Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699) a dus o viata itineranta pe langa curtile europene ale vremii, urmarand si raspandind in peregrinarile sale invatatura cabalistica, neoplatoniciana, mistica si vitalista a lui Paracelsus si a tatalui sau, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist si filosof, Jan Baptist van Helmont a trait toata viata la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel scolii lui Paracelsus. In lucrarea Ortus medicinae s-a aratat deceptionat de invatatura abstracta si pur silogistica a aristotelismului. Metoda sa era una naturala si experimentala si se inspira din doua surse principale: Biblia si Cartea Naturii. In interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice si alchimice, chimia constituie paradigma epistemologica prin excelenta. Helmont se numea el insusi philosophus per ignem (filosof prin foc) si isi prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adica filosofie pirotehnica*. In chimie, care este arta separarii purului de impur, focul este cel care elimina ceea ce este imperfect in natura.

Van Helmont va inlocui primatul ontologic si transcendental pe care Aristotel il acorda miscarii si timpului cu o conceptie mai bio-logica, una care tinea seama de ritmurile individuale ale vietii. Elemente ale doctrinei sale se vor gasi la Leibniz si la Newton. Dar pasiunea pentru chimie, ideile neoplatoniciene si vitaliste vor avea ecou si in preocuparile fiului lui Jan Baptist, Franciscus Mercurius van Helmont. Intr-o lucrare din 1693, Seder olam sive Ordo seculorum, Mercurius van Helmont sustine ca lumea intreaga este guvernata de un singur principiu de viata care se intinde de la monada centrala si neperisabila (Dumnezeu) pana la lucrurile infinit divizibile si supuse explicatiei mecanice. In ordinea acestor „lumi” coboratoare (mundus emandationis, creationis, formationis, factionis), Isus este prima emanatie care ramane fixata in Bine, in timp ce creaturile oscileaza intre bine si rau. Organismele vii formeaza un ansamblu de monade juxtapuse. Fiecare corp animat poseda un spirit de viata specific (archeus) caruia van Helmont ii adauga conceptii atomiste fizice si spirituale. Pamantul insusi este o fiinta vie in sensul unei mame hranitoare, ceea ce face din cosmos o ordine ierarhizata. Sensul existentei umane si al istoriei isi gaseste desavarsirea intr-o perfectionare graduata.

Cabala, in traducere „traditie”, desemneaza ramura majora a esoterismului iudeo-medieval. De aceea, la prima vedere poate parea surprinzatoare formularea „cabala crestina”. Si totusi, ce este Cabala crestina? Este un curent de idei, anterior Renasterii, care isi are originea in dialogul pe marginea raporturilor dintre confesiunile evreilor si crestinilor, conotatiile eshatologice**  si misionare, cercetarea umanista a textelor si surselor, studiul necesar al ebraicii. Cel care deschide noua generatie de eruditi dornici sa dea  apologeticii traditionale o dimensiune umanista a fost Giovanni Pico della Mirandola. El a deschis perspectiva intelegerii aprofundate a textelor dificile din Vechiul Testament, a cautarii unei concilieri doctrinale intre diferitele curente filosofice si religioase. Unul dintre fondatorii cabalei crestine a fost Johannes Reuchlin care a inceput sa se intereseze de cabala dupa ce l-a intalnit pe Pico della Mirandola. Scrierile lui Reuchlin De Verbo mirifico si De arte cabalistica au devenit celebre in epoca. Ambele tratate sunt scrise sub forma dialogului (un pagan, un evreu, un crestin, in primul, un grec, un evreu, un musulman, in al doilea) sunt despre limbaj si proprietatile miraculoase ale cuvintelor si literelor; tratatele lui Reuchlin au fost baza documentara si filosofica pentru toti cabalistii crestini. Dintre acestia mai amintesc pe Paul Rici, Francois Georges, Guillaume Postel, fratii Le Fevre de la Boderie, Guy si Nicolas. Una dintre marturiile fundamentale ale acestui curent de idei si ferment spiritual al epocii este cartea lui Knorr de Rosenroth, Cabala Denudata, aparuta in doua tomuri, in 1677 si 1684. Atras de alchimie si teosofie crestina, Rosenroth ilustreaza retragerea Cabalei crestine catre mediile preocupate de ceea ce avea sa fie esoterismul, termen care nu exista la acea vreme. Partea a doua a cartii lui Rosenroth, Liber Sohar restitutus, contine si un tratat intitulat Adumbratio Cabalae Christianae, apartinand lui Mercurius van Helmont, text tradus si in limba romana, recent reeditat: Cabala crestina sau sincatabaza ebraica sau Aplicarea doctrinei cabalistilor evrei la dogma Noului Testament, traducere din limba franceza de George Scrima, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Sepher”, editia a 2-a, 2019, 200 p.

Cabala crestina este scrisa sub forma unui dialog intre un cabalist si un filosof crestin, cu scopul evident de a-l converti pe evreu la crestinism, folosind argumente de natura cabalistica, dar si ample pasaje din Noul Testament. Discutia porneste de la definitia universului si de la cauza prima, instituirea primordiala, cabalistul descriind natura lui Dumnezeu

„ca pe o lumina nemarginita, care umple tot spatiul, in asa fel incat sa nu ramana niciun loc gol; in acelasi timp, insa, aceasta lumina imbraca, oriunde s-ar afla, un caracter de unitate, simplitate si uniformitate perfecte, care ar face-o pretutindeni asemanatoare siesi.”

 

Filosoful crestin ii aminteste cabalistului ca o afirmatie asemanatoare, despre „lumina neapropiata”, se regaseste in Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel. Un alt subiect al discutiei este despre trinitatea crestina, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, moment in care cabalistul vorbeste despre Adam Qadmon, mijlocitorul intre toate fapturile originare, cauza perfecta a cauzelor, lacasul infinitului, salasul luminii, cel divizat in zece atribute (sephiroth): coroana suprema, intelepciunea, inteligenta, mila, dreptatea, frumusetea, eternitatea, slava, temelia, regatul. Filosoful crestin raspunde afirmatiilor cabalistului cu argumente despre Mesia caruia i se atribuie zece grade asemanatoare, fiecare dintre preopinenti afirmand si dovedind ca totdeauna calitatile si insusirile unuia se regasesc si in celalalt. Starea constituirii, preexistenta sufletelor, persoanele divinitatii, caderea sufletelor, restituirea sufletelor, restituirea mesianica sunt alte teme ale dialogului intre cabalist si filosoful crestin, purtat nu in spirit polemic, ci mai curand din dorinta de a cuprinde, prin referiri constante la Zohar si la Vechiul Testament, amploarea si subtilitatile spiritului profetic si ale perspectivei apologetice.

*Filosofilor sirieni si caldeeni li s-a dat supranumele de filosofii focului, intrucat intemeiasera un fel de cult pentru acest element, ale carui urme le gasim in intreaga mitologie si poezie a Asiei si Europei. Extras din Jean-Marie Ragon, Masonerie oculta si initiere hermetica, ed. Herald, 2019 (N. red.)

**Eshatologia [gr. eshaton = ultim, final] este invatatura despre realitatile ultime ale mantuirii, adica despre instaurarea imparatiei lui Dumnezeu sau viata veacului ce va sa vina, ca incoronare a operei rascumparatoare a lui Hristos-imparatul, care se manifesta la sfarsitul istoriei.