René Guénon a fost o personalitate complexa, a carui opera, definita de o remarcabila unitate, determina fie o adeziune totala, o acceptare integrala, fie o respingere integrala. Cei mai multi cunoscatori ai operei sale recunosc ca a fost un ganditor iesit din comun, unitatea stilului sau inconfundabil reflectand pe deplin unitatea doctrinei. Daca multe personalitati pot fi clasificate intr-un dictionar printr-un singur cuvant (Ioan al Crucii-mistic, Toma de Aquino-teolog, René Descartes-filosof), personalitatea lui René Guénon este greu de „prins” intr-un cuvant. Dictionarul Larousse il defineste ca orientalist francez, L’Encyclopedie philosophique Universelle aminteste preocuparile sale de esoterism si orientalism, in vreme ce Encyclopedie de la philosophie il prezinta ca eseist. In urma cu aproape doua decenii revista pluri-confesionala „Connaissance des Religions” a consacrat unul din numerele sale lui Rene Guenon, iar pentru a-l defini l-au numit L’éveilleur/cel care trezeste. Scriau despre el: Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Jean Canteins, François Chenique, Patrick Geay, René Loung, Fabrice Midal, Abd-al-Wahid Pallavicini.

Orientalist, filosof, mistic sau iluminat, catolic convertit la islamism, René Guénon a afirmat in cartile sale necesitatea revenirii la o traditie unica si universala, la Traditia primordiala. Putin cunoscut in Romania interbelica (a intretinut o vasta corespondenta cu Vasile Lovinescu, Marc-Mihail Avramescu si Mihai Valsan), René Guénon a inceput sa fie tradus in limba romana dupa 1990: Criza lumii moderne; Domnia cantitatii si semnele vremurilor; Simboluri ale stiintei sacre (la Humanitas); Ezoterismul lui Dante; Simbolismul crucii (la Aion); Scurta privire asupra initierii; Initiere si renastere spirituala; Francmasonerie si companionaj; Metafizica si cosmologie orientala; Ezoterismul crestin; Omul si devenirea sa dupa Vedanta; Marea Triada; Scrieri pentru Regnabit; Autoritate spirituala si putere temporala; Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse (la Herald). Recent a aparut o noua culegere din texte scrise de René Guénon: Traditii religioase si traditii metafizice, traducere din limba franceza de Daniel Hoblea, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Philosophia perennis”, 2020, 320 p.

Anterior acestei intreprinderi editoriale, Herald mai editase o culegere de texte ale lui René Guénon risipite in diverse publicatii, greu accesibile publicului din Romania; este vorba despre Lumea moderna, o culegere de texte despre ispitele modernitatii, despre desacralizare, despre erorile moderne, despre stiinta profana si doctrinele traditionale. Recenta culegere isi justifica din plin numele; pe de o parte, contine texte despre traditii religioase, cu accent pe dogmatica, ritual, morala, cele care apartin iudaismului, crestinismului si islamului; pe de alta parte, texte despre metafizica specifica traditiilor orientale, respectiv hinduismului, taoismului, budismului. Textele despre traditia evreiasca graviteaza in jurul cabalei, termen uneori transcris inadecvat, probabil din desarta dorinta de a-i da o incarcatura misterioasa. Evreii insisi sustin in cartile si studiile lor ca intelesul termenului de cabala este traditie, cabala fiind un curent mistic si esoteric propriu traditiei evreiesti, curent dezvoltat totdeauna in paralel cu religia iudaica, cu talmudismul si rabinismul. De altfel, René Guénon sesizeaza ambiguitatea termenului „susceptibil sa denumeasca orice traditie”, ceea ce inseamna ca de mai multa vreme unii oameni au extins sensul catre un „gen special al cunostintelor traditionale”. René Guénon arata ca totdeauna in sensul ei prim cabala nu a fost un discurs, ci o metoda, o asceza, un demers, un drum, un proces, o lectura mistica, esoterica, initiatica.

