NOU
14%

Harta personalitatii

Neurobiologia celor 9 tipare de dezvoltare umana ca instrument de integrare in psihoterapie si in viata relationala

Daniel J. Siegel (Autor), David N. Daniels (Autor), Denise Daniels (Autor), Jack Killen (Autor), Laura A. Baker (Autor), The PDP Group (Autor)

Volumul Harta personalității propune un mod nou, bazat pe studii științifice, de a înțelege cum se formează și evoluează personalitatea umană. Textul reunește neurobiologia interpersonală și reinterpretarea sistemului de întelegere a personalității bazat pe eneagramă, pentru a explica modul în care se dezvoltă personalitatea de-a lungul vieții. Cartea prezintă nouă strategii fundamentale prin care oamenii dau sens experiențelor lor și fac față relațiilor și provocărilor care apar în viață. Aceste strategii sunt descrise sub forma a nouă tipare ale căilor de dezvoltare (Patterns of Developmental Pathways – PDP).

Aceste pagini vă provoacă să explorați eneagrama ca hartă a personalității, prin prisma:
• celor 9 tipare fundamentale de dezvoltare a personalității;
• modului în care aceste tipare se formează în relațiile timpurii și se consolidează de-a lungul întregii vieți;
• legăturii dintre neurobiologie, emoții, motivație și comportament;
• reperelor clare pentru o intervenție terapeutică adaptată fiecărui tipar;
• direcțiilor concrete de lucru care promovează sentimentul plenitudinii, flexibilitatea și întregirea psihică.

Disponibil in stoc
Disponibil in stoc
Harta personalitatii - Neurobiologia celor 9 tipare de dezvoltare umana ca instrument de integrare in psihoterapie si in viata relationala
65,00 RON 76,00 RON
(-14%)
65,00 RON 76,00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
Colectia
PSIHOTERAPIA
Anul publicarii
2026
Coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Numar pagini
496
ISBN
978-630-336-120-8
Cod Bare EAN
9786303361208

Frecvent citita impreuna cu:

Descriere

Această carte este pentru tine dacă:
✓ vrei să înțelegi mai bine mecanismele care îți modelează personalitatea
✓ ești interesat de autocunoaștere, dezvoltare personală și relații mai conștiente
✓ lucrezi în domeniul psihoterapiei, oferi consiliere sau activezi în domenii de sprijinire a oamenilor
✓ simți că reacțiile tale au un tipar și vrei să le înțelegi mai bine
✓ cauți o perspectivă clară asupra modului în care te raportezi la tine și la ceilalți

Această carte te ajută să:
✓ recunoști și înțelegi tiparele de personalitate care te influențează
✓ îți clarifici modul în care gândești, simți și reacționezi
✓ creezi mai multă flexibilitate, echilibru și claritate interioară
✓ îți îmbunătățești relațiile personale și profesionale
✓ susții procese reale de creștere, transformare și întregire

Cum putem explica faptul că oamenii gândesc, simt și se comportă atât de diferit? Ce înseamnă să avem o „personalitate” proprie și cum ne poate ajuta această idee pe drumul nostru spre integrare?

Harta personalității propune o viziune radical diferită asupra personalității: ea nu mai este concepută ca un set rigid de trăsături, ci ca un ansamblu de 9 tipare de simțire, gândire și comportament, al căror numitor comun este potențialul lor de dezvoltare. Cartea prezintă o sinteză originală între neurobiologia interpersonală și cunoașterea străveche din spatele eneagramei, oferind un cadru științific, bazat pe consens și interdisciplinaritate, capabil să redefinească modul în care psihoterapia poate facilita creșterea personală și transformarea autentică.

Recunoscut la nivel internațional, Daniel J. Siegel, M.D., este unul dintre cei mai influenți specialiști din domeniul sănătății mintale și creatorul conceptului de neurobiologie interpersonală. Împreună cu Grupul PDP (Patterns of Developmental Pathways), el integrează cele mai recente cercetări neuroștiințifice într-o adevărată hartă a personalității. După ani întregi de cercetare și reflecție, volumul prezintă un model coerent, accesibil și extrem de util în practica terapeutică.

*

„Lucrul cu tiparele de personalitate în vederea creșterii și integrării înseamnă, în mod fundamental, o muncă de elaborare a unor niveluri superioare de integrare și de funcționare, prin valorificarea neuroplasticității, diminuarea «adâncimii» restrictive a unor anumite canale neurale și, astfel, facilitarea accesului la capacități umane superioare.”

