Cupa sacra a eliberarii si mantuirii, Graalul, in Evul Mediu, a facut obiectul a numeroase legende si speculatii mistice. Dupa Evanghelia apocrifa a lui Nicodim, este vorba de cupa folosita de Isus la Cina cea de taina si in care a fost cules sangele sau in momentul supliciului. Unii cercetatori sustin ca denumirea ar veni din greaca, de la krater, care desemneaza un vas folosit la masa, altii cred ca este o piatra desprinsa din coroana lui Lucifer sau ca ar fi o bijuterie cereasca, ultima urma a paradisului pierdut. Autorii celebrului Dictionar de simboluri considera ca sfantul Graal din literatura medievala este mostenitorul a doua talismane ale religiei celtice precrestine: cazanul lui Dagda si cupa suveranului.

Miturile celte vorbesc, celor care au inzestrarea sa asculte, intr-un limbaj contemporan tuturor vremurilor, pentru ca ele contin transversalitati si trimiteri culturale si sociale care traiesc dincolo de o epoca anume, se intemeiaza pe reprezentari care dialogheaza, care povestesc despre intamplari in care si medievalii si modernii se recunosc cu usurinta. Mitul Graalului este o adevarata rascruce, o matrice culturala in care se intalnesc radacini si semnificatii multiple. Emblema Graalului in exoterism este crucea, semn al suferintei si al mortii, iar in esoterism este Graalul, simbol al renasterii. Desi intrata in spatiul cultural european cu multe secole in urma, legenda Graalului starneste in continuare controverse, esoteristii sustinand ca legenda este legata de ceea ce s-ar putea numi „preistoria inimii euharistice a lui Isus”, fiind o adaptare crestina cu radacini celtice foarte vechi. René Guénon este transant cand afirma ca Graalul este potirul care contine pretiosul sange al lui Cristos, vas care a fost folosit mai intai la Cina cea de taina, apoi de Iosif din Arimateea care a strans in el sangele si apa care curgeau din rana deschisa intre coastele Mantuitorului. Conform legendei, dupa moartea lui Isus, Sfantul Graal a fost transportat, de Iosif din Arimateea, in Britania; de aici incepe povestea Cavalerilor Mesei Rotunde, a legendelor arthuriene, a povestilor cavaleresti in care ii intalnim pe Lancelot, Merlin, Tristan si Isolda. O recenta aparitie editoriala ne reaminteste Questa Graalului: Joseph Campbell, Istoria si legendele Sfantului Graal: Simbol, magie si mister in miturile arthuriene, traducere din limba engleza de Marilena Constantinescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Arhetip”, 2020, 352 p. Inaintea acestei carti, tot la Herald mai aparusera de acelasi autor: Eroul cu o mie de chipuri si Cai ale fericirii. Mitologie si transformare personala.

Pentru Joseph Campbell,

„perioada de varf a povestirilor arthuriene coincide cu intervalul in care

au fost ridicate catedralele, respectiv un minunat ciclu de o suta de ani,

intre 1150 si 1250 d.Hr. In opinia mea, aceasta perioada - gotica –

echivaleaza cu epoca homerica. Putem vorbi despre existenta a doua mari

Europe: Europa Greciei si a Romei si Europa celtilor si a germanilor.

In acest timp, se pune accentul pe individ, nu ca supus al statului, ci ca

cetatean care face parte din stat, statul fiind un vehicul al vointei sale.

Aceasta este o mentalitate tipic europeana.”

In opinia scriitorului american, caderea Imperiului roman de apus a deschis calea prin care crestinismul, „o religie orientala”, venita din Bizant, a devenit religia oficiala a Europei, inlaturand religiile si mitologiile anterioare, mintea europeana asimiland „aceasta emfaza levantina” si transpunand-o intr-o conceptie tipic europeana. Joseph Campbell pune accent in cartea sa pe literatura medievala a Graalului cautand motivele in jurul carora s-a tesut literatura Graalului. Printre aceste motive, doua sunt de neocolit: motivul Regelui Pescar si tema iubirii. In epoca modelele iubirii erau eros, pasiunea erotica si agape, iubirea spirituala, iubirea aproapelui; acestor modele, trubadurii le adauga un al treilea, o iubire nascuta din ochi si din inima:

„Ochii sunt iscoadele inimii. Ei cauta un obiect adecvat pentru idealul lor

de frumusete; cu alte cuvinte, ochii sunt cei care fac selectia. Acesta este un

proces selectiv, elitist, este o alegere personala. Iubirea se naste din ochi

si din inima; iubirea este o experienta personala”,

scrie Joseph Campbell cautand de la bun inceput sa traseze o neta demarcatie intre iubirea cavalereasca, curteana si cele raspandite de clerul vremii privind iubirea si casatoria.

