Franz-Valéry-Marie Cumont (1868-1947) a fost un arheolog, istoric, epigrafist și filolog belgian; a studiat la Universitatea din Gand, apoi la Berlin, Viena si Paris. A coordonat expeditii arheologice in Turcia si Siria, a studiat religiile antice, in special cultul lui Mithra. Un timp a fost profesor la Universitatea din Gand, a contribuit la infiintarea Academiei Belgica din Roma. Pentru studiile si cercetarile sale a primit premiul Francqui, in 1936. A fost membru al Academiei Romane. Dintre cartile lui Franz Cumont, amintim: Les Mystères de Mithra; Les Religions orientales dans le paganisme romain, ambele traduse in limba romana la Editura Herald; L’Egypte des Astrologues; Deux Autels de Phénicie. Recent a aparut o noua carte al lui Franz Cumont, in versiune romaneasca: Astrologie si religie la greci si romani, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cultura si civilizatie”, 2018, 160 p. Cartea contine sase prelegeri tinute sub auspiciile Comitetului American pentru Prelegeri de Istorie a Religiilor.

Prelegerile lui Franz Cumont reunite in acest volum, sustinute acum mai bine de un secol, dadeau masura noului interes al filologilor pentru texte antice care aduceau o noua lumina asupra unui domeniu privit cu neincredere, astrologia.

„Cercetarile au stabilit cum, dupa ce a domnit fara rival

in Babilonia, astrologia a dominat viata religioasa din

Siria si Egipt, iar in timpul Imperiului - ca sa mentionam

doar Apusul - a transformat chiar si vechiul paganism al

Greciei si al Romei”

, sustine istoricul belgian. El pledeaza pentru cercetarea astrologiei nu doar pentru ca este combinata cu teorii stiintifice, ci pentru ea insasi, pentru a intelege cum astrologia si cultul oriental al astrilor au transformat credintele lumii greco-latine. Franz Cumont nu accepta coborarea originii astronomiei in vremuri imemoriale, ci considera ca data de referinta jumatatea secolului al VIII-lea i.Hr. anul 747, cand babilonienii au adoptat „era Nabonassar”, cand au aparut primele tabele cronologice, cand preotii au stabilit durata perioadei lunare (29 de zile si jumatate).

Babilonienii au inceput sa noteze si sa studieze aparitiile, evolutiile si disparitiile fenomenelor ceresti (fazele lunii, opozitia si conjunctia planetelor, eclipsele, cometele, meteoritii), asa incat „cand grecii condusi de Alexandru au cucerit Mesopotamia, acestia au gasit peste un substrat adanc de mitologie, o teologie savanta, fondata pe observatii astronomice indelungi, care pretindea ca dezvaluie natura lumii considerata divina, secretele viitorului si destinul omului.”

Respingand ca nefondate excesele „pan-babilonistilor” care vedeau in Caldeea „mama intregii intelepciuni”, Franz Cumont recunoaste ca indiscutabila influenta semitica asupra culturii elene. Grecii au preluat numeroase elemente care tineau de observatiile stiintifice, cunostinte de astronomie, de cultul astral, dar au manifestat rezerve fata de fatalismul cosmic si divinatia astrala. Marea schimbare s-a produs dupa cuceririle lui Alexandru cel Mare, cand divinitatile siderale au luat locul cultelor municipale. „Deoarece panteismul stoic reprezenta Ratiunea, care guverneaza toate lucrurile, sub forma unui Foc eteric, astrii in care Focul suprem s-a manifestat cu cea mai mare forta si stralucire vor fi investiti in mod necesar cu cele mai nobile calitati divine”, noteaza Cumont.

In timp intre cele doua mari culturi, babiloniana si greaca, s-au manifestat benefice influente reciproce, istoricul belgian insistand cu temei pe afinitatile dintre stoicism si doctrinele caldeene. Odata cu prabusirea Sumerului si Akkadului, urmele ideilor religioase caldeene vor trebui cautate in Siria, in Egipt, in Apus.

Influenta descoperirilor astronomice si teologiei caldeene s-a facut simtita treptat catre tinuturile din Apus, incepand cu Israel si Siria, continuand cu Grecia, Egiptul si Imperiul Roman. Scriind despre Posidonios din Apameia, traitor in veacurile II-I i.Hr., un om cu o uimitoare vastitate a cunostintelor si cu o remarcabila deschidere a mintii, Franz Cumont descrie frumusetea sincretismului ivit din intalnirea traditiei semitice si a gandirii grecesti:

„A fost marele intermediar si mediator nu doar intre

romani si eleni, ci si intre Est si Vest. Format in spiritul

lui Platon si Aristotel, el a fost un fin cunoscator al

astrologiei si demonologiei asiatice. Fiind grec prin

puterea constructiva a geniului sau speculativ, in

curgerea armonioasa a stilului sau abundent si extrem

de colorat, geniul sau a ramas oriental prin combinatia

unica dintre stiinta exacta si un misticism fervent.”

Astronomia a servit ca introducere in teologie, clerul erudit propovaduind o religie siderala, toate evenimentele din lumea aceasta fiind determinate de influente siderale, de omnipotenta divinitatilor siderale:

„Cultele semitice au raspandit in toata lumea latina

conceptia suveranitatii absolute si nelimitate a divinitatii

asupra Pamantului. Apuleius din Madaura o numea pe

zeita siriana omnipotens et omniparens, atotputernica si

atotcreatoare.”

Forma originala de devoţiune, misticismul astral a atras, aparent paradoxal, largi paturi ale lumii antice; de ce paradoxal? Pentru ca era o religie arida, obscura care deifica abstractiuni, care facea apel la metafizica si mai putin la emotie. Mistica astrala a dus la o stare beatifica a mintii in care omul s-a eliberat de ceea ce era pamantesc, sursa misticii fiind transferata de pe Pamant in cer. Dar contemplarea cerului nu este doar bucuria trecatoare de pe Pamant este si prevestirea euforiei pe care i-o va produce omului vederea nemijlocita a astrilor. Mult timp ideile escatologice ocupau un loc secundar in mistica acelor vremuri, pana cand misteriile orientale au dezvaluit adeptilor secretul nemuririi beatifice. Cartea lui Franz Cumont, alaturi de alte studii si lucrari ale sale, contribuie la mai buna cunoastere a culturii caldeene redescoperita dupa secole de uitare.