Śiva și Śakti în filosofia hindusă reprezintă un echilibru perfect între forțele masculine și feminine ale universului. Śiva reprezintă conștiința pură, el este ca mintea atotștiutoare care este calmă, concentrată și conștientă. Śakti, pe de altă parte, reprezintă energia, care este forța care aduce totul la viață și acțiune. Śiva este ca oceanul adânc al conștientizării, iar Śakti este ca valurile dinamice care dansează pe suprafața lui. Śiva este ca tăcerea care observă totul, în timp ce Śakti este mișcarea și viața care se întâmplă în jurul nostru.

Śakti, energia fundamentală a universului, este o forță creatoare dinamică și puternică care stă la baza întregii existențe. Este forța sau puterea care inițiază creația, transformarea și dizolvarea în cosmos, simbolizând mișcarea perpetuă și realitatea în continuă schimbare a universului. Această energie nu este doar o forță macrocosmică, ci este și oglindită în corpul uman ca Kuṇḍalinī Śakti, încolăcită la baza coloanei vertebrale. Această energie profundă reprezintă forța vitală care vibrează în interiorul fiecărei ființe vii, conducând ritmurile vieții și ciclul creației și reînnoirii.

Se crede că întreaga ta ființă – minte, corp și spirit – trece printr-o schimbare energetică masivă, determinându-te să te miști prin viață într-un mod foarte diferit. Potrivit tradiției, o trezire poate instiga schimbări pe termen lung, inclusiv:

• Sentimente de fericire
• Abilități psihice îmbunătățite
• Mai multă compasiune și empatie
• Creativitate crescută
• Conexiune spirituală sporită
• Senzație de aliniere și în flux

Capodopera Kundalini, scrisă de experta în filosofia tantrică, Lilian S Silburn, reprezintă cea mai  importantă lucrare prezentată publicului european despre învățătură misterioasă a lui Kundalini. Pentru a oferi o bază validă și pentru a se aventura în descoperirea acestui misterios Kundalini, autoarea a adunat cele mai semnificative extrase din textele sursă în sanscrită, pe care le-a tradus și comentat, inspirându-se în esență din operele majore ale marilor mistici din Cașmir de secolul al X-lea, precum Tantraloka sau Abhinavagupta. Redăm un fragment despre trezirea și desfășurarea energiei Kundalini extras din volumul Kundalini - Energia profunzimilor: 

« Așa cum o indică şi numele său [Kuṇḍalinī], „energia încolăcită având un corp sinuos”, este asemănătoare unui șarpe, atunci când stă înfăşurată și adormită în trupul [fiinţei umane]. Șarpele, pe care otrava sa îl face de temut, simbolizează toate forțele malefice și corespunde de asemenea, atât timp cât Kuṇḍalinī zace inertă înlăuntrul nostru, energiilor noastre inconștiente, obscure, totodată otrăvite și otrăvitoare. Totuşi, odată trezite și stăpânite, aceleași energii devin eficiente și ne conferă o forță veritabilă.

Kuṇḍalinī se aseamănă unui șarpe și în modul în care își emite „veninul”. Ca să muște, şarpele se încolăceşte, coada sa formând un cerc pe care el se sprijină. Complet ridicat, el nu prezintă niciun pericol. Astfel, imediat ce Kuṇḍalinī își desface spirele și se ridică – dreaptă ca un baston – până în creștetul capului, ea devine nu doar inofensivă, ci, întrucât natura puterii sale malefice s-a schimbat, ea se revelează ca fiind cel mai prețios dintre toate darurile.

După ce au trecut toate efectele otrăvii, gloria și puterea se răspândesc în tot corpul; ceea ce termenul viṣa exprimă cu dublul [său] sens: „otravă” care infuzează peste tot provocând moartea, dar și „atotpătrundere” a nectarului nemuririi (amṛta).

Cum putem folosi otrava energiilor lumești în scopuri spirituale? Sunt oferite două soluții: să digerăm otrava sau să înmagazinăm nectarul, păstrându-l sub control. Aceasta este semnificația profundă a mitului lui Śiva, care, din compasiune, înghite otrava extrasă din Oceanul de Lapte, ale cărui comori le-a împărțit zeilor, și o păstrează în gâtul său, care devine astfel indigo. După modelul său, yoghinul care și-a purificat corpul păstrează ceea ce a fost transformat în nectar divin: pentru a-l răspândi, el se adapă din acest receptacol de nectar care, precum oceanul, nici nu crește vreodată, nici nu descrește.

