Arthur Zajonc este un fizician si un ganditor de traditie antroposofica; el a predat si a condus cercetari la Amherst College timp de 35 de ani si a fost presedinte la Mind & Life Institute din 2012 pana in 2015.

ARTHUR ZAJONC: Unul dintre cele mai importante concepte cu care opereaza fizica cuantica este acela de „context” sau „relatie”. Priviti cei trei oameni din imagine (fig. 1.5). Care este cel mai mare? Cel de sus pare cel mai mare, nu? Din cauza liniilor de fundal, apreciem marimea obiectelor in raport cu contextul. Ceea ce vedem si apreciem nu este o cunoastere adevarata a marimii fizice, ci o impresie subiectiva. Corpurile au aceeasi marime, dar sunt privite in contexte diferite. Liniile sunt trasate diferit pentru cele trei corpuri si de aceea unele par mai mari decat celelalte, in functie de raportul pe care il au cu liniile.

Pericolul care ne paste in fizica moderna este acela de a incerca sa obiectivam lumea, cu uneltele pe care le avem la indemana; cu alte cuvinte, de a vedea lumea ca formata din obiecte complet separate de noi, de care nu suntem legati in niciun fel. Ne-am obisnuit sa credem ca lumea este compusa din obiecte fara legatura intre ele.

Dupa cum am vazut de nenumarate ori, lucrurile nu stau la fel in fizica moderna, caracterizata de conceptul de „relatie”. Trebuie sa ne amintim de noi insine si de rolul pe care il avem in constituirearealitatii. Totul apare intr-o relatie sau intr-un context.

Vom studia impreuna teoria relativitatii, dar mai intai vreau sa va amintesc cum se juca Sfintia Voastra cu ceasurile, in copilarie. Sfintiei Voastre ii placeau ceasurile si masinile, pe care le demonta, gandindu- se la fiecare piesa si la modul ei de functionare. Apoi le montati la loc, iar unele dintre aceste obiecte functionau din nou.

DALAI LAMA: Doar unele.

ARTHUR ZAJONC: Am trait si eu acest sentiment: si mie imi placea sa demontez lucrurile cand eram copil si apoi sa le refac. Ceasul este, intr-un fel, un arhetip al fizicii clasice. Ne gândim la functionarea unui ceas in acelasi mod in care ne gandim la lumea macroscopica. Este un model de gandire foarte puternic.

Mecanica cuantica si in special noile masini care se construiesc pe baza ei functioneaza intr-un mod cu totul diferit de un ceas vechi. Mecanica cuantica opereaza cu concepte noi si presupune un mod de gandire complet diferit. De aceea este atat de dificil sa o intelegem.
Cred ca atunci cand ne vom intoarce in lumea aceasta, in urmatorul ciclu al reincarnarii, ne vom deprinde sa gandim dupa modul de functionare al acestor masini noi. Vechile masini vor fi pentru noi niste jucarii vechi intr-un magazin de antichitati.

Astazi suntem pusi in fata unei mari provocari. Cele doua fatete ale acestei provocari sunt mecanica cuantica, despre care am vorbit mai devreme, si teoria relativitatii. As dori sa va prezint, pe scurt, teoria relativitatii si ce ne spune ea despre natura realitatii, precum si despre rolul contextului si al relatiei.

Einstein dorea sa inteleaga lumea asa cum este in realitate. Eu cred si stiu ca si Michel crede la fel, ca Einstein a gresit in dorinta lui de a cunoaste o lume in sensul vechi al cuvantului, una care sa „existe cu adevarat”. El a ajuns foarte aproape de cunoasterea noii realitati,
de care se ocupa astazi fizica noua. El a spus:

„In spatele eforturilor neobosite ale cercetatorului, exista o

nazuinta mai puternica si mai misterioasa: aceea catre

existenta si realitatea pe care vrea sa le inteleaga”.

 

Cu totii resimtim dorinta de a intelege realitatea, dar avem, oare, aceleasi asteptari legate de aceasta?

Voi incepe cu calitatile primare, din perspectiva teoriei relativitatii. Nu stiu daca e valabil si pentru Sfintia Voastra, dar de fiecare data cand un strain soseste pentru prima data in America, i se iau amprentele si i se fac fotografii. La un moment dat, probabil, se vor lua si mostre ADN. Toate acestea au rolul de a identifica acele elemente biologice care ne fac unici si diferiti fata de toti ceilalti. Elemente biologice sunt, de exemplu, si inaltimea sau greutatea, dar acestea se pot schimba. Culoarea ochilor, sexul – nici ele un sunt unice. Sunt multi oameni cu ochi caprui. Amprentele si ADN-ul sunt, in principiu, unice. Ai putea spune ca prin ele ne deosebim unii de altii. Aceste seturi unice de elemente biologice ne ajuta sa identificam o persoana.

Dar ce sunt aceste semne biologice? Care sunt proprietatile fundamentale, intrinseci corpului uman? Il voi cita aici pe Galileo Galilei, unul dintre filosofii si oamenii mei de stiinta preferati. El a facut pentru prima data distinctia intre calitati primare si calitati secundare (fig. 1.6). Galilei scria acum cateva sute de ani urmatoarele cuvinte:

„Cred ca gustul, mirosul, culorile etc. nu sunt mai mult

decat niste nume […] care nu traiesc decat in constiinta.

Prin urmare, daca fiintele vii ar disparea, toate aceste

calitati ar disparea odata cu ele”.

