Intrebare: Sunt pietrele harazite sa ramana pentru totdeauna asa cum sunt?

Raspuns: Cine vede pietrele? Ele sunt percepute de mintea ta. Asadar, ele sunt in mintea ta. Iar mintea a cui este? Investigatorul trebuie sa se descopere pe sine insusi. Iar odata Sinele descoperit, aceasta intrebare nu se va mai rosti. Sinele este mai intim decat obiectele. Descopera subiectul, iar obiectele isi vor purta singure de grija. Obiectele sunt percepute de diverse persoane conform punctului de vedere personal – de aici, aparitia a nenumarate teorii. Dar cine este observatorul, cel ce ia cunostinta de aceste teorii si le valideaza? Tu esti acela. Descopera Sinele tau. Atunci vor lua sfarsit toate aceste manifestari imprevizibile ale mintii.

Cand citim un ziar, parcurgem articol dupa articol fara a ne sinchisi de cunoasterea suportului insusi, hartia. Luam in considerare pleava, si nu esenta. Substratul pe care toate acestea sunt imprimate este, in acest caz, hartia; odata substratul cunoscut, toate celelalte vor fi cunoscute. Doar Unul este sat, existenta, hartia, in vreme ce lumea, lucrurile pe care le vedem, inclusiv noi insine, reprezinta cuvintele tiparite.

Tot ce putem observa are un sfarșit; tot ce a fost sau este creat este harazit distrugerii, sfarsitului. Ceea ce nu a fost creat nu are sfarsit. Ceea ce exista cu adevarat nu poate fi observat. Este inobservabil. Trebuie sa descoperim ce este ceea ce apare, distrugerea a ceea ce apare este sfarsitul. Ceea ce exista exista intru vesnicie; ceea ce apare se destrama [atunci cand realizam ca nu are o existenta independenta].

Ce este ceea ce s-a nascut? Pe cine numesti om? Daca in loc sa cauti explicatii cu privire la nastere, la moarte sau la dincolo de moarte, vei cerceta cine si cum esti acum, aceste intrebari nu se vor mai pune. Tu esti acelasi in timpul somnului profund, in vis si in starea de veghe. Gandul-Eu sau trupul sunt oare jiva? Este acest gand natura noastra?

Trupul este cel care simte durere; in Sine nu exista durere.
Pentru omul ajuns la realizare, universul exterior este asemenea unui spectacol de cinema. Reprezentatia este libera si se deruleaza zi si noapte, neincetat! Un astfel de om traieste si activeaza in acest univers stiind ca obiectele si corpurile fizice sunt aparente iluzorii, tot așa cum omul obisnuit stie ca scenele si personajele proiectate pe un ecran dintr-o sala de cinematograf sunt iluzorii si ca in viata reala acestea nu exista. Deosebirea este ca omul obisnuit considera obiectele exterioare ale vietii cotidiene ca fiind reale, iar cel realizat le vede ca pe simple imagini de film, iluzorii.

Universul nu exista separat de Sine. Intreaga „evolutie”, totalitatea obiectelor care tin de lumea exterioara sunt emise din Sine si se resorb in Sine. Unde dispare lumea cand ne afundam in somnul profund? Atunci noi existam in continuare; in schimb, lumea nu mai exista. Asadar, sinele este substratul care confera realitate universului. Daca Sinele nostru nu ar exista, pentru noi nici universul nu ar exista. In consecinta, Realitatea este in Sine, nu in Univers. Intelegerea aceasta se dezvaluie omului ajuns la realizare.

Sinele este ecranul, iar universul si evenimentele aferente sunt imaginile cinematografice proiectate pe el. Ecranul nu se schimba. In schimb, imaginile sunt fluctuante si efemere. Inteleptul experimenteaza conditia de a fi corpul in aceeasi masura ca si omul ignorant, insa, in timp ce pentru acesta din urma Sinele se margineste la trupul sau, omul intelept considera ca trupul nu poate exista distinct de Sine. In viziunea lui, Sinele este infinit si include propriul corp.

