Au trecut sapte decenii de la una dintre descoperirile arheologice care a starnit multa agitatie in randul cercetatorilor iudaismului si a originilor crestinismului. Povestea este bine stiuta: in anul 1947, la Qumran, pe malul Marii Moarte, cativa pastori descopera intamplator o grota in care erau cateva vase de lut continind manuscrise ce au inflacarat imaginatia celor dispusi sa rescrie un capitol din istoria religiilor, desi editarea stiintifica a acelor manuscrise avea sa intarzie mult timp. Specialistii in istoria religiilor erau interesati de cercetarea paleografica si de contextual istoric care generase aceste manuscrise si rulouri de piele; in 1952 au fost descoperite grotele 3 si 4, ultima fiind pentru experti cea mai insemnata descoperire de la Qumran, deoarece in interiorul ei s-a descoperit un document cu accente iudeo-crestine.

Documentul 4Q a fost transferat la muzeul Rockefeller din Ierusalimul de Est, la acea vreme controlat de Iordania, in vreme ce documentele din grota Q1 erau la Muzeul Israelului, din Ierusalimul de Vest, sub control israelian. Dupa 1967, cand evreii au ocupat Ierusalimul, editarea  rulourilor a stagnat. De fapt interesul autoritatilor statale, mai intai iordaniene, apoi israeliene, nu era grabirea procesului de editare, ci temporizarea sa. Iordanienii creasera o echipa internationala care sa vizeze procesul de editare; in fapt echipa nu era internationala şi nu functiona ca o echipa, ceea ce a intarziat foarte mult munca de editare. De partea cealalta cand, in 1986, profesorul Robert Eisenman, aflat la Ierusalim, a cerut permisiunea sa vada rulourile, i s-a raspuns ca nu le va vedea in timpul vietii sale. Totusi, din 1989, reprezentantii muzeului din Ierusalim au acceptat sa fotocopieze rulourile si sa le trimita cercetatorilor americani Robert Eisenman si Michael Wise; echipele celor doi au lucrat independent, au confruntat traducerile, rezultatele muncii lor fiind publicate in 1992 la Editura Element Books Ltd, Shaftesbury, Dorset, versiunea franceza trei ani mai tirziu, la Librairie Artheme Fayard.

De-a lungul timpului au existat mai multe incercari de a edita, fie si partial Manuscrisele de la Marea Moarta; una dintre ele a fost de curand reeditata: Manuscrisele de la Marea Moarta, traducere din ebraica, introducere si note: Theodor H. Gaster, traducere din limba engleza: Simona Dumitru, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Manuscris”, editia a 4-a, 2018, 414 p. Editia engleza dupa care s-a facut traducerea a aparut la Londra in 1957, la zece ani de la descoperirea manuscriselor, autorul atentionand in prefata ca editia nu se adreseaza specialistilor si ca nu-si propune decat traducerea manuscriselor.

Aceste scrieri, ne fac cunoscuta o comunitate ce este conceputa ca fiind adevarata congregatie a Israelului, putinii ce au mai ramas credinciosi legamantului stravechi si care stau marturie pentru continuitatea poporului lui Dumnezeu sau pentru purificarea pamantului de pacatele sale. Se spune ca Legamantul a fost pastrat de-a lungul istoriei doar datorita unor astfel de «alesi» plini de credinta, sustine Theodor H. Gaster.

Gaster avanseaza ca data posibila la care au fost redactate manuscrisele un interval cuprins intre secolul al II-lea si secolul I i.Hr., „daca nu chiar ceva mai tarziu”.  In opinia lui Theodor H. Gaster, manuscrisele apartineau unei comunitati concepute ca adevarata congregatie a Israelului, compusa din putinii ramasi credinciosi legamantului stravechi. In sanul acelei comunitati traiau in buna armonie slava divina si exercitiul voit al omului, puterea de discernamant a omului, puterea lui de alegere; omul traia ceea ce misticii numesc „starea unitiva”.

Aceasta era starea la care nazuiau membrii comunitatii. Acesta a fost telul ultim al intregii lor aventuri spirituale; scopul si ratiunea de a fi a Torei si a vietii disciplinate la care aceasta indemna, scrie Theodor H. Gaster.

