Folosit in varii contexte, termenul de cabala continua sa suscite interpretari, sa starneasca nedumeriri, chiar daca de la bun inceput s-a inscris printre marile surse ale esoterismului occidental, avand o influenta considerabila in Europa, mai ales in Renastere si in epocile care au urmat, ceea ce ar fi putut elimina inutile controverse sau nepotrivite atribuiri de sens si intelesuri. Dand ramurii majore a esoterismului iudeo-medieval numele de cabala, sustinatorii sai au vrut sa demonstreze ca traditia evreiasca autentica era necesarmente mistica.

Scriind despre spiritualitatea si structura cabalei, Maurice- Ruben Hayoun amintea urmele esoterismului ebraic antic, curent prezent in Sefer ha-Bahir si in al doilea text fondator, Sefer ha-Zohar. Expulzarea evreilor din Spania, dupa cabalizarea integrala a iudaismului, schimba situatia, evreii transformand in drama cosmica o tragedie de dimensiuni nationale.

Daca universul lor se scurge sau aluneca printre degete, atunci universul

fizic in intregime, opera a unui desen divin, este el insusi prada distrugerii.

De acum inainte el trebuie reconstituit: astfel se naste schema fondatoare a

cabalei lurianice. Spirit simbolic superior dotat, Isaac Luria a calchiat

geneza universului pe drama pe care o traia propriul popor

 

, scrie Maurice-Ruben Hayoun. O lunga perioada, spiritualitatea iudaica a ramas necunoscuta celor dinafara iudaismului, cunoscuta exclusiv de un cerc restrans de specialisti, restul ramanand in aria comoda a speculatiilor sterile, a prejudecatilor. De ani buni Editura Herald a recuperat teme si subiecte indelung ocultate; unul dintre acestea este spiritualitatea iudaica, la editura amintita aparand cateva carti care pot fi trepte ale urcusului cunoasterii: Cartea Splendorii. Zoharul; Doctrina Cabalei; Magie si superstitie la evrei; Meditatia si Cabala; Cabala – Mostenirea mistica a copiilor lui Abraham. Acestei serii de curand i s-a adaugat o noua aparitie: James David Dunn, Fereastra sufletului. Cabala rabinului Isaac Luria, Bucuresti, traducere din engleza de Mihai Valentin Vladimirescu, introducere la editia in limba romana de Felicia Waldman, Editura Herald, colectia „Sepher”, 2020, 224 p.

Isaac Luria, zis si ha-Ari („Leul”), acronim de la titlul lui ebraic, - „divinul Rabi Isaac” -, a fost un cabalist si un mare mistic evreu care a reinnoit intelegerea vechii traditii esoterice. Nascut la Ierusalim, in 1534, dintr-un tata de origine germana sau poloneza, familia Askenazi era raspandita in Germania si Polonia, si o mama de origine spaniola, din familia Frances, la moartea tatalui, Isaac merge impreuna cu mama in Egipt, acolo unde se spune ca tanarul Isaac ar fi deprins tainele Cabalei, unde a intreprins studii rabinice sub indrumarea mai multor maestri in Talmud, si tot acolo, in Egipt, a colaborat la redactarea unor tratate halahice. In Egipt i-a avut ca maestri pe David ben Solomon ibn Abi Zimra si pe Betalel Askenazi. Cunoscut pentru profundele sale preocupari in materie religioasa, Isaac Luria, poate spre surprinderea unora, devine un bun negustor, reusind sa imbine cele doua domenii atat de diferite, onorandu-le pe amandoua. Cat era inca in Egipt, Isaac Luria s-a aratat interesat de esoterism si ca urmare a unor viziuni sau revelatii mistice s-a retras pe o insula de pe Nil, Jozirat al-Rawda, unde cativa ani se dedica studiului si meditatiei, ani in care va aprofunda invatatura lui Moise Cordovero. Este o perioada mai putin stiuta din biografia lui Isaac Luria, dar se stie ca inca nu-si dezvoltase propria doctrina mistica, multumindu-se cu interpretarea scrierilor autorilor clasici. La revenirea pe pamanturile lui Israel, la Safed, in linii mari portretul sau spiritual prindea contur, un contur la care contribuia si intalnirea cu Moise Cordovero. Intamplarile din viata au facut din Isaac Luria o personalitate solitara si independenta, profund originala in ciuda apasarii traditiei; ocupandu-se in egala masura de negustorie, cat si de domeniul traditiei religioase, Isaac Luria face o figura distincta in lumea iudaica, desi biografii sai nu l-au considerat vreodata un revolutionar religios, ci un mistic angajat care cauta o cale pentru a explica traditiile pornind de la propria experienta.

