Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, William Butler Yeats a fost atras de tanar de ocultism si misticism, si marturiseste aceasta chiar in primele randuri ale cartii sale Memorii, traducere din limba engleza de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, 2017, 222 p. In 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societatii Hermetice, se imprieteneste cu poetul si pictorul George Russell, preocupat si el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatal lui William, care incercase sa-si tina fiul departe de fenomene oculte.

 

„Petreceam mult timp printre teosofi, unde ajunsesem venind in deriva de la Societatea Hermetica din Dublin.[...] Eram membru al Sectiei Ezoterice, un cerc restrans format din cei mai devotati adepti, care se intruneau saptamanal ca sa studieze tabele ale simbolismului oriental”

 

, scrie William Butler Yeats. Era atras de ocultism, frecventa celebrul salon al doamnei Helena Blavatsky, dar cauta si dovezi, vorbea despre experimente, ceea ce ar fi evitat, in opinia sa, transformarea adeptilor in dogmatici rupti de viata; nu a trecut mult pana cand a fost invitat sa se retraga din Sectia Ezoterica. Tatal sau l-a prezentat lui Edwin Ellis, poet si pictor, membru al unei „fratii” care prin arta, simbolism, intuitii poetice si filosofice cultiva adevaruri mistice; a fost perioada in care Yeats s-a apropiat de filosofia mistica din Cartile profetice ale lui William Blake in care vedea „primul scriitor al vremurilor moderne care a demonstrat indisolubila casatorie a marii arte cu simbolul.”

William Blake apare si intr-o insemnare despre Maud Gonne, seducatoare artista si militanta irlandeza, cu care avea indelungi discutii despre literatura:

„Parea sa inteleaga toate subtilitatile propriei mele arte si mai ales toata filosofia mea spirituala, iar eu aveam capul inca plin de William Blake, iar uneori spunea ca o salvasem de la disperare.”

Lucrand cu simboluri, Yeats incerca sa-i aduca mintea aproape de suflet, de pacea sufletului. Yeats a fost atras de timpuriu de legendele celtice, de povestirile supranaturale, de viziunile lui William Blake, de mitologia irlandeza, iar toate acestea se regasesc in prozele si poemele sale. La inceputul secolului al XVII-lea, Europa a cunoscut una dintre cele mai enigmatice miscari culturale si spirituale - rozacrucianismul, cunoscut prin manifestele sale fondatoare: Fama Fraternitatis (1614), Confessio Fraternitatis (1615), Chymische Hochzeit Christiani Rosencreutz Anno 1459 (1616), scrieri datorate pastorului Johann Valentin Andreae. Textele rozacruciene veneau in prelungirea vastului curent hermetico-alchimic aparut in Renastere si care era o reforma radicala a tuturor institutiilor religioase, sociale si culturale. Rozacrucianismul original era in adevar o gnoza, nu era o cunoastere obisnuita, nu era o stiinta dobandita prin studiu, ci era vorba despre o cunoastere sacra, gnoza care permitea ridicarea la statura omului perfect. „Asadar, cine a impletit Trandafirul cu Crucea?”, se intreba Goethe in poemul esoteric Misterele. O intrebare care trebuie sa-l fi incercat si pe William Butler Yeats si careia i-a dat un superb raspuns in Rosa Alchemica, scriere la hotarul dintre povestire si eseu, o „carticica sub forma unei reverii fantastice asupra preschimbarii vietii in arta si a unui adevarat strigat de dorinta nemasurata pentru o lume facuta numai din esente”, dupa cum o prezinta autorul. Scrierea lui Yeats este rodul unor temeinice lecturi alchimice, al pasiunii descifrarii acestor texte, a neincetatei dorinte de a trece dincolo de litera, de a cauta profunzimea gandului. Vastitatea cunostintelor despre alchimie insotita de stralucitul talent literar al lui W.B. Yeats face din Rosa Alchemica o adevarata bijuterie literara:

„am privit afara in intuneric, si fanteziei mele nelinistite i se parea ca toate acele mici puncte de lumina care umpleau cerul erau cuptoarele nenumaratilor alchimisti divini, care se straduiau neobositi si preschimbau plumbul in aur, oboseala de lume in extaz, trupurile in suflete si intunericul in Dumnezeu. Si lucrarea lor fara gres facea sa ma apese si mai rau conditia mea de muritor si mi-am strigat atunci, asa cum au facut-o atatia visatori si scriitori ai timpului nostru, dorinta dupa nasterea acelei frumuseti alese care singura poate sa inalte sufletele apasate de atatea vise.”