Motivul literar al Graalului apare pentru prima oara in literatura medievala in jurul anului 1170, in scrierea lui Chretien de Troyes, Le Conte du Graal/Roman de Parceval. Povestea s-a raspandit, fiind sursa pentru scrierea lui Wolfram von Eschenbach, Parzival, „o opera de arta cu adevarat magnifica”, sustine Joseph Campbell care crede ca scrierea autorului german este „cea mai importanta creatie a Evului Mediu care depaseste ca valoare chiar si opera lui Dante”, este cu adevarat „o catedrala inchinata iubirii, o celebrare a misterului in toate aspectele sale”. Parzival este o poveste despre fiul unui rege, Gahmuret, care merge in cruciada, revine la Bagdad pentru a-si ajuta prietenul, moare in lupta, iar sotia sa, Herzeloyde, isi va creste copilul, Parzival, fara a-i spune nimic despre nobila sa ascendenta. Acesta nu se recunostea decat sub numele de bon fils sau cher fils. Ajuns la curtea regelui Arthur, Parzival o intalneste pe Condwiramurs (in franceza, conduire amour), care ii va deveni sotie. Dar aventura sa nu se termina, el il va intalni pe Regele Pescar, va trece prin padurea aventuroasa, apoi va porni in cautarea Graalului, care nu este un vas ci o piatra cu puteri miraculoase. Toate scrierile subsumate legendei lui Arthur, Cavalerilor Mesei Rotunde, dovedesc prodigioasa vitalitate a unui domeniu ascuns, religia celtilor fiind prin natura si prin destinatie o religie esoterica. Poate pentru aceasta simbolurile si miturile sale nu inceteaza sa salasluiasca in imaginarul nostru. Miturile apartin logosului socio-cultural, sunt documente literare si culturale care exprima starea societatii la un anumit moment. Ele trebuie deosebite de semnele profane pentru ca ele constituie o limba sacra, si nici nu ar putea fi interpretate decat plecand de la experiente religioase si initiatice celtice.

Graalul a prilejuit numeroase interpretari, dupa nivelul de realitate in care se plasau comentatorii. Pentru Albert Béguin,

„Graalul reprezinta in mod substantial pe Cristos mort pentru oameni si

totodata potirul de la Cina cea de taina si, in sfarsit, caliciul liturgic,

continand adevaratul sange al Mantuitorului”.

Povestea Graalului ar fi metamorfoza unei foarte vechi povestiri care relateaza cum un tanar erou predestinat ajunge, trecand un numar de probe, sa cucereasca talismanele regale, simboluri ale functiilor sociale, reusind sa restaureze regalitatea decazuta, nedemna si neputincioasa. Cuvantul Graal apare prima oara in Le Conte du Graal de Chretien de Troyes, unde Perceval este martor, la castelul unui bogat rege pescar, al unui cortegiu in mijlocul caruia se afla Graalul cu virtuti fecundante, dar pe care tacerea il reduce la neputinta. Tema cunoaste un mare succes la Wolfram von Eschenbach si la Robert de Boron, la acesta din urma simtindu-se trecerea la semnificatii crestine, Graalul fiind vasul din care se bea in timpul Cinei, in care Iosif aduna sangele din ranile lui Isus, vas care va ajunge pe insula Avalon, loc mistic in preajma abatiei cisterciene Glastonbury. Legenda arthuriana realizeaza legatura intre traditiile celtice si spiritualitatea cisterciana. Se trece in cateva decenii de la un Graal simbolizand cultul fecunditatii la o cupa a suveranitatii, apoi la un simbol al cautarii mistice, afirma Georges Bertin, un reputat specialist al Graalului celtic. Cautarea Graalului simbolizeaza orice demers orientat in sensul unei cautari, al unui progres spiritual. Cautarea Graalului pretinde conditii de viata interioara rar intalnite, in care orice ingerinta exterioara nepotrivita duce la orbirea in fata realitatilor spirituale. Cautarea Graalului nu este niciodata terminata, este o continua aventura spirituala. Cu siguranta, aici sunt si radacinile supravietuirii mitului si a reverberatiilor continue, a prezentei sale in literatura, muzica sau film; amintim aici doar cateva nume care sustin cele scrise mai sus: Richard Wagner, Julien Gracq, T.S. Eliot, Boris Vian, Florence Trystram, Jerry Zucker, Steven Spielberg. Toate acestea intaresc convingerea lui C.G. Jung: Graalul simbolizeaza desavarsirea interioara cautata tot timpul de oameni. Preluand o spusa a lui Pierre Gallais, Graalul este pretutindeni, a fost si va fi totdeauna.