Abilitatea de a răspunde și de a te recupera după provocările vieții de zi cu zi reprezintă un indicator al stării de bine care depinde de funcționarea sistemului nervos autonom. Când te gândești la sistemul nervos autonom, la ce te gândești? Poate că te gândești la amintirile, acum încețoșate, pe care le ai despre ora de biologie și poate apare sentimentul că acest sistem este totuși important pentru supraviețuire. Prin dezvoltarea Teoriei Polivagale, Stephen Porges a creat o hartă modernă a tărâmului sistemului nervos autonom și o nouă înțelegere asupra felurilor în care acest sistem modelează experiențele de conexiune și protecție clipă de clipă. Cele trei principii organizatoare ale Teoriei Polivagale sunt:

1. IerarhIa autonomă

Sistemul nervos autonom este divizat în trei părți, fiecare având propriul set de acțiuni protective.

• Cel mai vechi este sistemul vagal dorsal care activează strategii de supraviețuire prin imobilizare.
• Urmează sistemul simpatic care adaugă [reacțiile de] luptă sau fugă.
• Cel mai recent sistem este cel vagal ventral care oferă abilitatea de a simți siguranța prin conectare și angajare socială.
• Pentru succesul terapeutic este fundamental să recunoști în ce dimensiune a ierarhiei îl conduce pe clientul tău propriul lui sistem nervos. Atunci când sistemul lui autonom îl conduce spre un răspuns dereglat de tip vagal dorsal sau simpatic, corpul și creierul clientului tău sunt deturnate, fiind menținute în stare de răspuns de supraviețuire. Atunci când starea vagal ventrală este activă, mintea și corpul lucrează împreună, astfel încât procesarea și schimbarea să poată apărea.

2. Neurocepția

Neurocepția, percepția fără conștientizare, descrie modul în care sistemul nostru nervos autonom interacționează cu lumea.

• Funcționând dincolo de pragul conștiinței, sistemul nervos autonom ascultă din interiorul corpului ce se întâmplă în afara lui, în mediul înconjurător și în relațiile cu ceilalți oameni.
• Remodelarea sistemului nervos autonom presupune ca mai întâi să facem experiența implicită să devină explicită prin orientarea percepției asupra neurocepției și apoi să adăugăm context prin lentila discernământului rațional.
• Neurocepția este activă pe durata fiecărei ședințe de terapie. Abilitatea de a te acorda cu dialogul implicit dintre tine și clientul tău reprezintă partea esențială în crearea prezenței terapeutice și a încrederii în procesul terapeutic.

3. Co-reglarea

Co-reglarea este un imperativ biologic. Este esențială pentru supraviețuire. 

• Abilitatea de auto-reglare se construiește prin experiențe de co-reglare constante. Prin co-reglare ne conectăm cu ceilalți și astfel creăm o stare de siguranță împărtășită.
• Prin reglarea împreună cu o altă persoană care este perceputa ca fiind de încredere, ne angajăm în ritmul reciprocității și construim experiențe de siguranță și încredere. Pentru mulți dintre clienții tăi, experiența de a se afla în preajma unei persoane sigure, într-un spațiu sigur, lipsește.
• Ca terapeut, este responsabilitatea ta să fii o prezență reglată și reglatoare pentru clienții tăi. În absența ofertei tale predictibile și proactive pentru co-reglare în timpul ședinței de terapie, clienților tăi le va fi dificil să se implice în procesul terapeutic al schimbării.

De-a lungul evoluției, atât creierul, cât și sistemul nervos autonom s-au dezvoltat și au crescut. John Hughlings Jackson a propus o ierarhie a structurilor cerebrale în care nivelurile superioare reglează funcționarea nivelurilor inferioare: el a denumit disoluția ca pe un fel de evoluție inversă care are loc atunci când structurile de nivel superior ale creierului nu mai inhibă structurile de nivel inferior (Franz & Gillet, 2011; York III & Steinberg, 2011). Poți observa acest proces atunci când cortexul prefrontal al clienților tăi se închide ca răspuns la situații ce par a fi copleșitoare, permițându-i sistemului limbic să ofere un răspuns. Și sistemul nervos autonom poate fi privit prin aceleași lentile ale ierarhiei și disoluției.

