Ne închipuim că viziunea noastră despre lume – credința – va rămâne intactă, indiferent de ce ne va aduce viața. Însă trauma este ceva ce, până în momentul în care ni se întâmplă nouă, depășește puterea de înțelegere. Trauma este o experiență covârșitoare și aparent insuportabilă, iar odată ce a intrat în viața noastră, atât felul în care ne percepem sinele, prietenii și familia, cât și locul nostru în lume sunt de cele mai multe ori drastic alterate. De fapt, ni se poate schimba pentru totdeauna întreaga perspectivă asupra vieții.

Realitatea tristă este că mulți care trec prin evenimente traumatizante resimt o stingere a spiritualității lor. Credința le e nimicită, iar ei nu au capacitatea să o reclădească la loc. Așa cum mi-a spus cineva imediat după o experiență tragică, „Dumnezeu nu mai există pentru mine”. Indiferent că suntem credincioși, atei sau agnostici, trauma ne face să punem totul sub semnul întrebării. Văzând mecanismele de funcționare aparent capricioase și instabile ale naturii, ne întrebăm, firește, care e locul nostru în Univers.

A ÎNȚELEGE SENSUL PERIOADELOR TRAUMATICE

Acceptarea traumei ca parte firească a vieții ne permite să privim aceste perioade într-o nouă lumină. Când experimentăm vreun eveniment dureros – așa cum se întâmplă să experimentăm în viață –, inițial ni se pare de nesuportat. Deseori, experiența ne copleșește total. Orice idee am fi avut referitor la faptul că viața ar avea o logică poate fi spulberată. Într-adevăr, ne întrebăm deseori dacă ne vom mai reveni vreodată după atâta durere și necaz.

Reînnoirea sentimentului de sine ce acompaniază procesul de recuperare apare, deoarece suntem nevoiți să explorăm adâncimi dureroase, pe care altminteri nu am fi ales să le explorăm. Că ne place sau nu, că vrem sau nu asta, procesul de recuperare ne obligă să explorăm mai profund corpul și să reflectăm mai serios decât am fi îndrăznit în condiții normale.

Oricât de dureroasă ar fi explorarea, până la urmă trebuie să ne resemnăm cu ideea că, așa cum remarca un autor, „asta e firea lucrurilor”, iar această fire a lucrurilor e creată „de factori ce nu țin de noi ca indivizi”. Această profunzime a explorării de sine creează inevitabil un sentiment de conectare mai profundă cu viața personală, dar și cu semenii și chiar cu Universul. Altfel spus, tocmai efectul devastator al traumei ne obligă să gândim în moduri noi, să simțim mai profund și să ne raportăm la semeni cu mai multă compasiune.

Trauma ne poate învăța ce este iubirea, scoțând totodată la iveală capacitatea noastră înnăscută de a fi iubitori și de a purta de grijă altcuiva. Prin experiențele traumatice descoperim că adevărata noastră natură este aceea de persoane pline de compasiune.

O asemenea descoperire despre noi înșine schimbă modul în care ne trăim viața zi cu zi. De exemplu, după prăbușirea Turnurilor Gemene, mulți s-au mutat din New York înapoi în orașele din care proveneau. S-au mutat nu de frică, ci pentru că și-au dat seama că faptul de a se juca cu copiii și de a fi împreună cu familia era mai important decât avutul pe care-l acumulau în New York.

Trauma cauzată de evenimentul din 11 septembrie 2001 le-a deschis inimile, făcându-i să aprecieze mai profund viața și să găsească modalități semnificative de a-și petrece puținii ani care ne sunt dați pe acest pământ. La un an după evenimentul din 11 septembrie 2001, mulți mi-au spus că le-a schimbat viața. Nu și-au dorit niciodată să treacă prin trauma prin care au trecut, dar, de vreme ce a avut loc, s-au lăsat transformați de ea.

Oamenii care se recuperează cu succes după o traumă descoperă că viața lor e mai bogată, mai împlinită și mai plină de iubire și grijă pentru sine și ceilalți decât fusese înainte. Aceasta este adevărata evoluție a speciei umane. Compasiunea, iubirea și sensibilitatea față de durerea umană se dezvoltă în noi ca rezultat al recuperării după o experiență dureroasă de viață.

Asistăm în aceste vremuri la o extraordinară răspândire a suferinței la scară planetară. Pare că e imposibil să oprim toată această suferință, cu toate că ne dorim asta din răsputeri. În lumina acestui tăvălug istoric de neoprit, ireversibil și, în multe privințe, autodistructiv, e nevoie să ne întrebăm dacă există o parte bună a suferinței.

Când trauma se manifestă pe scară largă, putem oare fi încredințați că Universul îi ajută pe oameni să evolueze către a fi o specie mai etică, mai morală și mai iubitoare? Deși experiențele traumatice sunt tot mai numeroase astăzi, pe Pământ, ele pot duce la o expansiune a conștiinței umane și a compasiunii. Pe măsură ce tot mai mulți oameni abordează traumele care negreșit apar în viețile noastre ca pe oportunități de a crește în loc să fugă de ele, ei descoperă astfel și mesajul profund pe care acestea îl aduc umanității.

Dacă acceptăm trauma ca pe un aspect intrinsec al vieții, perioada prin care trecem acum poate fi văzută ca acel moment când se declanșează durerile nașterii în care a intrat omenirea, de data asta nașterea unei noi ere a conștienței umane. Avem cu disperare nevoie să accedem la un nivel superior de conștiință. Einstein a recunoscut că, prin divizarea atomului, tehnologia a avansat mult mai mult decât capacitatea noastră morală și etică de a gestiona această putere. Trauma globală prin care trecem astăzi poate fi o modalitate prin care specia noastră să-și poată dezvolta dimensiunile morale și etice necesare gestionării responsabile acestui progres tehnologic.

Odată ce trauma se abate asupra noastră, nu avem altă opțiune decât să urmăm calea pe care ne-o arată și care ne va transforma viața. Uneori, această cale trece prin noaptea întunecată a neajutorării și lipsei de speranță. Ne înspăimântă, căci ne dezvăluie fragilitatea, precaritatea și vulnerabilitatea condiției umane; sfâșie însăși țesătura identității noastre și ne schimbă radical perspectiva asupra vieții.

Tocmai pentru că această experiență traumatică arde podurile ce ne legau de modurile vechi de a gândi ajungem să îmbrățișăm o nouă modalitate de a trăi viața. Vechile moduri de a gândi și de a interacționa nu mai sunt suficiente, un nou mod de a gândi începe să prindă contur.

Oamenii care trec conștient prin experiența transformatoare a unui eveniment traumatic par să se reintegreze și să trăiască în propriul corp într-un mod nou, aparte, care îi face să fie mai deschiși la a trăi o dimensiune mai extinsă, cosmică a vieții, într-un mod care nu le era la îndemână înainte. Astfel, trauma este modul în care Universul ajută omenirea să atingă un nivel superior de înțelepciune și de compasiune, care onorează unitatea noastră intrinsecă.