Editura Herald publica sub titlul Benedictus Deus patru dintre cele mai importante tratate de mistica ale celebrului teolog mistic dominican, Meister Eckhart, si 43 dintre cele mai frumoase si profunde predici rostite de acesta in diferite circumstante. Ideea centrala ce se desprinde din aceste lucrari, toate cu o profunda incarcatura misticia, este aceea a desprinderii de cele lumesti, tot ceea ce nu este Dumnezeu, dupa propria lui expresie folosita foarte des in scrierile sale, pentru a se uni cu Dumnezeu si a trai comuniunea intima cu divinul.
Vocatia omului este aceea de a face lacas lui Dumnezeu, Unul in esenta si Intreit in persoane, in inima sa, adica indumnezeirea sa prin harul revarsat asupra tuturor oamenilor datorita intruparii Cuvantului si locuirii lui printre noi. Asadar, in Cristos tot omul este reorientat spre scopul initial al crearii sale: comuniunea desavarsita cu Dumnezeu, deoarece omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1, 26).
Autorul cartii Norul necunoasterii, a carei dorinta de a ramane anonim a fost respectata in vremea lui, impartaseste din propria sa experienta mistica tuturor celor care vor sa urmeze calea contemplatiei. De aceea, din start, el ii sfatuieste pe cititori sa abandoneze lectura daca mai intai nu au facut experienta contemplatiei, fiindca altfel nu vor intelege nimic. Pentru a convinge, autorul comenteaza pe larg episodul ospitalitatii lui Isus in casa Martei si Maria din Betania. Marta primeste elogii pentru atitudinea ei, chiar daca Isus o elogiaza mai degraba pe Maria care "a ales partea cea mai buna ce nu i se va lua" (Lc 10, 42). Marta nu poate intelege atitudinea Mariei fiindca ea nu a facut experienta contemplatiei. Cartea reveleaza, in ansamblul ei, discutia referitoare la cele doua stari prezente in Biserica inca de la inceputuri, contemplativii si activii, autorul lasand sa se inteleaga faptul ca mistica nu se opune teologiei intelectualiste, sau scolastice promovata in acele vremuri, ci este o parte importanta a trairii crestine.
Sf. Ioan al Crucii, unul dintre cei mai mari mistici ai traditiei crestine apusene, prezinta in aceasta lucrare experienta mistica a omului care traverseaza "noaptea intunecata" a sufletului. Chiar de la inceputul lucrarii, autorul tine sa precizeze acest scop: "In aceasta lucrare imi propun sa explic aceasta noapte a contemplatiei la multe suflete care se afla in ea, dar care nu realizau acest lucru". Lucrarea face parte dintr-o trilogie a reformatorului vietii carmelitane: Urcarea Muntelui Carmelului (1584), Flacara vie a iubirii (1585), Noaptea intunecata (1585) in care este descris drumul spiritual al sufletului pana la unirea si comuniunea lui desavarsita cu Dumnezeu.
Fara indoiala, in traditia crestina apuseana, Sf. Tereza de Avila ramane una dintre cele mai renumite mistice, atat prin profunzimea scrierilor ei cat si prin trairile ei spirituale care au condus-o adesea la extaze. Castelul interior este capodopera literaturii mistice occidentale in care autoarea aseamana sufletul cu un castel in interiorul caruia se afla sapte lacasuri, iar fiecare lacas fiind format la randul sau de o infinitate de lacasuri. Viata mistica, in aceasta lucrare, este descrisa ca fiind un parcurs spiritual care pleaca din afara castelului, unde exista ignoranta lui Dumnezeu, si trece prin toate starile si trairile spirituale, abandonul viciilor si implementarea virtutilor, pana a ajunge la rugaciunea contemplativa ce uneste pentru totdeauna sufletul cu Dumnezeu creatorul sau. In centrul castelului se afla lacasul cel mai frumos si mai luminos rezervat prezentei lui Dumnezeu spre care tinde sufletul contemplativ. Scopul urmarit de Sf. Tereza in aceasta lucrare este implinirea spirituala, desavarsirea duhovniceasca, conformandu-si viata pe insusi modelul crestinilor, Isus Cristos.
Un text semnat de Pr. Lucian Dinca (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Teologie Catolica), invitat al evenimentului Marea traditie contemplativa a Apusului de miercuri, 5 februarie 2020, ora 18:30, de la Libraria Carturesti Verona (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15, Bucuresti), impreuna cu Pr. Marco Secchi (reprezentantul Ordinului Carmelitanilor Desculti din Romania), Andrei Gaitanaru (psihoterapeut, filosof, publicist), Mihai Lita (redactor de carte, curatorul colectiei „Spiritualitate Crestina” al editurii Herald). Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).
Comentarii