15%

Povestea vietii mele - Benjamin Franklin (Autobiografia)

Prin Povestea vietii mele - magistralul Benjamin Franklin ne introduce in lumea Americii coloniale de secol XVIII. Sinceritatea cu care omul de stiinta dezvaluie detaliile vietii sale este cuceritoare si memorabila - iar lectiile de viata pe care ni le impartaseste sunt la fel de pretioase si acum. De origini umile (fiu al unui lumanarar) - Franklin a reusit sa se distinga inca din adolescenta prin sarguinta - cumpatarea si firea sa intreprinzatoare.

Disponibil in stoc
Povestea vietii mele - Benjamin Franklin (Autobiografia)
38,25 RON 45,00 RON
(-15%)
38,25 RON 45,00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
Colectia
AUTOBIOGRAFIA
Anul publicarii
2022
Coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Numar pagini
256
ISBN
978-973-111-994-6
Cod Bare EAN
5948417450290

Descriere

Prin Povestea vietii mele, magistralul Benjamin Franklin ne introduce in lumea Americii coloniale de secol XVIII. Sinceritatea cu care omul de stiinta dezvaluie detaliile vietii sale este cuceritoare si memorabila, iar lectiile de viata pe care ni le impartaseste sunt la fel de pretioase si acum. De origini umile (fiu al unui lumanarar), Franklin a reusit sa se distinga inca din adolescenta prin sarguinta, cumpatarea si firea sa intreprinzatoare.

In vremea sa, Franklin era extrem de cunoscut si de influent in Europa. A organizat prima biblioteca publica din America si a contribuit la infiintarea Universitatii din Pennsylvania. Din 1785 pana in 1788, a indeplinit functia de guvernator al statului Pennsylvania. Spre sfarsitul vietii, si-a eliberat propriii sclavi si a devenit un abolitionist convins.

Temperanta pe care a cultivat-o inca din tinerete, precum si grija de a nu rani orgoliul celorlalti i-au deschis drumul catre functii importante in politica si diplomatia americana. S-a straduit toata viata sa obtina cele mai mari virtuti accesibile unui om, recunoscand in acelasi timp, fara ipocrizie, ca slabiciunile si tentatiile tipic omenesti l-au infrant in numeroase ocazii. In ciuda acestui fapt, aspectele mai putin laudabile ale personalitatii lui Franklin nu sunt de ajuns pentru a eclipsa realizarile si influenta acestui simbol al Americii timpurii.

Benjamin Franklin (1706-1790) se numara printre Parintii Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a fost un scriitor de marca, editor, politician, om de stiinta, inventator si diplomat. In istoria fizicii ocupa un loc important datorita descoperirilor sale cu privire la electricitate. A inventat paratrasnetul si lentilele bifocale. A militat neobosit pentru unitatea coloniala si a aparat interesele americane in fata britanicilor. A fost primul ambasador american in Franta, convingandu-i pe francezi sa intervina in Razboiul de Independenta al Statelor Unite.


„…in general, desi nu am atins niciodata nici pe departe perfectiunea dupa care tanjeam atat de mult, eforturile de a o obtine m-au facut un om mai bun si mai fericit; mi s-a intamplat ca celor care doresc sa scrie perfect imitand gravurile; desi nu ajung niciodata la nivelul celor copiate, isi perfectioneaza scrisul prin acest efort si acesta devine acceptabil, fiind mai frumos si mai citet.”


„Pun pe seama temperantei sanatatea de care m-am bucurat timp indelungat si ceea ce a mai ramas dintr-o buna forma fizica; Sarguintei si Cumpatarii le datorez traiul meu relativ usor si faptul ca am adunat o avere, impreuna cu toate cunostintele care m-au ajutat sa fiu un cetatean util si mi-au adus o oarecare reputatie printre cei invatati; Sinceritatea si Dreptatea mi-au adus increderea tarii mele si functiile onorabile care au venit odata cu ea; iar influenta tuturor acestor virtuti, chiar in starea imperfecta la care am putut ajunge, mi-a adus un caracter echilibrat, o conversatie joviala, care a facut sa fiu cautat si apreciat chiar de cunoscutii mai tineri.”

