Cu fiecare pas pe care îl fac în drumul lor spre definirea individualităţii, copiii învaţă noi aptitudini cognitive. Acestea se construiesc pornind de la experienţele lor emoţionale. Pe măsură ce cresc, copiii experimentează o gamă completă de emoţii – bucurie, tristeţe, mânie, iubire, satisfacţia succesului şi amărăciunea pierderii.  Înainte să privim îndeaproape la drumurile de acces spre empatie, curiozitate, echilibru emoţional şi toate celelalte trăsături specifice, vă propun să ne uităm la etapele pe parcursul cărora ele se vor dezvolta.

Trezirea la viaţă. Din clipa în care am venit pe lume, învăţăm cum să fim liniştiţi şi să ne adaptăm la ritmurile vieţii, dar şi să manifestăm interes faţă de lumea din jur şi toate senzaţiile prin care o percepem: tactul, sunetul, mirosul şi gustul.

Angajarea şi relaţionarea. Odată ce devenim o parte din relaţiile pe care le avem cu părinţii noştri şi persoanele care au grijă de noi, precum şi cu ceilalţi care ne iubesc, şi noi, la rândul nostru, începem să iubim lumea din care facem parte.

Comunicarea. Procesul îndelungat prin care învăţăm cum să comunicăm cu aceia pe care îi iubim începe o dată cu cele mai simple gesturi care urmăresc un scop: zâmbete, încuviinţări sau dezaprobări din cap, încruntări din sprâncene, grimase de mânie, arătarea cu degetul dinadins. Lucrul cel mai important, învăţăm cum să răspundem la gesturile celor care au grijă de noi cu propriile noastre gesturi.

Rezolvarea de probleme şi descoperirea unui simţ al sinelui. Cu mult timp înainte să învăţăm să folosim cuvinte la oricare nivel, noi învăţăm să ne folosim de gesturi pentru a rezolva probleme. Ne propunem să ne luăm părintele de mână şi să ne deplasăm până la jucăria sau prăjiturica pe care ne-o dorim. Gângurim pentru a lăsa să se înţeleagă că aceea este cea pe care ne-o dorim şi nu alta, în timp ce părintele ne întreabă care este preferinţa noastră. Acest flux continuu de schimb de gesturi cu ceilalţi ne ajută să ne folosim de propriile simţuri, auzul, văzul, atingerea şi al mişcării, ca de o echipă bine-orchestrată. Simţim cum noi înşine acţionăm asupra lumii şi, prin interacţiuni
sociale, noi învăţăm despre valorile preţuite de părinţii noştri şi normele după care se ghidează cultura noastră. Toate acestea se petrec înainte ca noi să putem vorbi.

Limbaj şi idei. Acum, învăţăm să ne conectăm şi folosim idei încărcate de emoţii. Ele ghidează jocul nostru imaginar. Cuvintele fac posibil acum ca noi să îi lăsăm pe alţii să înţeleagă ce simţim şi ce dorim ca ei să facă pentru noi.

Logică. Odată ce am învăţat să împărtăşim ideile noastre, facem un alt salt uriaş şi începem să construim punţi de legătură între ele. Începem să gândim în mod logic. Putem să ne explicăm de ce suntem fericiţi sau trişti. Învăţăm de asemenea să ne abţinem de la ceva, nu doar pentru că vom fi pedepsiţi pentru acel lucru, ci pentru că este „greşit”. Sentimentul nostru despre noi înşine
începe să se bazeze pe modul nostru propriu de a aprecia dacă am făcut ceva corect sau greşit.

Cea mai importantă nevoie a copilului vostru, după hrană şi un nivel optim de sănătate, este să interacţioneze cu ceilalţi semeni. Cei mai mulţi copii mici fac acest lucru fără niciun efort după primele săptămâni de viaţă, dacă sistemul lor nervos sau muscular nu sunt afectate în moduri grave şi dacă sunt îmbrăţişaţi de cei care au grijă de ei şi îi iubesc. Dar fiecare dintre noi reacţionează la imaginile, sunetele, atingerile şi gesturile din preajma lui cu niveluri diferite de entuziasm, iar uneori e nevoie de puţin efort pentru a adapta modul nostru instinctiv de a relaţiona cu bebeluşul nostru la stilul care îi atrage acestuia cel mai uşor atenţia.

