Emotiile sunt parte din noi insine.

Desi de multe ori incercam sa le negam, sa le suprimam sau macar sa le reducem, emotiile (chiar si cele negative) sunt extrem de importante pentru supravietuire. Ele ne orienteaza si ne pregatesc corpul pentru a raspunde mediului inconjurator, in scopul de a ne asigura supravietuirea. Ca o hartie de turnesol care se coloreaza diferit, spectrul emotional va vira catre anumite nuante in functie de mediu. Ph-ul vietii noastre este reflectat de nuanta emotiilor pe care le resimtim: un mediu bun, o actiune „hranitoare”, „nutritiva”, va determina emotii resimtite ca pozitive. Si invers, existenta unor pericole sau a unor necesitati nesatisfacute, se oglindeste in nuanta negativa a sentimentelor noastre.

In mod natural, emotiile sunt autolimitate: ele isi indeplinesc rolul si apoi se estompeaza, pe masura ce am inteles si actionat luand in considerare „sfaturile” lor. Problema apare insa atunci cand le ignoram, atunci cand le „etichetam” ca fiind „insuportabile”, „periculoase”, „incontrolabile”. Aceasta prelucrare mentala defectuoasa a emotiei, se refera cel mai frecvent la emotiile negative. Motivul nu este numai acela ca le percepem ca fiind neplacute, ci si faptul ca am invatat de la parintii sau mediul nostru ca ele sunt „gresite”. De exemplu: copiii care au fost admonestati sau dezaprobati in momentul in care isi manifestau sentimentele negative (furia, frustrarea etc.), vor invata ca exista emotii care „sunt gresite” si vor concluziona ca, atunci cand le simt, „ceva este in neregula cu ei”.

In incercarea de a face fata emotiilor negative, primul pas este intelegerea emotiei pe care o percepem.

Obisnuiti de mici sa sublimam emotiile negative, unora dintre noi le este greu sa defineasca exact ce simt. Putem avea impresia ca suntem plictisiti cand, de fapt, ceea ce simtim este tristete, sau nemultumire, sau „aplatizare emotionala”... Emotiile/sentimentele se transforma, sublimeaza, in functie de modul in care ne raportam la ele, in functie de modul in care le „etichetam”, in functie de modul in care le interpretam si vrem sa le manageriem.

Exista o adevarata „alchimie emotionala”, o transformare a emotiilor/sentimentelor din unul in celalalt, o cascada de reactii, de succesiuni emotionale pe care le urmam conform unui pattern pe care l-am dezvoltat in decursul timpului. Faptul ca am reusit astfel sa modificam o emotie pe care am considerat-o intolerabila, transformand-o in sfarsit intr-un sentiment mai usor de acceptat, ne-a validat acest mod defectuos de a ne raporta la emotii.

Percepand abia emotiile derivate, ne ratacim in hatisul transformarilor emotionale si nu mai intelegem de ce ne simtim asa, nu mai invatam nimic, ne tratam permanent cu antialgice ignorand semnalul de avertizare pe care ni-l da durerea emotionala!

Asa ca primul pas pe care ar trebui sa il facem in fata unui sentiment neplacut este sa intelegem ce anume simtim. Inteligenta emotionala, adica intelegerea modului in care simtim noi si cei din jur, nu este in totalitate o calitate nativa. Ea se dezvolta in copilarie, in cazul in care mediul in care am crescut ne-a validat emotiile, ne-a permis intelegerea si recunoasterea acestora.

Este, intr-un fel, ca si invatarea cititului si scrisului: avem dotarea mentala necesara, dar trebuie sa si invatam literele pentru a putea citi cuvinte, propozitii, fraze sau opere literare. Caci spectrul emotional uman este, intr-adevar, o opera literara...

(fragment extras din cartea „Doctore, ma doare viata!”)