În măsura în care viața lăuntrică a creștinătății – contemplarea lui Dumnezeu – nu este doar o respectuoasă rememorare a unei istorii trecute, ci sărbătorirea recurentă și retrăirea unui adevăr atemporal, este posibil să discutăm despre povestea creștină ca despre ceva mult mai profund decât simpla relatare a unor fapte ce s-au petrecut odată, conferindu-i nu doar un statut istoric, dar și uluitoarea demnitate a mitului, care este „odată ca niciodată” în sensul că se află în spatele dimensiunii temporale ca atare.

O carte despre mitologia creștină cred că nu s-a mai scris. Pentru această omisiune există motive întemeiate, căci subiectul este de o extremă delicatețe și complexitate, nu din cauza materiei ca atare, ci deoarece întreaga problemă este, cumva, „sensibilă”. Despre creștinism ca atare există opinii extrem de diferite, dar violent susținute – opinii cu privire la ce este el, dar și opinii care încearcă să stabilească dacă el este sau nu este „ceva bun”. Tot astfel, există opinii foarte diferite cu privire la natura și valoarea mitologiei – care nu a devenit subiectul unui studiu serios decât foarte recent. Dar când cineva le ia pe cele două împreună, îndrăznește să-și asume un risc, iar riscul este foarte mare.

În primul rând, ce este creștinismul? Asupra acestei chestiuni opiniile nu sunt unanime. Constă el din învățăturile lui Iisus sau din învățăturile Bisericii despre Iisus sau din ambele, iar, dacă este așa, ce versiuni ale învățăturilor lui Iisus și ce Biserică? Nu există nicio modalitate simplă de a tranșa aceste chestiuni astfel încât să mulțumim pe toată lumea. Mai mult, deoarece toate popoarele occidentale sunt atât de strâns legate de tradiția creștină, este aproape imposibil să fii „obiectiv ca om de știință” când e vorba despre creștinism, căci noi nu ne aflăm la o „distanță culturală” adecvată față de el. Dacă cineva încercă să fie obiectiv, este etichetat automat ca făcând parte din tabăra „liberalilor”, distinctă față de cea a „ortodocșilor”, așa că el ajunge să fie într-o categorie chiar prin efortul de a scăpa de una.

Așadar, pentru a reuși să abordăm subiectul fără a intra deja în dezbateri nesfârșite, trebuie să luăm o decizie care, fatalmente, va fi cumva arbitrară. Acest volum pornește de la premisa arbitrară asumată conform căreia „creștinismul” este conținut în învățăturile Bisericii Catolice, atât romane, cât și răsăritene, ortodoxe. Poate că decizia de a adopta această premisă nu este tocmai arbitrară, deoarece autorul nu este nici creștin, nici catolic, în sensul „partizan” al acestor cuvinte. Temeiul acestei decizii este dublu. Pe de-o parte, tradiția catolică este, în același timp, cea mai amplă și cea mai veche tradiție creștină, și pare a fi avut cea mai mare influență culturală. Pe de altă parte, ea este cea mai bogată în conținut mitologic.

Iată-ne ajunși astfel la cea de-a doua problemă: ce este mitologia? A folosi acest cuvânt în sensul lui acceptat și a-l așeza în aceeași propoziție cu cuvântul „creștinism” înseamnă a atrage imediat proteste din partea tuturor tipurilor de ortodoxie creștină, aproape fără excepție. Cei mai mulți catolici și protestanți vor insista că tot ceea ce este realmente important în creștinism nu este mit, ci istorie și fapt. Desigur, aceste ortodoxii nu sunt de acord asupra multor aspecte mai puțin importante și asupra câtorva aspecte majore ale adevărului faptic. De exemplu, protestanții nu acceptă că Adormirea Fecioarei Maria este un eveniment istoric, iar catolicii nu insistă asupra istoricității tuturor legendelor legate de Lemnul Crucii. Dar aici nu ne interesează asemenea dispute, deoarece în această carte vom trata întregul corp al tradiției catolice fără a face vreo deosebire între realitate și fantezie. În accepțiunea pe care termenul o are în această carte, întreaga tradiție este „mitologică”.

Deoarece, aici, cuvântul „mit” nu este folosit pentru a desemna ceva „neadevărat” sau „anistoric”. Mitul va fi definit ca un complex de povestiri – unele indubitabil reale, altele imaginare – pe care, din varii motive, oamenii le-au considerat a fi demonstrații ale semnificației lăuntrice a universului și a vieții umane. Mitul diferă total de filosofie înțeleasă ca domeniu al conceptelor abstracte, căci mitul are întotdeauna o formă concretă – constând din narațiuni, imagini, rituri, ceremonii și simboluri pline de viață, ce pot fi înțelese prin intermediul simțurilor. Așadar, este posibil ca mare parte a mitului să se bazeze pe evenimente istorice, dar nu toate evenimentele de acest tip dobândesc caracter mitic. Nimeni nu a înființat vreo sectă sau vreo religie pe baza faptului incontestabil că Dr. Samuel Johnson obișnuia să bea ceai în exces. Acest fapt este considerat ca needificator și banal, în pofida consecințelor sale infinite în plan concret și în ciuda concepției filosofice potrivit căreia orice fapt și fiecare fapt întruchipează întregul mister al universului.

Alles Vergängliche
Ist nur ein Gleichnis.

Chiar și un fapt crucial precum descoperirea tiparului de către Gutenberg nu a dobândit vreo semnificație mitologică, deoarece îi lipsesc acele calități speciale care stârnesc imaginația, care dau ghes minții omenești să recunoască revelația semnificației aflate în spatele lumii.

În paginile acestei cărți, principalul nostru obiectiv va fi să descriem unul dintre cele mai frumoase mituri care a înmugurit vreodată din mintea omului sau din procesele inconștiente care îi dau formă și care, într-un anumit sens, sunt mai mult decât omenești. Nu ne va interesa cât de mult din acest mit este țesut din fapte istorice și cât din imaginație – având în vedere că am definit mitul ca orice narațiune, reală sau imaginară, despre care se consideră a da seama de semnificația lăuntrică a vieții. În plus, este vorba despre o descriere, nu despre o istorie a Mitologiei Creștine, care ar necesita o lucrare dedicată exclusiv acestui subiect, deoarece scopul nostru este de a arăta ce este această floare, și nu cum anume ar fi putut să fie ea alcătuită. După descriere, vom încerca o interpretare a mitului în spiritul generic al philosophiei perennis pentru a aduce la lumină caracterul realmente catolic sau universal al simbolurilor și a împărtăși bucuria de a descoperi o fântână a înțelepciunii pe un târâm unde mulți nu mai așteaptă altceva decât un deșert de platitudini.