Traim intr-o perioada de incertitudine care s-a concretizat si in pierderi pe mai multe planuri, de la relatii importante, conexiune, siguranta, stabilitate sociala sau materiala, pana la pierderea bunastarii fizice sau a unor persoane dragi. Cu toate acestea, pierderile pot fi depasite daca privim lectiile pe care ni le ofera viata ca pe oportunitati de dezvoltare si transformare personala. Depinde de noi si de resursele noastre interioare cum facem fata suferintei si stresului provocat de pierderi si cum putem transforma acest proces in asa fel incat sa dam sens vietii noastre.
Prin intermediul cartii Doliul si separarea, semnat de Verena Kast, vom patrunde in profunzimile traumei de pierdere, povestind despre etapele acceptarii unei pierderi, semnificatia simbolica a travaliului de doliu si caracterul vindecator al asumarii sale in contextul oricarui tip de pierdere: o fiinta, o relatie, un obiect apropiat.
In interviul realizat alaturi de Diana Vasile (psihoterapeut, cadru didactic universitar, presedinte Institutul Pentru Studiul Si Tratamentul Traumei) vom puncta concepte si idei despre modul in care putem face fata suferintei de pierdere: ce inseamna jelirea, care este rolul travaliului de doliu in propria noastra transformare personala si cum putem regasi bucuria de a trai.
Pierderile au intotdeauna acest potential negativ de a
ne deconecta de noi insine. Bineinteles ca nu este
obligatoriu sa se intample asa. Si aici as vedea mai mult
oportunitatea de dezvoltare, transformare, dar, chiar
daca ne deconecteaza, asta nu inseamna ca am pierdut
toate sansele de a ne reconecta. Pierderea este un aspect
natural din viata noastra. In mod natural atunci cand ne
dezvoltam noi finalizam o etapa sau niste etape,
terminam un ciclu si incepem un ciclu nou, Evolutia ne-a
dotat cu o capacitate de a trai pierderea ca pe o parte
naturala din viata noastra si a ne pregati pentru aceasta
trecere intr-o noua etapa. Avem nevoie sa ramanem
intregi, dar pentru a ramane intregi asta inseamna sa ne
fi dezvoltat suficient de mult incat sa avem intelegerea
propriei persoane ca un intreg separat de celalalt sau de
obiecte, intamplari, evenimente. Prima etapa este de a
intelege ca exista un final, nimic nu este vesnic.
Daca finalul este preconizat, acceptat, poate dorit,
atunci ne va fi mult mai usor, nu vom avea regrete. Noi
avem o capacitate de a accepta, de a trai finalul atat
cu tristete, cat si cu bucurie. Exista o lupta interna,
dinamica interna, intre intelegerea, nevoia si
capacitatea noastra de a merge mai departe si dorinta
de a pastra legatura cu modul de functionare specific
persoanei pe care am pierdut-o. In mod spontan psihicul
este facut sa potoleasca acest conflict, aceasta lupta.
Fie il astupa, ceea ce nu este prea sanatos, fie il
transforma. Dar ca sa il transforme psihicul are nevoie
sa planga ceea ce a pierdut si despre deplangere si doliu
ne poveste foarte frumos autoarea cartii.
Diana Vasile
Comentarii