„Terapia este un proces de construcție negociat între două persoane, deci un prilej de întâlnire interpersonală și, de asemenea, un proces narativ care, atunci când este practicat cu respect reciproc și smerenie, poate fi cu adevărat eliberator, deschizând calea celui din fața noastră către noi moduri de existență.”

– Daniel J. Siegel, M.D.

„Eneagrama este cel mai serios instrument pe care l-am întâlnit în cei peste 50 ani ca medic, terapeut, profesor, conferențiar, lector și autor.”

– David Daniels, M.D.

„Această țesătură alcătuită din cunoștințe de neurobiologie și de psihologie contemporană, precum și o profundă înțelepciune, ne oferă cel mai fascinant și util cadru pentru înțelegerea personalității umane întâlnit de mine! Profesioniștii și publicul larg deopotrivă vor descoperi o nouă viziune asupra modului în care ne dezvoltăm, dar și asupra compasiunii care ne permite să ne raportăm la noi înșine și la ceilalți într-un mod cu adevărat vindecător.”

– Tara Brach, autoare a cărții
Compasiune necondiționată

„Daniel Siegel și Grupul PDP au făcut ceva extraordinar. Timp de mulți ani, specialiștii care studiază eneagrama au încercat să găsească o bază neurologică pentru tipologiile acesteia, așa cum o înțelegem noi astăzi, iar cei care activează în cadrul profesiilor de vindecare au căutat modalități de a-i integra în mod semnificativ principiile în activitatea lor. Această carte extraordinară îndeplinește ambele obiective. Ea inițiază o nouă discuție despre natura personalității și analizează modul în care noi, profesioniștii, putem lucra cel mai eficient cu ea. Autorii reușesc cu succes să propună câteva perspective noi și solide în domeniul cercetărilor eneagramei, păstrând, în același timp, interesul viu pentru integritatea învățăturilor sale fundamentale. Acesta este un lucru mare. Simt că volumul de față este menit să devină un clasic în domeniul cercetărilor asupra personalității și de aceea îl recomand călduros atât celor care iau în serios studiul eneagramei, cât și specialiștilor în psihologie.”

– Russ Hudson, coautor al cărții
Înțelepciunea eneagramei

„În centrul fascinantei abordări a acestei cărți se află ceea ce autorii numesc tipare ale parcursurilor de dezvoltare. Ei găsesc originea acestor parcursuri într-un model străvechi pentru identificarea diferențelor individuale numit eneagramă, care propune nouă dimensiuni ale personalității. Dr. Siegel și Grupul PDP reduc aceste nouă dimensiuni la trei domenii: capacitatea de a acționa, capacitatea de a stabili legături și capacitatea de a obține certitudini, pe care le corelează cu sisteme motivaționale și infrastructuri neurobiologice evoluate. Aceste trei domenii sunt supuse unei diversități de influențe genetice sau social-contextuale, dând naștere la nouă tipare diferite de personalitate și, foarte important, la diferite moduri de a-i ajuta pe oameni. La fel ca în multe dintre scrierile lui Siegel, și aici ni se oferă perspective academice noi și fascinante, dar și învățături valoroase, care merită luate în considerare atunci când ne angajăm empatic într-o relație cu clienții și căutăm să-i ajutăm. Sunt multe idei aici cu care ne putem delecta și care ne dau de gândit.”

– Paul Gilbert, PhD, autor al cărților
Compasiunea și mintea umană și Living Like Crazy

„Daniel Siegel și colegii săi au creat o cu totul nouă dimensiune a cunoștințelor noastre teoretice și clinice, prin combinarea științei și a eneagramei. Avem multe de învățat din această carte.”

– Jack Kornfield, PhD, autor al cărții
Înțelepciunea inimii

CUPRINS
Mulțumiri 11
Introducere 15
01. Trei idei fundamentale 39
02. Fundamentele cadrului PDP 64
03. Cadrul PDP pe scurt 88
04. O perspectivă asupra dezvoltării: vectori, atendințe și moduri de reglare emoțională 118
05. De ce avem un singur parcurs dominant? 146
06. Tiparele de personalitate din vectorul acțiunii 189
07. Tiparele de personalitate din vectorul legăturii 247
08. Tiparele de personalitate din vectorul certitudinii 320
09. Principii terapeutice de integrare a PDP-urilor în practica clinică 388
10. Plenitudine și integrare în psihoterapie 405
Postfață: Drumul împreună continuă 439
Bibliografie 457
Index 466
Despre autori 486