Relaţia pe care o aveţi cu copilul vostru se dezvoltă atunci când îl lăsaţi pe el să preia conducerea şi să îşi manifeste preocupările, iar după aceea consolidaţi ceea ce el a câştigat în moduri care îi diversifică experienţele şi cresc toleranţa la frustrare. Noi numim aceste momente petrecute împreună cu copiii noştri Floortime^TM2, deoarece fereastra spre lumea emoţională şi inteligibilă a copilului nostru se deschide cel mai uşor atunci când ajungem pe orbita lui, la nivelul lui şi în termenii impuşi de el. Deşi aceste momente vor apărea cu copiii mici şi şcolarii atunci când vă veţi juca literalmente pe podea cu ei, Floortime are loc în moduri diferite cu bebeluşii şi adolescenţii.

De exemplu, când vine vorba să îl angajaţi pe copilul mic de trei luni într-o interacţiune, nu există un loc mai potrivit decât în braţele voastre. După multe săptămâni de relaţii apropiate, de interacţiuni faţă-în-faţă, bebeluşul ajunge să se bazeze pe capacitatea voastră de a-l „citi”, de a înţelege cum funcţionează sistemului lui nervos şi, cel mai specific, cum să faceţi cel mai bine să îi oferiţi plăcere. Probabil că aţi observat strălucirea din ochii lui de fiecare dată când deschideţi ochii mari şi ridicaţi din sprâncene atunci când îl priviţi lung sau cum pare să fie mai relaxat şi mai puţin distras de mişcarea haotică a mânuţelor şi picioruşelor lui când îl înveliţi strâns în jurul corpului cu păturica moale şi primitoare. Poate că aţi observat că ţipetele bebeluşului vostru provocate de durerile de colici se potolesc atunci când tati îl leagănă cu mişcări domoale în sus şi în jos pe sunetele unui cântec de leagăn, pe cuvintele liniştitoare: „Cine-i bebe, uite bebe!”

Pe măsură ce ajungeţi să ştiţi ce îi face plăcere şi ce îi displace bebeluşului vostru şi să vă adaptaţi stilul pentru a-l ajuta să se relaxeze şi să se bucure, copilul învaţă că zâmbetele lui le declanşează pe ale voastre şi că atunci când se angajează în interacţiunea cu voi, el se simte bine. Pe măsură ce lunile trec, preocuparea bebeluşului de a relaţiona cu voi îl va impulsiona să înceapă să îşi ridice gâtul în sus dincolo de bara de protecţie a pătuţului lui, atunci când aude că intraţi în cameră. Este posibil să vă treziţi ghemuindu-vă lângă el pentru a răspunde zâmbetului lui extaziat cu un surâs larg până la urechi. Interesul bebeluşului de a relaţiona cu voi îl încurajează să îşi întoarcă faţa spre sursa care îi provoacă plăcere şi îşi întinde noi muşchi ai corpului – lucru care, în schimb, stimulează noi regiuni ale cortexului său.

În acest mod, sentimentele bebeluşului încep să joace un rol important foarte devreme în viaţa lui, făcând legătura între ce vede sau aude (senzaţii) şi ce face (acţiuni motorii). La vârsta de nouă luni, bucuria pe care o resimte bebeluşul atunci când se angajează în interacţiunea cu voi continuă să crească pe măsură ce faceţi schimb de zâmbete de la unul la altul, vă faceţi semne din cap şi scoateţi sunete haioase în semn de aprobare. Astfel de schimburi marchează începutul a ceea ce noi numim comunicare reciprocă; copilul continuă să investească într-o lume din afara fiinţei lui, deoarece totul este extrem de amuzant. Jocuri care implică anticiparea – cum ar fi „Cucu-bau!” şi „Cât de mare e bebe? Uite-aşaaaa de mare!” – oferă unui bebeluş la această vârstă o plăcere deosebit de intensă. Trilurile voastre energice şi entuziaste, pe tonuri înalte cresc bucuria lui de fiecare dată când îi descoperiţi chipul sau îl prindeţi de mânuţe şi le întindeţi cu mişcări ample. 