Intrebare: Ce este moartea?

Raspuns: Moartea este somnul care se interpune intre doua nasteri succesive, la fel cum somnul obisnuit se interpune intre doua stari succesive de veghe [jagrat], ambele fiind tranzitorii.

Exista o zicala sanscrita conform careia sotia reprezinta jumatate din trupul barbatului; intr-un asemenea caz, fara indoiala ca moartea sotiei este un lucru din cale-afara de dureros pentru sot. Insa, daca el va incepe sa gandeasca in termeni de Atma, mahnirea nu isi va mai face loc. Conform scripturilor, sotia ii este draga sotului deoarece ea ii produce bucurie, venind in intampinarea dorintelor acestuia. Dar daca toate acestea sunt intru bucuria lui Atman, unde mai incape durerea? Totusi chiar si persoane care au avut o strafulgerare a Adevaratei Cunoasteri inca isi pot pierde cumpatul sau calmul mintal cand se confrunta cu asemenea tragedii.

In timpul somnului profund, omul este fericit. Sinele a fost fericit in somn, desi nu si-a vazut atunci sotia. Acum insa, in starea de veghe, acelasi Sine care a fost fericit in somn ba se lasa cuprins de bucurie, ba coplesit de suferinta din cauza prezentei lucrurilor lumesti. De ce sa nu te bucuri si in starea de veghe de fericirea pe care Sinele o simte in somn? Falsa cunoastere a identificarii trupului cu Atman reprezinta obstacolul in calea bucuriei oferite de ananda [beatitudine].

Ceea ce a existat este intotdeauna prezent; iar ceea ce nu a existat niciodata nu poate sa existe. Ce este ceea ce s-a nascut? Ce este ceea ce moare? Trezirea este nastere, iar somnul este moarte. Te-a insotit sotia ta de fiecare data cand te-ai aplecat asupra obligatiilor pe care le aveai de indeplinit sau in timpul somnului? Ea se afla pe undeva, separat de tine, insa tu gandeai atunci ca ea este in viata. Acum, dupa moartea ei, crezi ca ea nu mai exista. Așadar, diferenta cu privire la sotia ta consta in felul gandurilor pe care le ai acum despre ea, ganduri care iti provoaca suferinta.

Intreaga chestiune este o creatie a propriei tale minti. La fel si durerea provocata de nonexistenta sotiei. Totul este inchipuire mintala. Propriul Sine, care este de la natura preaplin de fericire, creeaza si durerea. De ce trebuie sa mai existe suferinta in numelor celor stinsi din viata, odata ce acestia au fost eliberati din inlantuire? Sinele creeaza durere prin identificarea cu gandul despre moartea persoanei. De ce sa ne mai facem griji daca o persoana mai este in viata sau a murit?
 

Trebuie sa iti anihilezi eul individual. Cand eul s-a stins, durerea este inexistenta. Abandonarea simtamantului de „eu” in timpul vietii este ceea ce se cheama anihilarea eului. Daca eul nu este dizolvat, persoana va mai simti cu siguranta mahnire si regrete provocate de moarte. Omul isi jeleste mortii, insa daca „Eul” sau ar fi fost anihilat inaintea stingerii acestora din viata, nu ar mai fi fost in postura de a-i jeli. Simțim fericire doar in timpul somnului profund, cand incetam sa ne mai gandim la propriul corp. Pana si cel intelept, jnani-ul, mentioneaza starea de eliberare independenta si fara de corp. Asadar, omul intelept asteapta ceasul cand isi va putea parasi trupul. La fel cum un bucatar care isi poarta incarcatura pe cap se va simti usurat indata ce, ajuns la destinatie, o va pune pe pamant, tot asa un jnani asteapta clipa sorocita, cand isi va putea abandona incarcatura intruparii sale in carne si oase.