Ca sa ne schimbam viata, trebuie sa recunoastem mai intai ca situatia noastra nu este satisfacatoare. Dorinta de a ne angaja pe o cale spirituala care duce la transformarea interioara va aparea numai cand vom constientiza starea de nefericire in care ne aflam. Daca am fi multumiti si fericiti cu viata pe care o ducem, nu am avea prea multe motive sa cautam schimbarea. Ca urmare, primul adevar nobil pe care Buddha l-a predat discipolilor sai afirma ca suferinta este starea de fapt a existentei noastre.

Constientizarea suferintei in care ne aflam ne va conduce in mod natural la analizarea motivelor pentru existenta acestei stari a lucrurilor. Cel de-al doilea adevar nobil ne explica originea starii noastre pline de suferinta. Conform conceptiei budiste, suferinta intrinseca acestei existente ciclice este cauzata de emotiile noastre negative, care ne determina sa ne comportam in mod egoist. La randul lor, fapte- le noastre egoiste ne provoaca atat nefericire, cat si o tendinta de a repeta comportamentul nostru nevirtuos, producand astfel o si mai mare suferinta. Aceasta serie de evenimente tragice, care dateaza de mai multe vieti si ne provoaca o si mai mare suferinta, este cauzata de actiunile pe care le savarsim, care deriva din atasamentul pe care il avem fata de ideea existentei unui „eu” ce ar constitui esenta fiintei noastre. Din aceasta fixare in ideea unui sine individual deriva egocentrismul care ne motiveaza sa ne satisfacem dorintele in toate modurile posibile, si care ne protejeaza impotriva oricaror provocari ce ne-ar tulbura fericirea. Astfel, suferinta noastra se dovedeste a fi cauzata de actiunile fizice, verbale si in special mintale pe care le infaptuim, si care provin din tendinta de a ne agata de ideea unui sine individual intrinsec.

Daca am putea sa realizam faptul ca acest sine nu exista de fapt, atunci intelegerea acestui lucru ar duce, in mod natural, la inhibarea unui comportament egoist, iar tendinta noastra instinctiva de a actiona intr-un mod care sa ne provoace o suferinta viitoare nu ar mai exista. Prin cel de-al treilea adevar nobil, Buddha ne spune ca toata suferinta va fi eliminata atunci cand ii vom elimina cauzele.

Tendinta de a ne agata de ideea unui sine si de a pretui acel sine este un obicei profund inradacinat in fibra fiintei noastre. Orice schimbare a unui astfel de comportament obisnuit necesita o practica ce poate dura mai multi ani. Pentru a pune capat implicarii noastre in samsara este nevoie de numeroase vieti de practica. In cel de-al Patrulea Adevar Nobil, Buddha ne spune cum trebuie sa ne angajam intr-o practica ce are puterea de a ne conduce la eliberarea din samsara.

 
De fapt, Buddha ne prezinta cele Patru Adevaruri Nobile din trei perspective diferite. Initial, Buddha a identificat adevarurile, in mod individual, afirmand:

Acesta este adevarul suferintei;
Acestea sunt adevaratele origini (ale suferintei);
Aceasta este adevarata incetare (a suferintei);
Aceasta este adevarata cale de eliminare a suferintei.

Prin al doilea set de afirmatii, Buddha a stabilit un sistem prin intermediul caruia cunoasterea celor Patru Adevaruri Nobile poate fi implementata in practica unei persoane. El a spus:

Suferinta trebuie sa fie constientizata,
Originile sale, eliminate;
Eliminarea trebuie sa fie realizata,
Iar calea trebuie cultivata.

Al treilea set de declaratii reflecta natura ultima a celor Patru Adevaruri Nobile: cu alte cuvinte, a lipsei substantialitatii existentei acestora. O interpretare mai practica ar putea fi aceea ca Buddha a prezentat consecintele punerii in practica a celor Patru Adevaruri Nobile. Prin internalizarea cunostintelor noastre despre cele Patru Adevaruri Nobile putem depasi suferinta (si chiar elimina); putem elimina originile suferintei astfel incat sa nu mai existe nimic de eliminat; putem realiza incetarea suferintei, astfel incat sa nu mai existe nicio incetare; si putem cultiva calea intr-atat incat, in cele din urma, sa nu mai existe o cale ce trebuie cultivata. Buddha a spus:

Desi suferinta trebuie sa fie constientizata, nu exista
suferinta care sa fie constientizata;
Desi originea suferintei trebuie sa fie eliminata, nu
exista origine care sa fie eliminata;
Desi incetarea suferintei trebuie sa fie realizata, astea
nu exista o incetare care trebuie realizata;
Desi calea trebuie sa fie cultivata, nu exista nicio
cale de cultivat.

Asa cum am mentionat, un practicant budist aspira sa atinga eliberarea din suferinta ciclurilor samsarice prin eliminarea cauzei acesteia – cu alte cuvinte, eliminarea ignorantei noastre fundametale in ceea ce priveste absenta sinelui. Noi suntem prizonierii unei existente ciclice din cauza acestei ignorante, intrucat aceasta genereaza alte sentimente sau emotii negati ve, cum ar fi atasamentul, mania, mandria si gelozia. Aceasta robie in care ne tin suferintele este cea pe care incercam sa o curmam.

Incetarea suferintei este adevaratul inteles budist al cuvantului sanscrit Dharma. Unul dintre intelesurile termenului Dharma este cel de scripturi, adica scrierile ce reprezinta prelegerile rostite de Buddha, care contin doctrina expusa de el. Un alt inteles pe care cuvantul Dharma il are este acela de fenomene (manifestare) – adica tot ceea ce exista si se manifesta. Cu toate acestea, cel mai important sens al acestui termen este acela de eliberare de orice suferinta. Demersul de a dobandi aceasta stare eliberatoare a nirvanei reprezinta o incercare de protectie impotriva suferintei proprii ciclului samsaric, in special fata de sentimente cum ar fi atasamentul si aversiunea fata de diferitele lucruri, sentimente si emotii care ne fac prizonierii cercului vicios al renasterilor. De aceea, cand noi, budistii, „ne cautam refugiul in Dharma” noi facem aceasta in vederea desprinderii de situatia noastra deplorabila. Prin urmare, in acest fel, Dharma este vazuta a reprezenta nirvana, starea de eliberare fata de suferinta ciclurilor samsarice. In sine, nirvana reprezinta incetarea suferintei.

Fragment extras din volumul O minte profunda de Dalai Lama