Când ajunge la vârsta de trei sau patru ani, el poate să folosească deja cuvinte pentru a-şi exprima dorinţele şi sentimentele. Acum va învăţa cum să păstreze o relaţie armonioasă cu voi – chiar atunci când atenţia îi este distrasă sau când este trist sau mânios. Să presupunem că a avut o zi grea la grădiniţă sau că este supărat pe voi deoarece nu l-aţi lăsat să poarte pantofiorii noi în timp ce se juca sub jetul aspersorului care uda gazonul. S-ar putea să fie bosumflat şi să vă întoarcă spatele în timp ce împinge fără prea mare tragere de inimă o jucărie înainte şi înapoi pe pardoseală.

Chiar şi în aceste împrejurări, puteţi să îl lăsaţi să aibă el iniţiativa, să intraţi în lumea lui şi să deveniţi o parte din ceea ce îl interesează. Când v-aţi achitat de aceste sarcini, se poate spune că relaţia voastră s-a întărit. Puteţi să vă ajutaţi copilul să interacţioneze făcându-l să experimenteze un registru de emoţii; el va reacţiona atât în momentele de enervare, cât şi în cele de încântare.

Pe parcursul anilor de şcoală elementară, abilitatea copilului de a relaţiona cu alţi copii de vârsta lui poate să devină ţinta pe care se focusează întreaga lui viaţă. Activităţile pe care le împărtăşiţi cu el pot să includă talentul vostru de a interpreta roluri atunci când el negociază „politica bizantină” [înţesată de urzeli, comploturi şi compromisuri – n.tr.] la locul de joacă. El va putea să exerseze avându-vă alături ca „prieten” sau ca jucător participant la negocierile cu care el se confruntă. Mulţi copii consideră că este dificil să intre într-o reţea socială sau să părăsească un grup, astfel încât faptul că are ocazia să exerseze cu mami şi tati îl va ajuta să controleze derapajele când va intra în viitoarele relaţii.

Tentativele unui adolescent de a pune bazele unei relaţii pot fi un montagne russe ameţitor. El se va bizui pe anduranţa relaţiei cu voi (în ciuda repetatelor smiorcăieli că „nu înţelegi tu despre ce e vorba”) pe măsură ce se va confrunta cu legături tot mai strânse cu prieteni din afara grupului familiei. Destul de neaşteptat, unele dintre cele mai suportive momente Floortime pe care le vei împărtăşi cu adolescentul vostru vor avea loc atunci când nu puteţi stabili un contact vizual direct, cum ar fi în timpul conversaţiilor telefonice, de exemplu, sau în timpul deplasărilor lungi cu automobilul, când voi doi staţi pe locurile voastre unul lângă celălalt, cu ochii aţintiţi la drumul din faţa voastră. Atât timp cât veţi continua să îl lăsaţi pe adolescentul vostru să ţină frâiele conversaţiei, aşa cum aţi făcut-o în anii când abia învăţa să meargă şi, mai târziu, când urma primii ani de şcoală şi veţi renunţa la ocazia de a-i ţine predici, veţi descoperi că sunetul empatic, familiar al vocii voastre poate fi un indiciu puternic pentru el că vă pasă şi că este înţeles.

Cum să încurajăm angajarea

1. Propuneţi-vă să înţelegeţi cum funcţionează sistemul nervos al copilului vostru, care sunt lucrurile faţă de care este sensibil şi preferinţele lui.

2. Descoperiţi ce îi face plăcere şi ce îl interesează.

3. Împărtăşiţi cu el preocupările lui naturale; lăsaţi-l să aibă el iniţiativa.

4. Exploraţi relaţia voastră extinzând gama de activităţi pe care le practicaţi împreună.

5. Lărgiţi treptat sfera relaţiilor lui dincolo de cele pe care le are cu părinţii, la fraţii lui, alte rude, cei de o seamă cu el şi de acelaşi sex, dar şi de sex opus şi alţi adulţi.

6. Încurajaţi-l să ajungă la o mai mare apropiere în relaţiile pe care le întemeiază, ajutându-l să nu renunţe când implicarea emoţională scapă de sub control.