 

DALAI LAMA: Vorbiti despre realitatea calitatilor secundare, nu despre cadrul general in care se face distinctia intre lucruri si calitatile lor, nu? Pentru ca separarea lucrurilor de proprietatile lor este un construct mental.

In textele epistemologice budiste, cum ar fi cele ale lui Dharmakirti, distinctia este facuta ca sa putem atribui mai multe proprietati aceluiasi lucru, dar unele dintre aceste proprietati sunt inerente acelui lucru. De exemplu, una dintre calitatile unui lucru cu existenta conditionata este faptul de a fi un produs, de a nu fi permanent, de a fi deci un obiect schimbator. Toate acestea sunt calitati naturale ale acelui lucru. Dar putem, de asemenea, sa-i atribuim multe proprietati din punctul de vedere al functiilor pe care le indeplineste. Multe dintre atributele prezente in limbajul nostru de zi cu zi sunt doar niste constructe
mentale.

ARTHUR ZAJONC: Dar nu le corespunde o realitate.

DALAI LAMA: Dar alte proprietati exista, tocmai in virtutea existentei lucrului pe care il determina.

ARTHUR ZAJONC: Daca ar fi sa parafrazez, dupa cum inteleg eu lucrurile, avem, pe de o parte, un lucru si atributele lui, de cealalta. Daca dam atributele la o parte – unul cate unul –, vom ajunge sa ne intrebam daca exista un lucru fara niciun atribut, un obiect purtator de atribute, atunci cand nu poseda niciun atribut. Ce ramane dintr-un obiect dupa ce ii luam toate atributele?

Sfintia Voastra spune ca exista atribute intrinseci obiectului-„purtator de atribute”, precum caracterul schimbator, efemeritatea si altele asemenea, diferite de celelalte atribute, care pot fi date la o parte si nu au alta existenta decat cea conceptuala?

DALAI LAMA: Exact.

ARTHUR ZAJONC: In cuvintele lui Galileo citate mai sus gasim o idee asemanatoare. El spune despre culoarea curcubeului, mirosul mancarii gatite, despre gustul ei si despre sunetele din jurul nostru ca sunt atribute de natura conceptuala ale obiectelor pe care le desemneaza. Toate atributele de natura conceptuala sunt atribute secundare.

Dar sunt toate calitatile pe care le numim primare, intr-adevar, primare? Ce putem spune despre forma, masa sau chiar despre numar? Sunt acestea calitati primare sau fac si ele parte din categoria calitatilor secundare? Exista cu adevarat atribute primare, fundamentale ale obiectelor, si, daca da, care sunt ele? Ne vom pune aceasta intrebare, in cele ce urmeaza, nu din perspectiva filosofica, ci din perspectiva fizicii. Fizica clasica incearca sa explice proprietatile secundare precum culoarea in termenii calitatilor primare, cum sunt marimea si forma. Sa ne gandim la experienta pe care o avem impreuna acum. Faptul ca imi auziti vocea sau faptul ca va aflati in aceasta sala – toate acestea sunt secundare. Din punctul de vedere al lui Galileo, dincolo de acest nivel al experientelor secundare, exista obiecte materiale primare – cum suntatributele prezente in limbajul nostru de zi cu zi sunt doar niste constructe mentale.

Fizica clasica incearca sa explice proprietatile secundare precum culoarea in termenii calitatilor primare, cum sunt marimea si forma. Sa ne gandim la experienta pe care o avem impreuna acum. Faptul ca imi auziti vocea sau faptul ca va aflati in aceasta sala – toate acestea sunt secundare. Din punctul de vedere al lui Galileo, dincolo de acest nivel
al experientelor secundare, exista obiecte materiale primare – cum sunt undele usoare – care produc sunetul, lumina, culoarea, experienta. El voia sa explice nivelul proprietatilor secundare in termenii proprietatilor primare. Sa ii examinam initiativa mai amanuntit.

DALAI LAMA: Daca apropiem cele doua planuri, ne putem gandi la calitatile secundare ca emergente din calitatile primare?

ARTHUR ZAJONC: Bineinteles. Planul calitatilor primare determina planul calitatilor secundare. Unda de sunet ajunge la ureche, produce o miscare inauntrul ei, semnalele electrice ajung la creier si astfel ajungem sa auzim vocea celui care ne vorbeste. Se poate ca misterul care inca invaluie calitatile primare in fizica cuantica si in teoriile relativiste sa se datoreze tocmai caracterului de „primar” al acestor calitati? Exista undeva o lume a obiectelor si proprietatilor intrinseci sau calitatea intrinseca a acestei lumi este aceea de a fi una subiectiva? Lumea experientei este singura care exista? Lumea experientei este marcata de caracterul subiectiv. Asta nu inseamna ca nu este o lume valida, dar exista, oare, o cale in care putem trece dincolo de experienta, catre altceva?

Sa exploram acest mister, insa nu din perspectiva fizicii cuantice – adecvate mai degraba obiectelor foarte mici din aceasta lume –, ci prin prisma teoriei relativitatii, care a insemnat un moment de cotitura in gandirea umana pe tema spatiului, timpului si relatiei de simultaneitate si care reprezinta una dintre cele mai importante idei de la baza
gandirii stiintifice in general.

Fragment extras din „Manastirea si microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness si natura realitatii" de Dalai Lama, Colectia Dialoguri, coordonata de Luisa Neag (Senior Editor).