Ce anume cauzează atașamentul? Cum apare el? Analizându-și propria natură, viitorul Buddha a constatat că atașamentul se dezvoltă din cauza reacțiilor mentale momentane de plăcere și neplăcere. Reacțiile scurte, inconștiente, ale minții sunt repetate și intensificate clipă de clipă, devenind atracții și repulsii puternice, adică atașamentele noastre. Atașamentul este doar forma dezvoltată a reacției trecătoare. Aceasta este cauza imediată a suferinței.

Ce anume cauzează reacțiile de plăcere și de neplăcere? Uitându-se mai adânc, el a constatat că ele apar din cauza senzației. Simțim o senzație plăcută și începe să ne placă; simțim o reacție neplăcută și începe să ne displacă.

Și de ce apar aceste senzații? Ce anume le cauzează? Analizându-se mai departe în interior, Buddha a văzut că ele apar datorită contactului: contactul ochiului cu o imagine, contactul urechii cu un sunet, contactul nasului cu un miros, contactul limbii cu un gust, contactul corpului cu ceva tangibil, contactul minții cu oricare gând, emoție, idee, imaginație sau amintire. Prin cele cinci simțuri fizice și prin minte, noi experimentăm lumea. De câte ori un obiect sau un fenomen intră în contact cu oricare dintre aceste șase baze ale experienței, se produce o senzație, plăcută sau neplăcută.

Și de ce apare, de fapt, contactul? Viitorul Buddha a văzut că, din cauza existenței celor șase baze senzoriale – cele cinci simțuri fizice și mintea – trebuie să apară negreșit contactul. Lumea este plină de nenumărate fenomene:priveliști, sunete, mirosuri, arome, texturi, diverse gânduri și emoții. Atât timp cât receptorii noștri funcționează, contactul este inevitabil.

Atunci de ce există cele șase baze senzoriale? Pentru că ele sunt aspecte esențiale ale fluxului minții și materiei. Și de ce acest flux al minții și materiei? Ce îl cauzează? Viitorul Buddha a înțeles că procesul apare din cauza conștiinței, actul de cunoaștere care separă lumea în cunoscător și cunoscut, subiect și obiect, „eu” și „celălalt”. Din această separare rezultă identitatea, „nașterea”. În fiecare moment, conștiința apare și ia o formă mentală și fizică specifică. În momentul următor, din nou, conștiința își asumă o formă ușor diferită. De-a lungul întregii existențe, conștiința curge și se schimbă. În cele din urmă vine moartea, dar conștiința nu se oprește aici: fără oprire, în momentul următor, ea ia o nouă formă. De la o existență la alta, viață după viață, fluxul conștiinței continuă.

Atunci ce cauzează acest flux al conștiinței? El a văzut că apare din cauza reacției. Mintea reacționează permanent, și fiecare reacție dă un impuls fluxului conștiinței, ca ea să continue până la momentul următor. Cu cât este mai puternică o reacție, cu atât mai mare este impulsul pe care îl dă. Reacția ușoară a unui moment susține fluxul conștiinței numai pentru acel moment. Dar dacă acea reacție momentană de plăcere sau neplăcere se intensifică în aviditate sau aversiune, ea câștigă putere și susține fluxul conștiinței timp de mai multe momente, minute, ore. Și dacă reacția de aversiune și dorință se intensifică și mai mult, ea susține fluxul timp de zile, luni, poate ani. Și dacă, de-a lungul întregii vieți, cineva continuă să repete și să intensifice anumite reacții, ele dezvoltă o putere suficientă pentru a susține fluxul conștiinței nu numai de la un moment la altul, de la o zi la alta, de la un an la altul, dar și de la o viață la alta.

Și ce cauzează aceste reacții? Observând la cel mai adânc nivel al realității, el a înțeles că reacția apare din cauza ignoranței. Suntem inconștienți de faptul că reacționăm, și inconștienți cu privire la natura reală a lucrului la care reacționăm. Suntem ignoranți în privința naturii impermanente, impersonale, a existenței noastre și ignorăm că atașamentul față de ea nu aduce decât suferință. Nerecunoscând natura noastră reală, reacționăm orbește. Neștiind nici măcar că am reacționat, perseverăm în reacțiile noastre oarbe și le permitem să se intensifice. Devenim astfel prizonieri ai obiceiului de a reacționa, din cauza ignoranței.

