Prejudecata distruge libertatea spiritului. Orice cliseu care devine dogma inseamna un piron batut cu maxima cruzime in crucea pierderii personale. Alienati, indepartati de sinele nostru adanc si autentic, cu creierul bine spalat de o propaganda insidioasa si omniprezenta, cum ne-am putea apara? Care ar fi armele ca sa infruntam ceea ce Hermann Hesse numea foiletonismul vietii cotidiene? Cum sa ne sustragem curgerii aidoma a zilelor, cum sa ne redescoperim inocenti, liberi si curiosi?

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine unul europocentrismul m-a metamorfozat intr-un ignorant ingamfat. Narcisic pana la extrem, tributar constiintei occidentale, care postuleaza emfatic „€žeu sunt buricul pamantului”€, reducand totul la fixarea ratiunii subiective drept temei al oricarei cunoasteri, treptat m-am ratacit de mine insumi, ajungand sa fiu strain in propriul meu launtru. Excentric in casa mea -ˆ’ daca permiteti formula. A fost nevoie de o sumedenie de experiente personale negative si de o reflectie stransa asupra evenimentelor istorice din ultimul sfert de veac ca sa ma eliberez de prejudecata. Sau macar sa ma gandesc ca ar fi bine s-o fac. Oricum ar sta lucrurile, astazi nu mai dau prea multi arginti pe capacitatea ratiunii de a gasi sensul vietii. Cred ca experienta si trairea sunt esentiale, iar „gargara filosofarda” sta mai degraba ca obstacol decat ca vehicul al gasirii de sine. E simplu, in fond: cu cat vrei sa te ascunzi mai mult de sinele tau profund, cu-atat vorbesti mai mult, mai savant si mai abstract...

Cartea lui Alan Watts, Intelepciunea nesigurantei, propusa publicului nostru de Editura Herald din Bucuresti in colectia „€žAlan Watts”, m-a ajutat sa privesc altfel la propria-mi deriva teoretizanta. Il stiam pe autor din cateva carti anterioare, de pilda din Cartea despre acel tabu care te impiedica sa afli cine esti; sau din Dao -ˆ’ calea ca o curgere de apa; sau din Calea Zen. Supletea gandirii sale m-a impresionat rapid, la fel si extrema lui toleranta. Si totusi, nicaieri ca in Intelepciunea nesigurantei nu am descoperit acel adevar simplu potrivit caruia insul se cuvine sa spere la o modificare a constiintei astfel incat sa aiba acces la o experienta diferita de ceea ce traieste el in mod obisnuit. Watts m-a ajutat sa pricep ca prejudecata intelegerii exhaustive este pernicioasa, ca ea imi falsifica proiectul existential si ma face prizonierul unui radicalism cu miza incerta.

De fapt, ca s-o spunem pe cea dreapta, prejudecata care-mi incetosase justa vedere se referea la convingerea adanca potrivit careia oamenii, pentru a fi fericiti, au nevoie de certitudine. Dar ce este aceea fericirea? ma veti intreba cu legitimitate. Nu stiu ce este sau stiu ce este din punctul meu de vedere. Referitor la fericire, cu siguranta ca operam cu notiuni si continuturi empirice diferite. Pentru mine, fericirea este o stare de bine launtric, de generozitate si deschidere fata de semen. Sunt fericit atunci cand nu ma simt singur.

Am insa nevoie de o anumita certitudine existentiala ca sa descopar acest bine subiectiv? Am nevoie de predictibilitate, de repetabilitate, de monotonie chiar, pentru a fi fericit?

Alan Watts spune ca nu. Dimpotriva, sa intelegi ca te gasesti intr-o permanenta curgere, ca viata ta nu e data, ci se face perpetuu, ca scenariul existentei tale nu a fost incheiat, ci se scrie tot timpul, tu fiind autorul lui responsabil... iata adevarurile cu care opereaza acest intelept occidental care s-a hranit din lumina Orientului.

Cred ca Watts are dreptate. Intelepciunea la care se refera acesta nu are nimic de-a face cu ratiunea obiectualista si imperialista a dominarii si posedarii realitatii. Pentru maestru, sa fii intelept este sa-ti asumi perisabilitatea conditiei de ins si sa faci ce tine de tine pentru a trai frumusetea vietii alaturi de ceilalti, intr-o comuniune lipsita de interes. Lipsit de certitudine si deci liber, am priceput ca doar curiozitatea si inocenta ma tin in viata -ˆ’ iar aceasta revelatie o datorez lecturii acestui text major, Intelepciunea nesigurantei de Alan Watts.