Ce asteptari are o femeie de la partenerul sau, dar un barbat de la partenera lui? De ce este femeia atat de diferita de barbat? Cum putem gasi acel limbaj comun cu partenerul care sa ne ajute sa gestionam eficient, cu tact, crizele aparute in cadrul cuplului? Comunicarea relationala este drumul corect catre o relatie sanatoasa? De ce in prezent avem tendinta, mai degraba de a renunta la o relatie, daca nu merge cum ne dorim noi, in loc sa depunem eforturi pentru a o repara? Sunt intrebari la care, atat barbatii, cat si femeile, cauta raspunsuri.

S-a vorbit si s-a scris mult despre relatii, despre fericire, despre parteneri, despre asumare, despre ce inseamna si ce presupune o viata de cuplu implinita. Internetul abunda de retete care mai de care, si sfaturi pentru relatii sanatoase, ca doar toti ne-am mutat din offline in online. S-au facut, poate, mii de studii pe comportamentul relational al partenerilor. Pentru că noi, oamenii, ca fiinte psiho-sociale, suntem într-o continuă căutare a starii de bine, a fericirii şi cu precădere a acelei relatii îndelungate şi armonioase. Nici macar nu as numi-o fericire, pentru ca este un concept mult prea abstract. Mai degraba satisfactie, implinire sau multumire. Ce inseamna cu adevarat iubirea, suntem sau nu suntem configurati pentru iubire, ca sa parafrazez titlul unei carti aparuta la Editura Herald, „Configurati pentru iubire” de Stan Tatkin.

O relatie sanatoasa, armonioasa intre doi parteneri presupune, inainte de orice, stabilirea unui set de reguli, desi cuvantul are o anumita duritate, pentru ca in iubire nu exista reguli, ar spune cineva. Ba da. Exista reguli de curatenie si igiena a relatiei.

Asa cum ne spalam, ne parfumam, ne tundem sau ne coafam, asa cum ne alegem cu grija hainele in functie de starea noastra de spirit din acea zi, asa cum ne ingrijim corpul si infatisarea, la fel trebuie sa avem grija si de relatia noastra.


Asa cum investesti in imaginea ta, trebuie sa investesti si in relatia ta. Asa cum mergi la sala si faci fitness pentru a-ti tonifia muschii fesieri, la fel trebuie sa-ti tonifiezi sufletul, personalitatea si relatia. Asta in cazul in care nu decizi ca singuratatea este o optiune, o alegere asumata. Regulile nu trebuie impuse de catre partener, ci stabilite sau agreate de ambii parteneri. Eu as spune mai degraba un set de idei de conduita, un fel de ghid despre ceea ce se face si ce nu se face intr-o relatie, pentru a nu rani partenerul, pentru a oferi respectul necesar.

Asa cum exista un cod al bunelor maniere in viata de zi cu zi, asa ar trebui sa existe un cod de conduita in relatia de cuplu. Sa-i ceri partenerului, desi ar trebui sa stie acest lucru, un comportament corect, firesc, nu inseamna sa emiti pretentii sau sa ai asteptari nerealiste. Partenerii pot veni din alte relatii anterioare cu un bagaj emotional si comportamental presetat si diferit, si aici vorbesc despre comportamentul din cadrul relatiei. In acest fel se pot crea confuzii prin lipsa comunicarii. Fiecare partener poate avea asteptari total diferite de la celalalt.

Marea greseala pe care o fac cei mai multi parteneri este aceea ca incep o relatie fara a se cunoaste. Si o fac de cele mai multe ori de teama singuratatii si din dorinta de a li se pansa niste rani sufletesti nevindecate, necicatrizate. Se grabesc sa intre intr-o noua relatie pe principiul „lucrurile vor evolua de la sine”. Nu se cunosc bine pe sine, darmite partenerul. Totul debuteaza oarecum instinctual, se trece prin faza „fluturi in stomac”, perioada hormonala, se confunda dragostea cu iubirea, se fac proiectii reciproce, se spune prea repede „te iubesc”, pornind de la acea chimie care apropie doi oameni, acea „dragoste la prima vedere” si pe principiul „lasa ca ne vom cunoaste pe parcursul relatiei”. Ambii parteneri sunt intr-o eroare grava.

