A spune simplu: Sigmund Freud este creatorul psihanalizei, nu este o banalitate, caci dincolo de laconismul afirmatiei, rareori se intampla ca un destin sa fie atat de strans legat de o opera, amandoua consacrate apararii si ilustrarii unei noi discipline, si anume a psihanalizei.

Astazi, in Romania, opera lui Freud este tradusa, notabil fiind interesul Editurii Trei pentru cunoasterea marii literaturi psihologice a secolului al XX-lea si ma refer explicit la traducerile din Sigmund Freud si C.G. Jung. Au aparut si biografii consacrate vietii parintelui psihanalizei, dar si studii despre opera sa; de curand a aparut un volum despre impletirea vietii lui Freud cu psihanaliza: Viata mea si psihanaliza. Despre istoria miscarii psihanalitice, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, traducere si ingrijire editie Gabriel Avram, 2016, 208 p.

Dupa studiile de medicina, Freud a lucrat in mai multe laboratoare ale unor fosti profesori, dar era intr-o permanenta cautare careia nici clinicile vieneze, nici cea pariziana a lui Charcot nu-i aduceau raspunsurile asteptate si deschiderea unor noi orizonturi in tratarea bolilor psihice. L-a intalnit pe doctorul Joseph Breuer in ale carui cercetari intrezarea pasii care trebuia facuti in intelegerea si tratarea nevrozelor, a isteriei; Freud a recunoscut totdeauna in Joseph Breuer protofondatorul demersului psihanalitic. Este celebru cazul Annei O. (Bertha Pappenheim), care se imbolnavise in vreme ce avea grija de tatal ei, tabloul ei clinic prezentand un amestec de paralizii si contracturi, inhibitii si confuzii mentale, stari din care iesea doar prin hipnoza profunda in care relata evenimente care au impresionat-o puternic. Cu onestitate, Freud recunoaste ca in acea etapa a cercetarilor asupra isteriei, contributia era a lui Joseph Breuer, in vreme ce contributia sa accentua

„rolul si semnificatia vietii afective, importanta de a distinge intre actele psihice inconstiente si cele constiente (sau, mai degraba, capabile de constientizare); ea introduce un factor dinamic, explicand aparitia simptomului prin acumularea de emotii”.

Metoda folosita de Freud si Breuer era catharsisul, dupa care, o data cu retragerea lui Breuer, Freud a trecut la psihanaliza, la studiul aprofundat al nevrozelor vazute ca „disfunctionalitati ale vietii sexuale, iar ceea ce intelegem astazi prin nevrozele actuale nu reprezinta decat expresia toxica directa a acestor disfunctionalitati, iar psihonevrozele sunt expresia psihica a acestor tulburari”. Pagini interesante dedica Freud teoriei refularii, complexului lui Oedip, interpretarii viselor:

„Visul reprezinta implinirea (deghizata) a unei dorinte (refulate). Visul este la fel de neimaginabil ca si simptomul, in virtutea unei geneze asemanatoare, si necesita de asemenea interpretarea psihanalistului”.

Era firesc ca noua metoda sa atraga adepti, printre ei Otto Rank, S. Ferenczi, C.G. Jung sau Alfred Adler, cei care aveau sa se grupeze in Asociatia Psihanalitica Internationala, aveau sa creeze publicatii pentru raspandirea ideilor psihanalitice, mai ales ca anatema oficiala se intensifica, iar numarul detractorilor crestea. Este cunoscuta ruptura dintre Freud si Jung, iar Freud este taios fata de fostul discipol: „Ca prim presedinte al Asociatiei, am fost de acord cu alegerea lui Carl Gustav Jung, alegere care s-a dovedit mai tarziu prost inspirata”. Amintind miscarile dizidente ale lui Alfred Adler si Carl Gustav Jung, din anii 1911 si 1913, Freud noteaza:

„Astazi, la zece ani dupa despartire, nu pot decat sa constat faptul ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara a-i provoca daune”.

Sigur, Freud nu neaga contributiile lui Jung, chiar recunoaste maiestria cu care Jung afirma la inceputurile psihanalizei ca nevroza nu are un continut particular si exclusiv, nevroticii adancindu-se in boala din cauza acelorasi lucruri care sunt depasite cu succes de oamenii normali, Freud neuitand sa adauge cu usoara malitiozitate ca psihologia abisala, ilustrata de Jung, era „psihologia vietii psihice normale”.

Conform definitiei cele mai complete, psihanaliza desemneaza trei elemente: un procedeu de investigare a proceselor psihice determinate, procesele inconstiente; o metoda terapeutica aplicata „nevrozelor” si o serie de conceptii psihologice care in timp pot revendica calitatea de stiinta. Freud a procedat la elaborarea metapsihologiei, instrument teoretic al „psihologiei profunzimilor”. Metapsihologia este coloana vertebrala a psihanalizei si se dezvolta in relatie organica cu examenul clinic; intr-o scrisoare din 1930 catre Smiley Blanton atragea atentia asupra datelor cand au fost consemnate observatiile clinice, analiza nu cade din cer nici nu vine din infern, se construieste din ansamblul faptelor. Metapsihologia formeaza deci o dinamica a cercetarii psihanalitice.

Astazi, lumea a devenit mult mai deschisa, mai permisiva cand sunt expuse teoriile psihanalizei; a apus vremea in care Freud era privit cu ostilitate sau cu indiferenta; aproape nimeni nu mai este scandalizat de teoria sexualitatii si de constatarea psihiatrilor ca teoria libidoului nu poate fi redusa la biologic. Cand Freud sustinea in aula Universitatii din Worcester cele „Cinci prelegeri despre psihanaliza”, i se parea ca s-a implinit un vis:

„Psihanaliza nu mai era vazuta ca o productie deliranta a mintii mele, ci devenise o parte valoroasa a realitatii”.