Așa începe să se învârtă Roata Suferinței:

Dacă apare ignoranța, se naște reacția;
dacă apare reacția, se naște conștiența;
dacă apare conștiența, se nasc mintea și materia;
dacă apare mintea și materia, se nasc cele șase simțuri;
dacă apar cele șase simțuri, se naște contactul;
dacă apare contactul, se naște senzația;
dacă apare senzația, se nasc aviditatea și aversiunea;
dacă apar aviditatea și aversiunea, se naște atașamentul;
dacă apare atașamentul, se naște procesul devenirii;
dacă apare procesul devenirii, apare nașterea;
dacă apare nașterea, apar moartea și decăderea, împreună cu întristarea, lamentarea,
suferința fizică și mentală și necazurile.
Astfel apare toată această suferință.

Prin această înlănțuire dintre cauză și efect – apariția condiționată – am fost aduși în starea prezentă a existenței noastre și ne aflăm în fața unui viitor de suferință.

În sfârșit, a înțeles limpede adevărul: suferința începe cu ignoranța privind realitatea adevăratei noastre naturi, privind fenomenul etichetat ca „eu”. Iar următoarea cauză a suferinței este saṅkhāra, obiceiul mental al reacției. Orbiți de ignoranță, generăm reacții de aviditate și de aversiune, care se dezvoltă în atașament, ducând la toate felurile de nefericire. Obiceiul de a reacționa este kamma, modelatorul viitorului nostru. Iar reacția apare numai din cauza ignoranței privind natura noastră reală. Ignoranța, aviditatea și aversiunea sunt cele trei rădăcini din care cresc toate suferințele în viața noastră.

Calea eliberării

După ce a înțeles suferința și originea ei, viitorul Buddha și-a pus apoi întrebarea următoare: cum putem pune capăt suferinței? Amintindu-ne de legea kammei, a cauzei și efectului: „Dacă acest lucru există, acela apare; apariția acestui lucru decurge din apariția acelui lucru. Dacă acest lucru nu există, acela nu se întâmplă; acel lucru încetează din încetarea acestui lucru”. Nimic nu se întâmplă fără o cauză. Dacă este eradicată cauza, nici efectul nu va exista. Astfel poate fi răsturnat procesul apariției suferinței:

Dacă ignoranța este înlăturată și încetează complet, reacția încetează;
dacă reacția încetează, conștiența încetează;
dacă conștiența încetează, mintea și materia încetează;
dacă mintea și materia încetează,
cele șase simțuri încetează;
dacă cele șase simțuri încetează, contactul încetează;
dacă contactul încetează, senzația încetează;
dacă senzația încetează,
aviditatea și aversiunea încetează;
dacă aviditatea și aversiunea încetează, atașamentul încetează;
dacă atașamentul încetează,
procesul devenirii încetează;
dacă procesul devenirii încetează, nașterea încetează;
dacă nașterea încetează, descompunerea
și moartea încetează, împreună cu întristarea,
lamentarea, suferințele fizice și mentale și necazurile.
Astfel, încetează toată această suferință.

Dacă punem capăt ignoranței, atunci nu vor mai fi reacții oarbe care aduc în urma lor tot felul de suferințe. Și dacă nu mai există suferință, atunci vom avea experiența păcii reale, a fericirii reale. Roata suferinței se poate schimba în roata eliberării.

Aceasta a făcut Siddhattha Gotama pentru a realiza iluminarea. Aceasta a predicat și altora să facă. El a spus:
Făcând rău tu însuți,
te pângărești.
Nefăcând rău tu însuți,
te purifici.

Cu toții suntem responsabili pentru reacțiile care ne cauzează suferința. Acceptându-ne responsabilitatea, putem învăța cum să eliminăm suferința.