Suntem concepuți pentru conectare. Sistemele noastre nervoase sunt structuri sociale care își găsesc echilibrul și stabilitatea în relaționarea cu ceilalți. Gândiți-vă o clipă la acest lucru. Alcătuirea noastră biologică configurează modul în care navigăm prin viață, în relațiile de iubire și de muncă. Iar acum avem o modalitate de a utiliza această înțelegere în beneficiul individului, familiei, comunității și stării globale de bine. Acest „mod” este numit Teoria polivagală. Teoria polivagală a fost dezvoltată pentru prima dată în 1990 de Stephen Porges. Ea explică știința conectării, oferind o hartă a sistemului nervos care să ne îndrume deopotrivă explorarea și abilitățile pe care le putem exersa pentru a ne consolida capacitatea de a ne „ancora” noi înșine și unii pe ceilalți în starea de siguranță și reglare, în mijlocul provocărilor care apar la adresa stării noastre de echilibru.

Funcția nervului vag

Cu originea in trunchiul cerebral și ramificat în fiecare parte a gâtului și în abdomen, nervul vag se conectează la gât, urechi, piept, inima, plămâni și tractul digestiv. În calitate de jucător-cheie al funcției parasimpatice care controlează starea de spirit, răspunsul imun, digestia și ritmul cardiac, trimite semnale de siguranță sau pericol. Deseori denumită „autostradă a informațiilor”, cel mai lung și cel mai mare dintre cei 12 nervi cranieni este un semnal bidirecțional care preia informații despre starea organelor interne și le transmite creierului și apoi trimite un răspuns de la trunchiul cerebral înapoi la corp, ajutând la reglarea tuturor proceselor, de la somn la inflamație.

Sistemul nervos central este o rețea responsabilă cu preluarea informațiilor senzoriale din corp, trimiterea informațiilor către creier pentru procesare și trimiterea de semnale motorii către restul corpului din creier. Dar aceasta nu este singura parte a sistemului nostru nervos sau singura sa funcție. O altă parte a acestei rețele se numește sistemul nervos autonom (SNA) care este conectat cu cel mai lung nerv cranian din corp numit nervul vag. Potrivit teoriei polivagale a lui Stephen Porges, sistemul nervos autonom și nervul vag sunt responsabili pentru siguranța corpului nostru sau pentru răspunsurile de protecție la pericol și conectarea cu ceilalți. În esență, sunt responsabili pentru „modurile noastre de supraviețuire”.

Principiile teoriei polivagale

1. Ierarhia. Sistemul nervos autonom este separat în două părți (parasimpatic și simpatic) și creează trei tipuri de răspunsuri. 
  •  Stare vagală ventrală (angajament social/siguranță)
  •  Stare simpatică (mobilizare/activare)
  •  Stare vagală dorsală (imobilizare/colaps)

2. Neurocepția. În Teoria polivagală, procesul neural care evaluează în mod inconștient riscul în mediu se numește neurocepție (Porges, 2003, 2004). Sistemul nostru nervos ne trimite în stări de protecție (ventral, simpatic, dorsal) atunci când detectează informații despre siguranța noastră sau preia inconștient indicii de siguranță și pericol de la alți oameni sau din mediu. Neurocepția este sistemul de supraveghere inconștient al corpului nostru. Folosim în mod inconștient neurocepția pentru a identifica dacă este sigur să coreglam sau să conectăm automat stările sistemului nervos cu ceilalți din jurul nostru.

3. Coreglarea este piesa de legătură a acestui puzzle. Reglarea propriului sistem nervos sau schimbarea „stărilor” sistemului nervos în mod intențional, cu abilități de adaptare, este importantă. Coreglarea cu ceilalți este la fel de importantă. După cum spun cercetătorul Dr. Porges și terapeutul Deb Dana: sistemele noastre nervoase sunt conectate.

Coreglarea, reglarea în contact cu altcineva, este o experiență necesară pentru supraviețuire. Venim pe lume incapabili să ne apărăm, iar în primii ani de viață avem nevoie de altcineva care să ne îngrijească. Fizic suntem incapabili să ne reglăm singuri și ne îndreptăm în mod firesc spre oamenii din jurul nostru pentru a ne îndeplini nevoile de supraviețuire, atât fizice, cât și emoționale. Pe măsură ce creștem, aceste experiențe de coreglare ne oferă bazele unei explorări personale a reglării.

Prin intermediul acestor trei principii – ierarhia, neurocepția și coreglarea –, avem posibilitatea să recunoaștem rolul biologiei în structurarea modului în care ne mișcăm prin lume; aceste principii sunt o călăuză care ne arată cum putem să lucrăm cu alcătuirea noastră biologică astfel încât să atingem o stare generală de bine.

Exercițiu: Împrietenirea cu ierarhia autonomă

Odată ce am înțeles structura, responsabilitățile și acțiunile de supraviețuire ale fiecărei stări autonome, putem trece de la cogniție la conștientizarea trăită pe deplinI. Punctul nostru de plecare este starea de homeostază sănătoasă. Aici energia vagal ventrală supraveghează întregul sistem, aducând reglarea pentru a permite sistemului simpatic și celui dorsal să lucreze în fundal. Îmi imaginez deseori starea vagal ventrală cum înconjoară sistemul simpatic și sistemul dorsal, ținându-le într-o îmbrățișare caldă. Imaginea pe care am folosit-o recent pentru starea vagal ventrală este o umbrelă colorată ce adăpostește starea simpatică și starea vagal dorsală, menținându-le în siguranță și ferite de ploaie. Ce imagine vă vine în minte? Cum se trezește la viață în corpul vostru? Cum curge energia voastră când cele trei stări ale voastre sunt conectate și comunică? Acordați-vă o clipă pentru a vă găsi imaginea și observați acest sentiment inerent de bine.

În continuare, analizați ce se petrece în corpul vostru când starea simpatică și cea dorsală acționează singure. Începeți cu starea vagal dorsală. Ce se schimbă pe măsură ce treceți de la reglare la deconectare? Unde menține corpul vostru senzațiile de colaps sau de închidere? Treceți în starea de mobilizare simpatică. Lăsați-vă sistemul nervos să vă arate locurile din corp unde simțiți că prinde viață această stare.

Și acum găsiți un nume pentru fiecare dintre cele trei stări. Deși în cele din urmă ați putea alege să rămâneți la termenii biologici ventral, simpatic și dorsal, vă invit să experimentați și numirea acestor stări cu propriile voastre etichete. Îndreptați-vă atenția spre interiorul vostru, conectați-vă din nou cu fiecare stare și vedeți ce nume auziți (de exemplu: însorit, furtunos, încețoșat; curgere, haos, colaps; conectat, activat, dispărut). Scrieți combinații de nume care vă captează interesul și jucați-vă cu ele până când găsiți trei care se potrivesc unele cu altele și care reprezintă experiența voastră.