Daniel J. Siegel

Daniel J. Siegel, doctor în medicină, și-a obținut licența în medicină la Harvard University, apoi a urmat pregătirea medicală postuniversitară la UCLA, specializându-se mai întâi în pediatrie, apoi în psihiatria copilului, adolescentului și adultului. Timp de trei decenii, a fost director de formare și ulterior profesor clinician în cadrul Departamentului de Psihiatrie al UCLA. A fost cercetător la Institutul Național de Sănătate Mintală, unde a studiat atașamentul, memoria și narațiunile de viață, precum și impactul percepției părinților asupra dezvoltării copilului. În calitate de membru al American Psychiatric Association și de cercetător distins cu numeroase premii onorifice, Dan activează la intersecția dintre știință, practică clinică, politici publice și educație în domeniul sănătății mintale. El este cofondator și director adjunct al Mindful Awareness Research Center de la UCLA, precum și cocercetător principal și fondator al Center for Culture, Brain, and Development. În prezent, este director executiv al Mindsight Institute din Santa Monica, California.

Dan este editorul fondator al colecției dedicate neurobiologiei interpersonale din cadrul Editurii Norton, care include în prezent
peste 100 de cărți. Este autorul a numeroase cărți, inclusiv cinci bestsellere New York Times.

Dan își continuă activitatea ca psihoterapeut practician, valorificând neurobiologia interpersonală și aplicând în psihoterapie
abordări transdisciplinare, în moduri practice și inovatoare. Mindsight Institute este matca neurobiologiei interpersonale, oferind programe educaționale imersive, dedicate atât profesioniștilor, cât și publicului larg, interesați de plenitudine și sănătate mintală. Mai multe informații pot fi găsite pe site-urile: drdansiegel.com și mindsightinstitute.com.

Lucrari: Aware: The Science and Practice of Presence (2019), tradusa Prezent si constient. Stiinta si practica atentiei constiente pentru cultivarea sanatatii mentale si restabilirea echilibrului emotional (Ed. Herald, 2021); Brainstorm: The Power and Purpose of the Teenage Brain (2013), tradusa Mintea si creierul adolescentului (Ed. Herald, 2022); Pocket Guide to Interpersonal Neurobiology (2013); Mindsight: The New Science of Personal Transformation (2010), tradusa Mindsight: Noua stiinta a transformarii personale (Ed. Herald, 2024); The Mindful Therapist (2010); The Mindful Brain (2007), tradusa Neurostiinta fericirii. Dezvoltarea constienta a creierului catre armonie si integrare (Ed. Herald, 2023); The Developing Mind (2001).

David N. Daniels

David N. Daniels, doctor în medicină (30 august 1934–26 mai 2017) a fost un renumit profesor și terapeut specializat în eneagramă, profesor clinician de psihiatrie și științe comportamentale la Stanford University School of Medicine, principalul autor al bestsellerului The Essential Enneagram: The Definitive Personality Test and Self-Discovery Guide (2000/2009/2025, ediția aniversară de 25 de ani, Harper Collins) și al cărții The Enneagram, Relationships, and Intimacy, alături de coautoarea Suzanne Dion (2018/2025, ediție revizuită, în curs de apariție la Editura Morgan James).

A absolvit medicina la Stanford în 1958 și a devenit ulterior cadru universitar în Departamentul de Psihiatrie și Științe Comportamentale al universității. După o perioadă în mediul academic, a început practica privată în psihiatrie, pe care a desfășurat-o timp de peste 40 de ani, continuând în același timp activitatea didactică la Stanford. A descoperit eneagrama în 1984 și a dedicat următoarele decenii studierii, predării și dezvoltării acestui sistem ca instrument de înțelegere a personalității și de susținere a procesului de transformare personală.

Împreună cu Helen Palmer, a fondat programul de formare profesională cunoscut astăzi sub numele de The Narrative Enneagram, precum și International Enneagram Association, contribuind la organizarea primei conferințe internaționale dedicate Eneagramei, desfășurată la Stanford în 1994.

Considerat unul dintre pionierii eneagramei moderne, David Daniels a format mii de profesori, terapeuți și practicieni din întreaga lume și a contribuit la integrarea acestui model în psihoterapie, consiliere, dezvoltare personală și organizațională. Prin activitatea sa, a urmărit să creeze o punte între tradiția spirituală a eneagramei și cercetarea științifică contemporană, cu scopul de a sprijini înțelegerea mai profundă a naturii umane și îmbunătățirea relațiilor dintre oameni.