Benjamin Franklin,
Povestea vietii mele

CUPRINS

Nota introductiva 5
Autobiografia lui Benjamin Franklin 1706‑1757 10
Scrisoare de la domnul Abel James, cu Note din viata mea (primita la Paris) 108
Scrisoare de la domnul Benjamin Vaughan 110
Continuarea relatarii vietii mele, inceputa la Passy, langa Paris, in 1784 117
Evenimentele majore din viata lui Franklin 247


Benjamin Franklin

Benjamin Franklin s-a nascut in Boston, pe Milk Street, la data de 6 ianuarie 1706.
A infiintat o tipografie in care se publica The Pennsylvania Gazette, la care a contribuit cu multe eseuri si prin intermediul careia a facut propaganda pentru mai multe reforme locale. In 1723 a inceput sa publice faimosul sau almanah – Almanahul sarmanului Richard –, pentru imbogatirea caruia a imprumutat sau compus acele viguroase enunturi de intelepciune practica pe care se intemeiaza o mare parte din popularitatea lui. In 1758, anul in care a incetat sa scrie pentru Almanah, a tiparit Father Abraham’s Sermon, considerata acum una dintre cele mai faimoase opere literare produse in America coloniala.

Intre timp, Franklin se implica din ce in ce mai mult in treburile publice. Expune un plan pentru o academie, care a fost preluat mai tarziu si a dat nastere in cele din urma Universitatii din Pennsylvania; fondeaza o Societate Americana de Stiinta, prin care vrea sa ajute oamenii de stiinta sa-si comunice descoperirile unul altuia. El insusi incepuse deja cercetarile legate de electricitate si alte investigatii stiintifice, la care a revenit pana la sfarsitul vietii, in ragazul pe care i-l lasau castigarea banilor si politica. In 1748 isi vinde afacerea pentru a putea studia, fiindca detinea deja o avere destul de mare; dupa cativa ani, face descoperiri care ii creeaza o reputatie printre invatatii din intreaga Europa. Se dovedeste foarte abil in domeniul politic, ca administrator si polemist; dar cariera lui de politician e patata de faptul ca si-a folosit pozitia pentru a-si face rudele sa avanseze. Cel mai notabil serviciu politic a fost reforma sistemului postal; dar faima lui ca om de stat se sprijina in principal pe serviciile legate de relatiile Coloniilor –  mai intai cu Marea Britanie, si mai tarziu cu Franta. In 1757, a fost trimis in Anglia sa protesteze impotriva influentei familiei Penn in guvernarea coloniilor si timp de cinci ani a ramas acolo, luptand sa informeze poporul si politicienii din Anglia despre conditiile din colonii. La intoarcerea in America, a jucat un rol onorabil in afacerea Paxton, din cauza careia si-a pierdut scaunul din Corpul legislativ; dar in 1746 a fost trimis din nou in Anglia ca agent pentru colonii, de data aceasta cu o petitie prin care ii cerea regelui sa recastige guvernarea aflata in mainile proprietarilor.

In Londra, s-a opus in mod activ Legii Timbrului, dar a pierdut increderea de care se bucura si o mare parte din popularitate din cauza faptului ca a obtinut pentru un prieten slujba de agent de timbre in America. Chiar daca a contribuit efectiv la abrogarea legii, banuielile nu au fost indepartate; insa el si-a continuat eforturile de a prezenta cazul Coloniilor, in timp ce tulburarile se inteteau si duceau la criza Revolutiei. In 1767, a traversat oceanul indreptandu-se spre Franta, unde a fost primit cu onoruri; dar inainte de a se intoarce acasa, in 1775, si-a pierdut pozitia de ministru al postelor din pricina rolului jucat in divulgarea faimoasei corespondente dintre Hutchinson si Oliver in Massachusetts. La sosirea in Philadelphia, a fost ales membru al Congresului Continental, si in 1777 a fost trimis in Franta ca imputernicit al Statelor Unite. A ramas in Franta pana in 1785, ca favorit al societatii franceze; a condus treburile tarii sale cu atat de mult succes, incat atunci cand s-a intors in cele din urma acasa, a fost nominalizat al doilea dupa Washington pe lista campionilor independentei americane. A murit la 17 aprilie 1790.

Ce spun alti cititori

Ai citit cartea?
Posteaza recenzia

Detalii

SKU
00BR029
Anul aparitiei
2022
Tip coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Titlul original
THE AUTOBIOGRAPHY OF BENJAMIN FRANKLIN - Charles W. Eliot LLD (ed.) P. F. Collier & Son Company, New York
Teme de interes
Redefinirea masculinitatii, Rutine pentru o stare de bine, titluri Herald
SKU editii anterioare
00BR003, 00BR013
ISBN editii anterioare
978-973-111-585-6, 978-973-111-696-9
Limba
Romana
Nr. pagini
256
ISBN
978-973-111-994-6
Cod bara editii anterioare
5948417450030, 5948417450139
Traducator
Iulia Bodnari

Articole

  • Benjamin Franklin - 13 virtuti  de dobandit
    Benjamin Franklin - 13 virtuti de dobandit
    Doream sa traiesc fara sa comit nicio greseala, de niciun fel; voiam sa biruiesc toate ispitele la care m-ar fi condus orice inclinatie naturala, obicei sau tovarasie proasta. Din cate stiam sau...