Ce este Buddha (Absolutul)?

Huang Po: Mintea este Buddha, încetarea gândirii în concepte e Calea. Odată ce încetezi să-ţi formezi concepţii şi să gândeşti în termeni de existenţă şi nonexistenţă, lung şi scurt, eu şi altul, activ şi pasiv şi altele asemenea, vei găsi că Mintea ta e, în sine, Buddha, că Buddha e, în sine, Mintea, şi că Mintea seamănă cu un vid. De aceea stă scris că „adevăratul Dharmakāya (Corp Absolut al unui buddha) seamănă cu un vid”. Nu căuta nimic altceva decât Absolutul, căci altfel căutarea ta va sfârşi în durere. Şi, dacă îndeplineşti cele şase pāramitā vreme de tot atâtea cicluri câte fire de nisip sunt în Gange, ba pe deasupra mai practici tot soiul de alte activităţi pentru dobândirea Iluminării, tot nu vei atinge ţelul. De ce? Pentru că acestea sunt activităţi generatoare de destin (karma), întrucât comportă urmări şi, atunci când urmările pozitive (karma bună) se epuizează, vei renaşte în lumea efemeră. De aceea stă, de asemenea, scris: „Sambhogakāya (Corpul de Beatitudine al unui buddha) nu e adevăratul Buddha, nici nu e un adevărat învăţător al dharma-ei”. Cunoaşte doar natura propriei tale Minţi, în care nu există „eu” şi „altul”, şi vei fi cu adevărat un buddha!

Cum se poate dobândi înţelegerea propriei Minţi?

Huang Po: Ceea ce în tine și a pus întrebarea aceasta este propria ta Minte; dar, dacă ai rămâne liniştit şi te-ai abţine de la o activitate mentală cât de neînsemnată, substanţa ei ar fi văzută ca fiind vidă, ai găsi că e fără formă, că nu ocupă niciun punct în spaţiu şi că nu ţine nici de categoria existenţei, nici de cea a non existenţei. Fiindcă e imperceptibilă, Bodhidharma a spus: „Mintea, care e natura noastră reală, este Pântecul nenăscut şi indestructibil; când răspunde la împrejurări, ea se preschimbă în fenomene. Ca să ne vină mai uşor, spunem că Mintea e inteligenţa; dar atunci când nu răspunde la împrejurări, nu se poate vorbi despre ea în termeni duali precum existenţa sau nonexistenţa. De altfel, chiar şi atunci când e ocupată să creeze obiecte ca răspuns la cauzalitate, ea rămâne imperceptibilă. Dacă ştii asta şi rămâi liniştit, atunci urmezi, într-adevăr, Calea lui Buddha. De aceea sūtra spune: „Dezvoltă-ţi o minte care nu se sprijină pe absolut niciun lucru”.

Renunţaţi la toate gândurile eronate care duc la false distincţii! Nu există „eu însumi” şi nu există „celălalt”. Nu există „dorinţă rea”, nu există „mânie”, nu există „ură”, nu există „iubire”, nu există „biruinţă”, nu există „eşec”. Nu trebuie decât să renunţaţi la eroarea gândirii conceptuale sau raţionale, şi natura voastră îşi va dezvălui întreaga ei neprihănire – aceasta e singura cale de a accede la Iluminare, de a respecta dharma, de a deveni un buddha şi aşa mai departe. Dacă nu înţelegeţi asta, toată marea voastră erudiţie, toate dureroasele voastre strădanii de progres, toate renunţările la hrană şi îmbrăcăminte la care v-aţi supus… toate sunt zadarnice în ce priveşte cunoaşterea propriei voastre Minţi. Toate aceste deprinderi trebuie denunţate ca ilogice şi antispirituale, căci oricare dintre ele vă va duce la renaşterea printre demoni – duşmanii adevărului – sau spiritele [de niveluri] grosiere. Ce ţel pot sluji asemenea preocupări? Chih Kung spune: „Corpurile noastre sunt creaţii ale propriei noastre minţi”. Dar cum se poate aştepta cineva să cunoască aşa ceva din cărţi? Doar dacă vei putea înţelege natura propriei tale Minţi şi vei pune capăt gândirii discriminatoare, orice locşor unde să se poată ivi un grăunte cât de mic de eroare va dispărea de la sine. Ch’ing Ming a exprimat asta într-un poem:

Aşterne-ţi doar o rogojină
Şi culcă-te pe spate-n tihnă –
Când gându-ţi e legat de pat,
Ca un beteag din ce în ce mai rău,
Karma-ţi va fi încetat
Iluzia s-a destrămat.
Asta, va să zică, e Iluminare!

Acum, dacă v-aţi obişnui ca neîncetat să vă ţineţi minţile complet nemişcate, fie că umblaţi, staţi în picioare, staţi jos sau sunteţi culcaţi; concentrându-vă în întregime asupra acestui unic ţel de a nu nutri niciun gând, a nu concepe nicio dualitate, a nu vă bizui pe alţii şi a nu avea niciun ataşament faţă de absolut nimic; îngăduind, de-a lungul întregii zile, ca lucrurile să-şi urmeze cursul lor firesc, ca şi cum aţi fi prea bolnavi ca să vă pese; neîncercând nicio dorinţă de a fi cunoscuţi sau necunoscuţi de alţii; cu minţile ca nişte stânci care nu acoperă nicio gaură, atunci toate [felurile de] dharma vă vor pătrunde pe deplin înţelegerea. În puţină vreme veţi fi ferm neataşaţi.

Deşi alţii pot să vorbească despre Calea lui Buddha ca despre ceva care poate fi atins prin diverse practici pioase şi prin studiul sutrelor, voi nu trebuie să aveţi nimic de-a face cu asemenea idei. Intuiţia – fulgerătoare ca o clipire de pleoape – că subiectul şi obiectul sunt una vă va conduce la o înţelegere fără cuvinte, profund misterioasă; şi prin această înţelegere vă veţi trezi în sfârşit la Realitate, la adevărul învăţăturii Zen.