Pe Sf. Arhanghel Mihail îl vedem deopotrivă în calitate de simplu înger păzitor, arhanghel și voievod al tuturor ordinelor cerești, astfel încât figura sa angelică este greu de poziționat în ierarhia îngerească care pornește de la serafimi, heruvimi și tronuri, coboară în ceata domniilor, puterilor și stăpâniilor, ajungând la cea a începătoriilor, arhanghelilor și a îngerilor păzitori. Locul său în cinurile îngerești este, prin urmare, relativ. Reflecțiile marilor teologi medievali stabileau că separarea îngerilor pe cete nu ține de fapt de natura lor, ci numai de misiunea acestora în raport cu omul și cu universul creat. O asemenea perspectivă capătă destul de mult sens. De aceea, în funcție de contextul dat, Arhistrategul nostru celest devine pe parcursul istoriei mântuirii deopotrivă înger păzitor al unor oameni aleși, arhanghel, îngerul protector al unor popoare, tainic pedagog, o minte iscusită cu veleități de arhitect, sfânt taumaturg și sfânt cu prerogative militare deoarece misiunile lui în raport cu oamenii și cu lumea sunt multiple și diferite. Este totodată și o dovadă a smereniei sale de a coborî din poziția sa de mare heruvim până la demnitatea de simplu înger păzitor. Mai mult chiar, în unele texte apocrife îl întâlnim de-a dreptul omenesc și sentimental. De pildă, în Testamentul lui Avraam, el se ascunde sub ipostaza unui simplu călător, care jelește cot la cot cu patriarhul biblic, până ce identitatea sa cerească este vădită în momentul când lacrimile sale picurate pe nisip se transformă în diamante.

În istoria Bizanțului, Arhanghelul Mihail este întâlnit ca sfânt taumaturg atunci când îi vindecă pe oameni prin intermediul unor revelații onirice ca cele petrecute la Sosthenion. De asemenea, Imperiul Bizantin mai receptează în cultul liturgic ipostaza lui Mihail în calitate de înger păzitor și grabnic salvator al celor binecredincioși, așa cum este izbăvirea lui Arhip și a bisericii din Colose din calea unui torent nimicitor.

În orice caz, figura lui Mihail în calitate de terapeut divin, trece dincolo de hotarele Răsăritului, fiind receptată în aproape întregul Occident creștin până în zorii secolului al IX-lea. După această perioadă, popoarele germanice văd în figura acestui înger al luminii biruitor asupra forțelor întunericului un bun mijlocitor pentru izbânda armatelor lombarde și a celor franco-germane. În acest caz, prerogativa sa de taumaturg privitoare la vindecarea oamenilor de bolile și neputințele fizice, respectiv spirituale, este înlocuită treptat cu o viziune exterioară și militară centrată pe aspectul punitiv al Divinității. Este drept, o viziune similară o întâlnim și în literatura biblică [denumită] canonică, respectiv apocrifă, din secolele III î. Hr. – I d. Hr. Totuși, această figură de oștean militar devine pregnantă la finele Evului Mediu timpuriu, iar un rol covârșitor în receptarea acestei viziuni au avut-o reminiscențele credințelor păgâne ale lombarzilor, francilor și normanzilor care au văzut în figura luptătoare a Arhanghelului anumite însușiri comune cu zeul scandinav Wodan. Începând cu anul 900, Mihail devine principalul sprijinitor al soldaților în apărarea Creștinătății. Era un bun prilej de a-i motiva pe oșteni să-și canalizeze tendințele energice și războinice pentru apărarea unei cauze nobile. Situația devine problematică în condițiile în care figura militară a Sf. Mihail, promovată de unele popoare germanice, a contribuit sau nu la crearea unei etici a războiului sfânt, reținut sub numele de „cruciadă”, care s-a dezvoltat de-a lungul secolul al XI-lea. Nu mai vorbim că ideologii și susținătorii acestor campanii cruciate – străine de duhul și tradiția bisericească autentică – provin, într-o proporție covârșitoare, din rândul lumii franco-germane care nu dobândise o viziune creștină profundă la acea vreme, așa cum a făcut-o partea creștinismului răsăritean.

De asemenea, pentru spațiul irlandez și cel al insulelor britanice, Taxiarhul devine un fel de „înainte-mergător” al timpurilor apocaliptice, figură inspirată în urma apariției curentului milenarist, dezvoltat apoi în restul Occidentului creștin, centrat pe așteptarea temutului an 1000. De pildă, închinarea insulei Skellig Arhanghelului Mihail în a doua jumătate a secolului al X-lea s-a format tocmai pe fondul hiliasmului occidental. În schimb, această insulă a Sf. Mihail devine, începând cu ultimii ani ai mileniului I, un loc ilustrativ pentru râvna ascetică și trăirea duhovnicească a monahilor irlandezi din acest munte al tăcerii.

În decursul Evului mediu timpuriu, multe biserici ale Arhanghelului Mihail sunt ridicate în locuri izolate și pe reliefuri înalte, tocmai pentru a se înțelege că îngerii se fac mai ușor perceptibili în tihnă și la ei acasă, adică în patria cerului. Construirea acestor biserici nu se datorează exclusiv unui efort omenesc, ci unui demers plin de evlavie datorat conclucrării îngerilor cu oamenii. Arhanghelul Mihail, apare mai întâi în peștera Muntelui Gargano și, ulterior, în revelațiile onirice ale Sf. Ierarh Laurențiu de Sipontum în intervalul anilor 490–493, revelându-se așadar în calitate de protector local al sipontinilor elenofoni. Odată cu reuşita lombarzilor de a cuceri urbea în veacul al VII-lea, cultul Sf. Mihail devine preponderent militar. Simultan, figura Arhanghelului îi unește în secolul al VIII-lea sub același creștinism calcedonian pe lombarzii păgâni, arieni și cei ortodocși. Începând cu această perioadă, grota Sf. Mihail din Puglia se bucură de numeroși pelerini care sosesc din toate colțurile creștine ale Europei.

Ceva similar se petrece și în Franța – sau, mai bine zis, în Francia – anilor 708–710, atunci când Taxiarhul îl convinge pe episcopul Aubert să ridice un centru monastic pe Muntele Tumba, reținut ulterior sub numele de Mont Saint-Michel din Normandia. La fel ca grota de la Monte Sant’Angelo, muntele Tumba va fi și el binecuvântat cu numeroase peripluri duhovnicești. Când pelerinajele la sanctuarele Arhanghelului se intensifică în Normandia și Puglia, o nouă angelofanie a slăvitului Arhistrateg are loc în anul 983 pe Muntele Pirchiriano, fapt ce duce astfel la întemeierea Sacrei di San Michele della Chiusa. Lăcașul de cult ridicat în liniștea și în cadrul panoramic al Alpilor piemontezi va deveni în scurt timp punctul median care va lega Mont Saint-Michel de regiunea italiană a Pugliei.