Adeseori oamenii spun ca ei cauta realitatea si ca incearca sa o traiasca. Ma intreb ce poate sa insemne asta?

Cu ceva vreme in urma, niste oameni se aflau intr-un restaurant si unul dintre ei a intrebat ce inteleg ceilalti prin Realitate. A urmat o discutie plina de idei vagi, multe dintre ele de natura metafizica si psihologica, insa unul dintre cei prezenti, intrebat fiind care este parerea sa, a ridicat din umeri si a aratat catre solnita. Omul a fost uimit sa constate ca nimeni nu l-a inteles, desi el nu intentionase sa para inteligent si nici abscons. El voise sa dea un raspuns de bun simt la intrebare, pornind de la premisa ca Realitatea este orisice exista. El nu a fost inteles pentru ca prietenii sai, la fel ca multi altii, considera Realitatea ca fiind o forma aparte de existenta, iar Viata (cu V mare) ca o forma speciala de vietuire. De aceea intalnim adeseori oameni care vorbesc despre diferentele dintre un bulgare de huma, un „stomac insufletit” si o persoana reala, despre diferentele dintre ceea ce doar exista si ceea ce traieste cu adevarat.

In filozofia chineza Viata este numita Tao, chinezii considerand un om intelept ca fiind acela care realizeaza (adica face real pentru el insusi) acordul si armonia cu Tao. De aceea se iveste intrebarea daca Tao inseamna Viata in sensul de simpla existenta sau daca Tao inseamna Viata traita intr-un anumit fel, cu credinta, profund, cu vitalitate si cu pofta rezultata din bucuria de a fi viu.

Raspunsul depinde numai de motivul pentru care este pusa intrebarea. Sa vedem ce spun chinezii despre asta.

Un discipol isi intreba invatatorul: „Ce este Tao?”
Acesta raspunse: „Viata de fiecare zi este Tao”.
„Ce putem face atunci”, intreba discipolul, „ca sa traim in acord cu el ?”
„Cu cat incerci mai mult”, spuse invatatorul, „cu atat te vei indeparta de el.”

 

Intr-adevar, cu totii am intalnit oameni care se straduiesc din rasputeri sa fie autentici, sa dea Realitate (sau inteles) vietii lor si sa traiasca in loc sa se multumeasca doar sa existe. Acesti cautatori sunt de multe feluri, cu sau fara pretentii, variind de la cautatori ai tainelor intelepciunii complexe pana la cei care formeaza audienta vorbitorilor la moda pe tema dezvoltarii personale si a diferitelor tehnici prin care sa-ti transformi viata intr-un succes. Eu unul nu am intalnit inca pe cineva care sa fi incercat cu succes sa devina o persoana adevarata. Rezultatul acestor tipuri de incercari este invariabil pierderea propriei personalitati, intrucat exista din vechime un paradox al vietii spirituale potrivit caruia toti cei care incearca sa acceada la marire sfarsesc prin a obtine opusul. Acest paradox este chiar mai complicat decat pare; el mai spune ca daca incercam sa accedem la marire incercand sa ne facem mici, nu vom reusi decat sa ramanem mici. Totul depinde de motivatie, de ceea ce ne dorim. Motivele pot fi ascunse in mod subtil, astfel ca noi putem spune ca ne dorim sa devenim autentici, cand de fapt ceea ce ne dorim este marirea; dar acestea sunt doar subtilitati de limbaj.

Exista nenumarate religii si abordari psihologice moderne care fac greseala fundamentala de a incerca sa faca coada sa dea din caine, caci despre asta e vorba in toate demersurile legate de aceasta cautare a personalitatii. Vechiul crestinism nu a fost niciodata atat de ignorant, caci scopul sau nu a fost nicicand acela de a oferi omului maretie (sau o mare personalitate). Scopul sau a fost pur si simplu acela de a-l servi pe Dumnezeu si toata maretia i-o atribuia Lui. Insa in vremea noastra exista multi care nu pot crede in Dumnezeul
crestin, iar diferitele substitute abstracte ale Sale nu reusesc sa inspire oamenilor devotiune si veneratie autentice.

Ne intoarcem asadar la intrebarea initiala: „Ce este atunci Viata; ce este acea Realitate care ne poate inspira devotiunea?” In masura in care consideram aceasta Realitate ca fiind un mod aparte de a trai si ne exprimam devotiunea fata de aceasta, ce facem de fapt? Ne exprimam respectul fata de ceea ce percepem a fi o mare personalitate si fata de comportamentul celor pe care ii percepem a fi „persoane autentice”. Doar ca aici apare hiba. Atunci cand admiram personalitatea autentica a altora, tindem sa devenim niste imitatori; atata vreme cat tanjim dupa acest ideal pentru noi insine, persista pericolul dorintei de marire. Totul se rezuma la trufie intrucat, atat timp cat admiram Viata si Realitatea doar in anumite aspecte, negam implicit Viata si Realitatea manifestate in lucruri modeste cum ar fi solnitele, particulele de praf, viermii, florile si marea masa a fiintelor umane. Sa ne reamintim rugaciunea fariseului, care ii era recunoscator lui Dumnezeu pentru ca nu L-a facut la fel de pacatos ca ceilalti oameni. Insa Viata, Realitatea, acel Tao care poate fi deopotriva un Isus, un Buddha, un Lao-Tzu, un ignorant amarat sau un vierme, este ceva cu adevarat misterios si minunat si cu adevarat demn de veneratie, daca stam o vreme sa reflectam la asta.

Textele budiste ne spun: „Cand fiecare stare a mintii este in acord cu mintea iluminata, nu mai ramane nici un atom care sa nu fi ajuns la Iluminare”. Pentru ca Viata si Realitatea nu sunt lucruri pe care sa le putem poseda fara a fi in deplin acord cu toti ceilalti. Ele nu pot apartine doar anumitor persoane, dupa cum soarele, luna si stelele nu pot fi proprietatea cuiva.

Un fragment extras din volumul Devino ceea ce esti de Alan Watts.

Traducere de Mihai Popa-Radu.