pentru cea de-a treisprezecea cainta a celui de-al treisprezecelea eon sa se plineasca. Mintuieste-ma, Lumina, in marele tau mister si iarta pacatul meu dupa mila ta!

Puterea de lumina trimisa de Hristos o va scoate din Haos pe Pistis Sophia si o va reaseza in locul ceresc original. Tot parcursul celor treisprezece cainte ale lui Pistis Sophia este punctat de talmaciri in care apar Hristos, Maria, Filip, Ioan, Petru, Andrei, Maria-Magdalena.

Pentru gnostici, lumea sensibila este dominata de forte ale raului, inferioare. Sufletele celor alesi, de esenta spirituala, au devenit, prin nasterea materiala, prizoniere ale lumii sensibile, supuse unor norme straine si de aceea aspira la o eliberare si reintroducerea lor in universul spiritual (pleroma). De aceea atat scrierile vechi evreiesti, cat si cele crestine sunt reinterpretate. Principiul etic al gnosticilor se fondeaza pe cautarea unei unitati primordiale anterioare oricarei creatii. Gnosticul se considera mantuit prin natura (natura sa pneumatica, emanata din lumea transcendenta) si nu prin gratia divina. Pierre Hadot spunea ca ideea unei degradari a divinului sau a originii transcendente a sufletului este anterioara gnosticismului. Totusi, Pistis Sophia anunta evolutia doctrinei gnostice catre o filosofie si o psihologie spiritualizate care vor capata o expresie mai neta in scrierile lui Valentin. Deja in Pistis Sophia, Intelepciunea este „vinovata” de sentimente, cum ar fi regretul sau cainta. Paradoxurile si contradictiile continute in aceasta scriere dovedesc drama omului gnostic. In acelasi timp, scrierile gnostice au deschis campul speculatiilor transcendentale la nivel teologic si filosofic care se vor regasi, peste veacuri, in idealismul german, in filosofia vietii sau in existentialism. Pistis Sophia este cu siguranta o scriere care indica o cale de mantuire gnostica, adica una evident cognitiva, gandita ca una opusa si superioara celor propovaduite de evangheliile canonice.