Kuṇḍalinī ne apare așadar ca fiind un rezervor de energie, fie rămânând latentă în corpul uman, fie recăpătându-şi esența conștientă atunci când ne amplifică tendințele și le orientează către aspectele universale. În acest fel, ea servește drept fundament pentru cele mai diverse tehnici de yoga și pentru cele mai elevate experiențe mistice.

Ca șarpe și ca păzitor al celei mai mari comori – nemurirea – însă, Kuṇḍalinī evocă șarpele antic al profunzimilor, Ahirbudhnya, pe care îl slăvesc Vedele. Acest șarpe este invocat pentru a obține hrană și vigoare, în același timp cu Pământul, Cerul, oceanul și păzitorii ordinii cosmice (ṛta). Cultul său este asociat cu venerarea celor mai vechi divinități, cum este Aditi, mama ființelor āditya, „personificarea eliberării”, precum și cu cea a titanilor (asura) – gardienii comorilor. Printre aceste divinități, misteriosul șarpe abisal este de multe ori invocat împreună cu Aja ekapāda, „Cel nenăscut având un singur picior”, de care el nu este probabil separat.

Profunzimile domeniului său sunt cele ale oceanului, cele ale atmosferei cu norii săi și cu ceața sa, precum și profunzimile terestre din care țâșnesc izvoarele benefice, Ahirbudhnya înconjurând așadar Universul pe care îl conține în el însuși.

În timpul unui ritual vedic, preotului brahman, înzestrat cu o „cunoaștere de nepătruns”, îi sunt adresate următoarele cuvinte:

Tu ești oceanul care îmbrățișează totul, tu ești „Cel nenăscut având un singur picior”, tu ești șarpele din profunzimile oceanului.

Poeții și misticii (kavi și ṛsi) au păstrat atât de secretă știința legată de aceste divinități antice, încât cheia ei s-a pierdut chiar din vremurile lui Ṛg Veda. Începând cu această epocă, zeul războinic, Indra – cel care bea soma –, îi detronează pe asura și aditya, le fură comoara pe care o păzeau cu grijă și o împarte adoratorilor săi. Simultan șarpele Ahi, păzitorul izvoarelor, se preschimbă în dragon, care îi doboară pe Indra și alaiul său.

Nu am putea, oare, identifica o aluzie la Kuṇḍalinī în unele mituri ale Indiei străvechi în care nāga, puternicele divinități cu forma de cobră, joacă un rol important?

Literatura epică îl descrie pe Viṣnu care, dormind în mijlocul apelor primordiale, se odihnește pe numeroasele spire ale șarpelui cosmic, Adiṡeṣa numit și Ananta, „Infinitul”. El este cel care înconjoară și susține pământul.

Menționăm, de asemenea, în India preariană și în special în Cașmir, existența cultului prestigioșilor nāga, totodată șerpi divini, dar și înțelepți mistici, aflaţi în posesia unei remarcabile științe oculte, care ascundeau nectarul celest.

Divinitățile-șerpi sunt în egală măsură prezenți în nenumărate legende budiste relatate în pālī, în Tripiṭaka; aici, Buddha este reprezentat stăpânind nāga periculoși, cum este cel din Uruvilvā. Cei doi se luptă o noapte întreagă având drept armă doar focul intens (tejas) pe care ei îl emit: nāga, care scuipă flăcări de foc, este în cele din urmă învins de flacăra splendorii lui Buddha. Nāga este însă de obicei convertit prin cuvântul Celui Trezit, oferindu-i ajutorul. Așa este regele șerpilor nāga, Muchilinda, reprezentat în numeroase sculpturi ridicat în spatele lui Buddha și care, pentru a-i proteja capul de intemperii, își umflă gâtul deasupra lui precum un baldachin sau o umbrelă.

Ceea ce ne determină însă să evocăm șarpele mitic în legătură cu Kuṇḍalinī este adoptarea acestui simbol chiar în cadrul sistemului śivait. Vom vedea că în cadrul celei mai înalte „inițieri prin străpungere”, cea explicit numită „străpungerea șarpelui” (bhujaṅgavedha), energia se ridică precum un fulger până în creștetul capului și expansionează în beatitudine sub forma unei cobre cu gât încincit, care vibrează intens, plină de viață. Întinsă astfel deasupra capului, ea simbolizează dvādaśānta cosmică; toate energiile yoghinului sunt, în această etapă, omniprezente și expansionează în întregul Univers.»