Aparitia lui Michael Robartes semnifica venirea Maestrului care il invita pe eroul povestirii, cine altul decat William Butler Yeats, sa se alature „Ordinului Rosa Alchemica”, celor care cauta „unirea mistica in sfarsit cu acea legiune care stapaneste aceasta lume si aceste vremuri”, sa se elibereze de iluzii, de umbrele noptii, de tristetea triumfatoare. Naratorul la persoana intai accepta pentru ca a adastat la cele vesnice si pentru ca li s-a poruncit sa cladeasca templul „intre cetele pure ale valurilor si ceata impura a oamenilor”. Drumul catre Templul Rozei Alchimice era unul in care „fusesera zdruncinate toate obisnuintele mele de gandire si de simtire, daca nu cumva se si petrecuse de fapt o transformare tainica a insesi substantei spiritului meu.” Cel chemat sa se alature Ordinului intelesese ca a ales calea interioara, care duce catre ceea ce este mai profund, mai intim si mai adevarat in fiinta umana, ca nimic nu se reveleaza celui care nu a inteles ca initierea este una launtrica sau ca sub athanorul din care se inalta aurul pur arde focul inalterabil. Focul este verbul divin care patrunde materia amorfa si o face natura umana, si o ridica la nivelul de natura divina. Se regaseste in aceasta dubla interpretare traditia alchimistilor care voiau, prin foc, sa rafineze materia pana la puritatea aurului si, in consecinta, sa epureze natura umana pana la atingerea perfectiunii. Scrierea lui W.B. Yeats poate fi privita superficial ca o incercare literara rafinata sub care sunt ascunse ritualuri esoterice, alchimice cu o tenta stranie. Dimpotriva, povestirea sa este una despre ceea ce avem in noi mai autentic, mai adevarat.

William Butler Yeats a fost intr-o neincetata calatorie initiatica, si-a urmarit viziunile si calatoriile sufletului, trecerile acestuia prin diferite stadii. In 1926 a compus un poem, Sailing to Byzantium, o metafora a calatoriei initiatice a sufletului spre paradis:

„Odata plecat din lume n-am sa-mi mai iau vreodata

Forma trupeasca dupa vreun lucru natural.

Ci doar o forma precum cea iscata de faurarii greci

Din aurul batut si poleieli cu aur

Sa m-asez pe-o creanga de aur si-am sa cant

Stapanilor si doamnelor alese din Bizant

Despre ce e trecut, ori trecator, ori va sa vina.”

Memoriile lui William Butler Yeats dau glas cautarilor, pasiunilor, initierilor, viziunilor, misterelor, bucuriilor unei vieti traite intens alaturi de femei fascinante, cum au fost Maud Gonne, Diana Vernon, Lady Gregory sau Georgie Hyde-Lees, totdeauna impreuna cu ceea ce slujeste binele, adevarul si frumosul. Poate ca viziunea in care o femeie trage cu arcul spre cer, catre o stea, sa-l fi inspirat sa scrie despre hainele poetului:

„De as avea hainele impodobite ale cerului

Cusute cu raze de soare si de argint,

Albastrele, stersele si negrele haine

Ale noptii, ale luminii si ale penumbrei,

As intinde hainele sub picioarele tale;

Dar eu, saracul de mine, n-am decat vise;

Mi-am intins visele sub picioarele tale.

Calca usor, caci pasesti peste visele mele.”