Comunitatea de esenieni de la Qumran a trait in perioada unei „crize ciclice”, membrii comunitatii ducand o viata ascetica, desemnandu-se ei insisi ca fiind aleşi, sfinti si saraci. Fii ai luminii si fii ai lui Sadoc. Esenienii erau de mult timp cunoscuti datorita indicatiilor oferite de Pliniu cel Batran si de Filon din Alexandria sau de Josephus Flavius. Ansamblul manuscriselor descoperite in grotele de la Qumran este considerabil, se regasesc trimiteri si reluari ale cartilor Vechiului Testament, mai putin Estera, Macabei si Proverbe, oferind texte asemanatoare sau sensibil diferite de cele canonice, alaturi de ele aflandu-se texte proprii comunitatii (Manualul de disciplina, Documentul Sadochit, Razboiul fiilor luminii impotriva fiilor intunericului). Comunitatea traia in respectul integral al Torei si al practicilor rituale, se izolase de ansamblul poporului lui Israel, refuza sa participe la cultul oficiat la Templul din Ierusalim, acaparat, in viziunea membrilor comunitatii, de o clasa sacerdotala ilegitima. Desertul in care traiau si se rugau esenienii nu era simplul desert al Iudeii, era misticul Desert al Linistii, adica ceea ce Johannes Tauler numea „Pustia lui Dumnezeu, in care i-a condus pe toti cei ce trebuiau sa primeasca inspiratia divina, acum sau in vecie”. Intrebarea care inca isi mai asteapta raspuns este daca Manuscrisele de la Marea Moarta acopera o perioada pierduta a crestinatatii. Raspunsul lui Gaster: da si nu.

Da, in sensul in care furnizeaza climatul religios si cultural in care Ioan Botezatorul si-a condus misiunea si in care Isus a fost initial educat. Nu, in sensul in care ceea ce avem in aceste documente este doar lutul rudimentar, inca nelucrat de maini de crestin. Nu gasim in acestea nici unul dintre conceptele fundamentale teologice: Fiul lui Dumnezeu, pacatul originar, izbavirea prin cruce si alte asemenea care fac din crestinism o religie distincta.

Theodor H. Gaster subliniaza cateva afinitati intre Manuscrisele de la Marea Moarta si Noul Testament, fara a se aventura in comentarii inutile, condamnand deopotriva incercarile de crestinare a manuscriselor, cat si incercarile de istoricizare a lor.  Amintim cateva din manuscriele traduse de Theodor H. Gaster, pe linga cele trei amintite mai sus: Imnurile incepatorilor, Cartea Imnurilor, Predica lui Moise, Cartea lui Mihea, Cartea lui Naum, Cartea lui Habacuc, Psalmul 37, Pentru viitoarea fratie a lui Israel, Noul Legamant. La capatul studierii si traducerii manuscriselor la care a avut acces acum sase decenii, Theodor H. Gaster afirma ca Manuscrisele de la Marea Moarta „reprezinta o experienta ce a fost adeseori repetata in istorie – experienta unui nonconformism tipic care combina, printr-o stranie si minunata alchimie, o liniste interioara cu un fanatism exterior si a carui simtire in privinta lui Dumnezeu este simtirea unui foc mistuitor, precum si a unei lumini orbitoare. Este poate adevarat ca documentele ce ne-au parvenit nu sant capodopere literare. Totusi, ele sint marturia unor oameni care, la fel ca inaintasii lor, au stat in despicatura unei stanci si au vazut trecand pe acolo slava lui Dumnezeu.”

Editia realizata de Theodor H. Gaster, la putin timp dupa primele descoperiri de la Qumran, editia americanilor Robert Eisenman si Michael Wise, concentrate cu precadere pe manuscrisele si rulourile din grota 4, aduc sub ochii cititorilor texte de o neasemuita frumusete, asa cum sant imnurile, misterele si textele vizionare, aduc detalii pretioase despre iudaismul primului secol d.Hr., despre aparitia crestinismului, despre atmosfera mesianica ce domnea in sanul poporului evreu.