Denise Daniels

Denise Daniels, PhD este psiholog specializat în dezvoltare, consultant în Eneagrama personalității și antreprenor în domeniul tehnologiei educaționale din Silicon Valley. Interesul său pentru Eneagramă a început în 1984, după ce tatăl său, David Daniels, a studiat acest sistem împreună cu Helen Palmer. De atunci, Denise Daniels a contribuit la aplicarea Eneagramei în domenii precum dezvoltarea copilului, parentajul, cercetarea personalității și mediul organizațional.

A obținut licența în psihologie la University of California, Berkeley, iar masteratul și doctoratul la University of Colorado Boulder, urmate de cercetare postdoctorală la Stanford University Medical Center. A publicat numeroase articole și capitole de carte și a predat ateliere despre Eneagramă atât în mediul academic, cât și în companii din Silicon Valley, fiind profesor certificat în cadrul The Narrative Enneagram.

Pe lângă activitatea sa în psihologie, Denise Daniels a fost implicată în dezvoltarea unor proiecte inovatoare în domeniul tehnologiei educaționale, printre care lansarea platformei educaționale edscape.com în 1994 și crearea site-ului education.com în 2007, dedicat dezvoltării și sănătății copilului. În prezent, activitatea sa include proiecte la intersecția dintre știința datelor, inteligența artificială responsabilă și cercetarea potențialului uman, explorând relația dintre dezvoltarea personală, conștiință și sensul experienței umane.

Jack Killen

Jack Killen, M.D. este medic și cercetător în domeniul biomedical, absolvent al Kenyon College și al Tufts University School of Medicine. După formarea în medicină internă și oncologie la Georgetown University, a avut o carieră de 34 de ani în cadrul National Institutes of Health. Timp de 16 ani a condus Divizia de SIDA din National Institute of Allergy and Infectious Diseases, contribuind la dezvoltarea programelor globale de cercetare privind tratamentul și prevenirea HIV/SIDA și la elaborarea politicilor etice pentru studiile clinice internaționale.

Din 1996 studiază eneagrama personalității și relația dintre neuroștiință, personalitate și dezvoltare personală. A fost certificat ca profesor al tradiției narative a eneagramei și a contribuit la proiectul Patterns of Developmental Pathways (PDP), realizat împreună cu Daniel J. Siegel, David Daniels, Denise Daniels și Laura Baker, care a condus la publicarea volumului Personality and Wholeness in Therapy. De-a lungul timpului a susținut numeroase ateliere despre eneagramă în Statele Unite.

Laura A. Baker

Laura A. Baker, PhD este profesor de psihologie la University of Southern California, cercetătoare în domeniul geneticii comportamentale și consultant în teoria eneagramei personalității. A obținut licența în psihologie la University of Kansas, iar studiile de masterat și doctorat la University of Colorado Boulder, specializându-se în genetică comportamentală și psihologie cantitativă.

La University of Southern California conduce proiectul de cercetare Southern California Twin Project, un studiu longitudinal asupra gemenilor, finanțat de National Institute of Mental Health, care analizează interacțiunea dintre gene și mediu în dezvoltarea comportamentului uman. A publicat peste 125 de articole și capitole de carte și a fost distinsă în 2021 cu premiul Dobzhansky pentru întreaga activitate, acordat de Behavioral Genetics Association.

Profesor certificat de yoga Iyengar (CIYT), Laura Baker predă cursuri de genetică comportamentală, sexualitate umană și neuroștiințe contemplative și susține ateliere de yoga și meditație la USC. Interesul său pentru sistemul eneagramei a început în cadrul atelierelor conduse de David Daniels, iar ulterior s-a alăturat grupului Patterns of Developmental Pathways (PDP), contribuind la dezvoltarea unui model coerent care să integreze acest sistem în cadrul științei psihologice contemporane.

The PDP Group

Detalii

SKU
9786303361208
Tip publicatie
Paperback
Anul aparitiei
2026
Tip coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Titlul original
Personality and Wholeness in Therapy: Integrating 9 Patterns of Developmental Pathways in Clinical Practice
Limba
Romana
Nr. pagini
496
ISBN
978-630-336-120-8
Traducator
Simina Balasoiu

Carti din colectia Psihoterapia

Articole