Cand s-a mutat la Safed, Isaac Luria avea deja in urma sa un lung parcurs mistic, elaborase o metoda pentru intelegerea Zoharului si a cabalei medievale asupra careia meditase indelung. La acea vreme, stralucirea intelectuala a unui cabalist care traia la Safed, Moise Cordevero, autor a numeroase scrieri, atragea numerosi discipoli si chiar maestri dornici sa fie in apropierea Maestrului. Isaac Luria ii citise multe din lucrari si ii devine discipol, in acelasi timp descoperind si imensa biblioteca in mare parte ignorata de contemporani, carti ale cabalistilor spanioli scrise si aduse inainte de expulzarea din 1492. La randul lui, Isaac Luria a adunat in jurul sau treizeci de discipoli, cel mai cunoscut dintre ei fiind Haim Vital, cel care a redactat dupa moartea maestrului majoritatea scrierilor care alcatuiesc cabala lurianica. Ca in jurul oricarui mistic si maestru, si in jurul personalitatii lui Isaac Luria s-au tesut tot felul de legende, mai cu seama ca a murit de foarte tanar, avea doar 38 de ani si nu scrisese cu propria mana nici o carte, toate aveau sa fie opera discipolilor. Isaac Luria spunea ca de cum lua in mana pana pentru a scrie, viziunile navaleau asupra lui cu forta unui fluviu urias; incapabil sa puna capat suvoiului, Luria a renuntat sa scrie, mistica lurianica constand in vaste tablouri, greu de descompus in fraze si paragrafe. Traditia iudaica spune ca moartea timpurie poate fi pedeapsa pentru un grav pacat. „Dupa unii, el ar fi comis intr-adevar o mare greseala dezvaluind discipolilor marile taine dumnezeiesti pe care ar fi trebuit sa le pecetluiasca pentru totdeauna in inima lui”, spun autorii Dictionarului enciclopedic de iudaism. El insusi a vorbit despre imposibilitatea de a vorbi secretele Tora, legate intre ele, fara capat, recomandand discipolilor sa citeasca doar cele scrise de Haim Vital, „cel care a coborat pana la capatul gandurilor mele”. Isaac Luria a fost de asemenea un poet liturgic iar lucrarile sale erau de o inefabila frumusete, impregnate de teosofia cabalistica si limbajul Zoharului incat au fost incorporate in ritualurile de rugaciune ale comunitatilor evreiesti, atat din Orient cat si din Occident.

Comentatorii scrierilor lui Isaac Luria subliniaza ca acestea sunt singularizate de independenta fata de traditia predecesorilor, cabalistii bazandu-se de cele mai multe ori pe traditia primita de la predecesori; de aceea nu trebuie sa mire faptul ca invatatura lui Luria se intemeia doar pe studiul intreprins de el, nu pe personalitatea vreunui invatator. A preluat in gandirea sa aspecte ale traditiilor religioase locale, a acordat o atentie deosebita analizei mistice. In ciuda dificultatii sistemului sau de gandire de o sofisticare putin comuna, deopotriva abstract prin ramificarile formale si foarte concret prin imaginile de multe ori transferate din anatomie si fiziologie, opera lui Isaac Luria era orientata catre popor, el urmarind constituirea unei elite intelectuale si mistice capabile sa preia toate chestiunile religioase, spirituale si omenesti ale masei de credinciosi careia i se adresa. Cateva subiecte ocupa centrul invataturii lui Isaac Luria: teoria tsimtsoum, despre contractia primordiala a lui Dumnezeu infinit; teoria omului primordial sau Adam Qadmon, forma umana de dimensiuni cosmice care este prima emanatie iesita din Infinit; teoria Tiqqun, reintegrarea luminii risipite.

„Gandirea Lurianica, asa cum rezulta din aceste scrieri, a propus pentru

prima oara o mitologie cabalistica comprehensiva, care includea

autoevolutia initiala a lui Dumnezeu, creatia universului si a umanitatii,

originile raului, metoda prin care aceste poate fi anihilat si felul cum poate

fi restabilita unitatea originala a divinitatii si creatiei. In plus, Luria a

instituit un sistem elaborat de meditatii si practici ritualice menite sa

faciliteze legatura omului cu divinul. Doctrina lui a devenit nu doar cea

mai acceptata forma a Cabalei, ci si a iudaismului insusi, in masura in care

se poate spune asa ceva”

 

, afirma Felicia Waldman. Doctrina si practicile lurianice erau intemeiate pe convingerea ca intreg spatiul era populat de scantei luminoase care asteptau de la inceputurile timpurilor o eliberare pe care doar oamenii luminati de teosofia cabalistica sau de cunoasterea Torei ar fi putut sa o aduca.