Opera lui Guénon este in general considerata ca fiind o expresie majora a esoterismului traditional, opinie impartasita de numerosi istorici ai esoterismului. Nimic surprinzator cand este vorba despre o opera care are in jurul sau atatia admiratori, despre o opera care ii apropie pe oameni de o lume care vrea sa ramana departe de rationalismul anti-spiritual; departandu-se de aceasta lume, René Guénon ne aminteste ca religia este detinatoarea unei Cunoasteri pe langa care stiinta si filosofia moderne nu sunt decat „stiinta ignoranta”. In ciuda multor controverse generate de opera sa, lectura cartilor lui René Guénon este apreciata de cei mai multi dintre crestini, care gasesc aici numeroase deschideri catre metafizica, spiritualitate, o lectura care lumineaza notiunile de traditie, de revelatie, de sacru, de cunoastere spirituala, multi atribuindu-i lui Guénon o autoritate determinanta asupra propriei lor religii, doctrina sa fiind in opinia acestora grila de interpretare definitiva a credintei catolice.

René Guénon a opus totdeauna Orientul stabil, imuabil, Occidentului schimbator si progresist, asezand in centrul deosebirilor chestiunea Traditiei Primordiale, „piatra unghiulara” a doctrinei sale. In scrierile sale, el a descris succesiv civilizatiile musulmana, hindusa si chineza. Civilizatia musulmana se intemeiaza pe traditia religioasa, pe revelatia coranica; in sanul ei nu exista separatie intre puterea spirituala si puterea temporala. René Guénon gaseste in doctrina islamica cea mai clara distinctie intre exoterism si esoterism, intre „marea cale”, comuna tuturor si „adevarul” interior, rezervat elitei, „nu in virtutea unei decizii mai mult sau mai putin arbitrare, ci prin insasi natura lucrurilor, pentru ca nu toti poseda aptitudinile sau «calificarile» cerute pentru a ajunge la cunoasterea sa. Pentru a exprima caracterul lor, «exterior» si respectiv «interior», ele sunt comparate adesea cu «coaja» si «samburele» sau cu circumferinta si centrul sau.” René Guénon face utile clarificari terminologice, subliniind ca esoterismul islamic este diferit de cel occidental, dupa cum misticismul este ceva apartinator mai curand lumii crestine. Pagini interesante sunt si cele despre influenta civilizatiei islamice in occident care a redescoperit civilizatia elena prin intermediul culturii islamice.

Civilizatia indiana, spre deosebire de cea musulmana, isi gaseste unitatea nu atat intr-o traditie de origine religioasa, cat in una de ordin pur intelectual, metafizic. Opozitia intre Orient si Occident, vazuta in termeni simpli ca opozitie intre contemplatie si actiune ar parea ca nu se potriveste niciunde mai bine decat in spiritul Indiei, in traditia hindusa; totusi Guénon considera ca cele doua componente pot fi complementare, cei doi termeni gasind un echilibru, sprijinindu-se reciproc. Traditia hindusa este omniprezenta in opera lui René Guénon, care a considerat-o ca fiind „mostenirea directa a Traditiei primordiale”. A scris despre esenta pur metafizica a traditiei hinduse: Veda, Siksa, Vaisesika, Yoga, Vedanta, altminteri insuficient cunoscute de lumea occidentala, cel putin in vremea sa, insistand pe faptul ca modurile esentiale ale gandirii orientale difera profund de cele ale gandirii occidentale.

René Guénon a fost printre primii intelectuali din Occident care a cultivat apropierea intre diversele traditii religioase, metafizice, a pledat pentru dialogul inter-religios, a definit notiunea de Traditie primordiala ca sursa a doctrinelor, religiilor si mitologiilor. Traditia primordiala, in opinia lui René Guénon, este situata in afara timpului, sensul ei fiind propria noastra existenta. Poate la o prima aproximare pare un doctrinar rigid, dar el a sustinut ca in lipsa unui fundament al ritualurilor, suntem doar in prezenta unor ritualuri iregulare care nu au o transmitere neintrerupta; referindu-se la masonerie spunea ca aceasta este autentica atata vreme cat urmeaza fidel Traditia. Traditia primordiala indica faptul ca omul nu este creatorul intelepciunii, ci doar pastratorul ei. Traditia se transmite prin initiere, care este primirea unei influente supraomenesti, singura cale care permite transformarea reala, profunda, realizarea spirituala.