Privind evoluția sistemului nervos autonom se observă emergența unui sistem tripartit distinct și cuantificabil, care creează o ierarhie predictibilă a răspunsurilor (Porges & Carter, 2017). Și sistemul nervos autonom parcurge un traseu predictibil de disoluție care se deplasează de la vagal ventral și conexiune în jos în ierarhie spre mobilizarea simpatică din [reacțiile] luptă sau fugi, până la cea mai timpurie stare, încremenirea vagal dorsală. i sistemul nervos autonom parcurge un traseu predictibil de disoluție care se deplasează de la vagal ventral și conexiune în jos în ierarhie spre mobilizarea simpatică din [reacțiile] luptă sau fugi, până la cea mai timpurie stare, încremenirea vagal dorsală. 

Prin folosirea imaginilor, poți simți aroma fiecărei stări a sistemului nervos autonom. Oamenii au evoluat din reptile antice similare broaștelor țestoase (Porges, 2015a). Imaginea broaștei țestoase care se retrage în carapace este o imagine reprezentativă pentru starea vagal dorsală de deconectare. Pentru a continua cu sistemul nervos simpatic, imaginează-ți un pește care evită un prădător prin mișcări extrem de rapide. Ajungem apoi la sistemul unic specific mamiferelor, starea vagal ventrală: imaginează-ți un grup de oameni zâmbind într-un moment de conectare împărtășită.

Darwin a înțeles legătura dintre creier și inimă ca pe un dialog care are loc prin intermediul nervului cunoscut sub numele de nerv pneumogastric, care acum poartă denumirea de nerv vag sau Nervul Cranial X (Darwin, 1873). William James (1890) a scris: „O emoție umană pură decorporalizată este o non-entitate” (p. 194), iar această stare intelectuală trebuie să fie conectată „cu o rever-berație corporală de orice fel” (p. 201). Această înțelegere inițială a conversației dintre inimă și creier a fost abandonată în favoarea viziunii în care creierul reprezintă forța dominantă care direcțio-nează experiența de zi cu zi. Teoria polivagală a restabilit această înțelegere despre traseele bidirecționale, procesele psihologice influențează starea corporală, iar stările corporale ne colorează percepția (Porges, 2009). Fibrele senzoriale trimit informații către creier, iar nervii motorii duc informații înapoi, inițiind un răspuns. Căile corticobulbare (cortico pentru cortex și bulbar pentru o regiune a medulei) conectează cortexul motor al creierului de sistemul nervos autonom prin intermediul nervului vag, oferind cortexului o modalitate de a avea un anumit control asupra răspunsului pe care îl oferă trunchiului cerebral (Porges, 2011).

Sistemul nervos autonom modelează în sine felul în care îți experimentezi viața. Credințele, comportamentele și răspunsurile corporale sunt întrețesute în ierarhia autonomă. Fiziologia și psihologia sunt interconectate. Starea și povestea conlucrează formând o buclă perpetuă, dacă nu este întreruptă. Teoria polivagală te invită să descoperi știința de a te simți suficient de în siguranță astfel încât să te îndrăgostești de viață și să riști să trăiești. Prin orientarea atenției explicite asupra mașinațiunilor interne ale sistemului tău nervos autonom, poți învăța să fii o ființă reglată și reglatoare atât pentru starea ta de bine, cât și pentru cea a oamenilor din jurul tău. În capitolele următoare vom privi dincolo de comportamente și credințe și vom începe să răspundem la întrebarea cum putem să creăm condiții propice pentru starea de siguranță și conectare prin intermediul fiziologiei?