Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avantului, al dorintei de a cunoaste si de a descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu buna stiinta. Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrarii si denaturarii; au facut-o autoritatile politice si religioase, din dorinta de a nu lasa sa se raspandeasca doctrine care ar fi indreptat gandurile oamenilor catre alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavand acces la textele originale preluau idei contrafacute, evident rauvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu impartaseau ideile vehiculate de alte curente decat cele dragi lor!

Pretutindeni si totdeauna a existat un curent de gandire si de existenta care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vartej de forte spirituale: acesta este esoterismul. Sa ne mai intrebam, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy,

„Cui ii este frica de esoterism?”

Avantul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are si o explicatie istorica, asa cum avusese, al randul sau, interesul pentru acelasi curent in plina Renastere florentina. In Renastere, dupa o lunga, nu noapte a evului mediu, cum gresit s-a considerat, ci perioada in care in Europa apuseana curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise continand scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea sa trezeasca interesul umanistilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului in secolul al XIX-lea urmeaza iluminismului, scientismului si rationalismului care fie negau interpretarile pe care le avansa esoterismul, fie incercau sa explice cu mijloace stiintifice datele esoterismului. Curentele de gandire amintite refuzau sa accepte ca asa cum exista o forma de gandire filosofica, una stiintifica, o forma de gandire teologica, la fel exista una esoterica.

Unul dintre promotorii redescoperirii frumusetii gandirii esoterice, la jumatatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Frantei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumita celebritate dupa ce a luat numele de Les Trinosophes. A editat Hermes, prima revista masonica franceza. Este autorul unei vaste opere atat in ceea ce priveste masoneria, cat si „decriptajul esoteric”. Asupra operei sale nu exista o unanimitate in aprecieri, nici nu ar fi cu putinta, si nici nu ar fi de dorit. Viata intelectuala se hraneste si din controverse. In celebrul dictionar masonic al lui Daniel Ligou, tradus acum cativa ani si in limba romana, Jacques Brengues este categoric: „Literatura lui Ragon nu are, daca are un anume interes, o valoare de fond”. Alti autori sunt mai ingaduitori! Chiar daca ar fi sa il credem pe J. Brengues, fie si pentru a urmari evolutia literaturii consacrate masoneriei, lectura cartilor lui Ragon ar putea fi un util exercitiu. Cu siguranta la aceasta s-au gandit editorii de la Herald cand au decis sa traduca unele dintre cartile lui Ragon: Ortodoxie masonica. Istorie. Rituri. Doctrine, traducere din limba franceza de Gabriel Doru Avram, colectia „Historia”, 2011, 336 p; Masonerie oculta si initiere hermetica, traducere de Gabriel Avram, colectia „Esoterica”, 2011, 208 p., reeditata recent, cu un cuvant inainte de Vasile Zecheru, colectia „Arta regala”, 2019.

Insusi termenul de ocultism, supus de „moderni” unei constante deformari,  poate starni nedumeriri in randul celor care nu vor „sa mearga mai departe”; preliminariile lui Ragon sunt scrise admirabil, este si meritul traducatorului ca pastreza savoarea scrierii originale, si dau seama de ceea ce isi propune institutia masonica pe plan spiritual, amintind ca initierea era singura modalitate de a ajunge la regenerarea omului, ca obiectul de studiu al masoneriei este cunoasterea artei de a perfectiona ceea ce natura a lasat imperfect, de a-l indruma pe aspirant pe calea virtutii si perfectiunii, de a-i cultiva dorinta ardenta de cunoastere. Aminteam de neintelegerile care staruie in jurul cuvantului ocultism, dar Ragon atrage atentia ca „putem tine adevarul sub obroc (in inima si inteligenta catorva initiati), dar el nu va disparea niciodata; de aceea el trebuie transmis”; a initia inseamna a transmite, a transmite o invatatura, o traditie, iar in parcursul propus de Ragon regasim numerologia pitagoreica, filosofia lui Agrippa, filosofia lui Cardano, sistemul lui Paracelsus, cat si cunostinte despre arta de a vindeca, magnetism, somnambulism, taumaturgie, psihologie, frenologie, stiinte oculte, magie. La o privire grabita, multi vor gasi ca lista este un compositum perfect...nefolositor; cei mai atenti, care macar vor fi rasfoit un singur dictionar serios de esoterism, vor regasi acele discipline familiare! Pagini interesante sunt si cele despre Hermes Trismegistos „zeu al ideilor si scrisului, al inteligentei si gandirii”, despre interpretarea filosofica a invataturii sale, despre alchimie, numita si filosofia hermetica, descrierea operatiilor alchimice cu frumoase trimiteri la sensul ascuns, profund al operatiilor alchimice, acel de a lucra impreuna cu natura pentru a perfectiona ceea ce este imperfect. Cartea lui Ragon aminteste, pastrand proportiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia oculta:

„virtutile magiei, astrologiei si alchimiei sunt lucruri

false si inselatoare, atunci cand sunt intelese a la lettre;

ca trebuie sa cautam sensul mistic, sens pe care niciunul

dintre maestri nu l-a dezvoltat inca”.

Sa nu ne temem sa cautam!