Cultivarea unei relatii sanatoase este un proces complex, care  cere implicare si efort, si vorbim despre un efort constient si asumat, care presupune parcurgerea si invatarea mai multor etape.

Prima etapa ar fi detasarea de trecut, de relatia anterioara, apoi autocunoasterea, stabilirea propriului set de valori si principii si regasirea sinelui. Abia dupa finalizarea primei etape se poate trece la cunoasterea partenerului si la intocmirea listei de asteptari reciproce. Daca acestea corespund mergem mai departe, daca nu, avem doua variante: invatam sa-l acceptam pe celalalt, ceea ce nu e tocmai usor sau asteptam trenul urmator. Cu cat ne cunoastem mai bine potentialul partener, cu atat vom stii mai corect sa raspundem dorintelor, nevoilor si asteptarilor lui. Cu cat ne deschidem mai mult si lasam partenerul sa ne cunoasca, cu atat el va raspunde mai bine asteptarilor noastre. Daca lucrurile sunt clare si acceptate de la bun inceput, vom evita, pe cat posibil, momentele tensionate generate de necunoasterea realitatilor existente in cuplu.

Cunoasterea partenerului, a nevoilor, acceptarea si asumarea defectelor acestuia sunt premizele unei relatii sanatoase.

Aici nu vorbesc despre acceptare in orice conditii si cu orice pret sau compromisul facut de dragul unei relatii sau de amorul artei. Compromisul intr-o relatie ajuta doar in masura in care cei doi parteneri inteleg si constientizeaza valoarea pe care acesta o aduce intr-o relatie prin toleranta si rabdare, prin concesie.

Nimic nu se poate construi durabil fara toleranta, atata timp cat nu sunt depasite limitele sau granitele stabilite la inceputul relatiei de catre cei doi parteneri, atata timp cat „nu” inseamna „nu” si nu doar un cuvant care face parte din jocul seductiei.

Radacinile problemelor emotionale care apar in viata de cuplu trebuie cautate in trecut, in copilaria noastra, in relatia pe care am avut-o cu fiecare parinte in parte si aici cazuistica este foarte bogata.

O mama foarte autoritara si hiperprotectoare cu fiul sau ce fel de pattern, de model parental va dezvolta asupra personalitatii de adult a copilului? Dar un tata autoritar si foarte grijuliu asupra fiicei sale? Care vor fi temerile pe care copilul devenit adult le va dezvolta intr-o relatie de cuplu in urma abuzurilor, nu neaparat fizice, venite din partea unor parinti autoritari, insuficient dezvoltati emotional. Aici ar fi interesant de discutat despre psihogenealogia si tratarea problemelor de natura psihica si emotionala aparute in istoria membrilor familiei. Pentru ca totul este un cerc vicios si se perpetueaza si s-ar putea ca parintii nostri sa nu poarte vina in totalitate. Si ei la randul lor au fost copii si comportamentul parintilor lor si-a pus amprenta asupra dezvoltarii lor ulterioare ca adult. Dar asta poate ca va face obiectul unei alte dezbateri viitoare. Bineinteles ca nu doar influenta parintilor este hotaratoare. Nu putem pune in totalitate in spinarea parintilor esecul relatiilor noastre in viata de cuplu, ci si bagajul genetic/nativ, educatia primita si asimilata de-a lungul vietii, experienta de viata si experienta relatiilor sexuale si de cuplu acumulata de-a lungul vietii. 

Orice problema, cel mai mic disconfort emotional trait in viata de cuplu trebuie comunicat partenerului si trebuie discutat, remediat, rezolvat. Nimic nu trebuie lasat pentru a doua zi, sau pentru luna urmatoare, din lipsa timpului sau a chefului. Toate problemele emotionale nerezolvate in timp util genereaza nemultumiri, frustrari, insatisfactii, care intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu vor defula si atunci s-ar putea sa fie prea tarziu. O relatie de cuplu este ca o planta care trebuie udata zilnic, trebuie plivita, care are nevoie de apa, de caldura, de lumina, de dragoste.

Articol realizat de Sorin Lucaci, aparut in februarie, 2017 in Revista Shape