Radacinile violentei
Vindecarea efectelor traumatice ale abuzului si educatiei autoritare la nivel de individ si societate
In aceasta carte, devenita o lucrare clasica, psihanalista elvetiana Alice Miller exploreaza consecintele grave, daca nu chiar extrem de periculoase pe care cruzimea parintilor le poate avea asupra dezvoltarii copiilor.
Folosind un limbaj lucid, puternic si inspirat, Miller investigheaza povestile personale si detaliile de caz ale diversilor indivizi autodistructivi si/sau violenti si bine cunoscuti (printre care si Hitler) pentru a-si extinde teoriile despre efectele pe termen lung pe care le are stilul abuziv de crestere a copiilor.
Acest studiu important descrie o imagine socanta a lumii violente – caci intr-adevar, traim intr-o lume din ce in ce mai violenta – la care fiecare generatie contribuie atunci cand educatia traditionala, cu cruzimea ei ascunsa, este perpetuata. Cartea prezinta cititorilor si solutii utile in acest sens, si anume, solutii pentru a resensibiliza copilul victimizat, care a fost prins in interiorul persoanei devenite adulte, si pentru a debloca viata emotionala care a fost inghetata in reprimare.


1-3 zile lucratoare

1-3 zile lucratoare

Stoc limitat







Frecvent citita impreuna cu:
Descriere
Volumul de fata este totodata tulburator si revelator. Prezentand trei studii de caz, printre care si cel al lui Adolf Hitler, Miller demonstreaza ca abuzurile psihologice si fizice suferite in copilarie prin punerea in aplicare a „pedagogiei negre”, asociate cu interdictia exprimarii si trairii sentimentelor de manie, frustrare, tristete, reprezinta o combinatie extrem de nociva, care se repercuteaza la varsta adulta. Conform teoriilor sale, bolile mintale, comportamentele antisociale si cele autodistructive (toxicomania, alcoolismul, prostitutia) sunt consecinta furiei si a suferintei refulate – rezultatul unor traume emotionale inconstiente ramase nerezolvate.
Autoarea subliniaza ca indignarea si sentimentul de revolta in fata unor fapte precum genocidul sau alte manifestari de cruzime nu au niciun rezultat. La fel de inutila este si gasirea unui vinovat. Singurul lucru care poate rupe cercul vicios al violentei este (in cazul parintilor) recunoasterea vinei si a suferintelor provocate si – in cazul celor care au suferit abuzuri – trairea libera a suferintei, a starii de doliu, constientizarea traumelor din copilarie.
Cartea Radacinile violentei este un semnal de alarma pentru parinti, dar si pentru adulti in general: metodele rigide sau violente de educatie, reprimarea impulsurilor firesti ale micutilor nu sunt in niciun caz „spre binele copilului”, asa cum se afirma de obicei. Asa cum atrage atentia autoarea, societatea noastra traieste intr-o stare de negare, idealizand rolul parintelui si al educatorului si minimalizand durerea copilului umilit, maltratat, redus la rolul de instrument al nevoilor parintesti. Rezultatele acestei atitudini sunt astazi mai vizibile decat oricand: crime in masa, razboaie, atentate, sinucideri. Iesirea din acest impas nu este usoara, dar va aduce cu sine o libertate emotionala salvatoare.
*
„Este foarte firesc ca spiritul sa vrea sa-si urmeze propria vointa si, daca in primii doi ani nu ai facut ceea ce trebuie, dupa aceea cu greu ajungi sa-ti atingi scopul. Acesti doi ani au, printre altele, avantajul ca poti face uz de forta si de constrangere. Cu timpul, copiii uita tot ce au trait in primii ani ai copilariei. Daca reusesti sa anihilezi atunci vointa copiilor, ei nu isi vor aduce aminte mai tarziu ca au avut o vointa, iar severitatea folosita in acest scop nu va avea consecinte nefaste." (J. Schulzer, 1748)
„Neascultarea echivaleaza cu o declaratie de razboi impotriva persoanei voastre. Fiul vostru vrea sa va ia puterea, iar voi sunteti indreptatiti sa combateti forta prin forta, pentru a va pastra autoritatea fara de care pentru el nu exista educatie. Bataia nu trebuie sa fie pur mecanica, ci trebuie sa-l convinga ca sunteti stapanul lui." (J.G. Kruger, 1752)
„Biblia (Ecclesiastul 30:1) spune: Cel care iubeste pe copilul sau il bate, ca mai pe urma sa se bucure de el." (1902)
„Mi s-a atras intotdeauna atentia, in mod deosebit, asupra faptului ca trebuie sa execut neintarziat toate dorintele si ordinele parintilor si profesorilor, ale preotului, ba chiar ale tuturor adultilor, inclusiv ale personalului de serviciu; respectiv, sa le urmez si sa nu ma abat de la ele. In ochii mei, ei aveau intotdeauna dreptate, indiferent de ce spuneau. Aceste principii ale educatiei mele mi-au intrat in sange." (Rudolf Höss, comandantul lagarului de concentrare de la Auschwitz)
„Ce noroc pentru cei care guverneaza ca oamenii nu gandesc!" (Adolf Hitler)
CUPRINS
Despre autoare 7
Prefata 11
Educatia ca persecutie a viului 19
Pedagogia neagra 19
Introducere 21
Rasadnite ale urii 27
Rezumat 94
Valorile sfinte ale educatiei 100
Mecanismul principal al „pedagogiei negre”: disocierea si proiectia 120
Exista oare o „pedagogie alba”? 137
Violenta blanda 137
Educatorii, nu copiii, au nevoie de pedagogie 142
Ultimul act al unei drame mute. Lumea este ingrozita. 150
Introducere 150
Razboiul de exterminare impotriva propriului eu 153
Sansa nefolosita a pubertatii 153
Cautarea si distrugerea eului prin intermediul drogurilor (Viata Christianei F.) 156
Logica absurda a comportamentului absurd 181
Copilaria lui Adof Hitler: De la oroarea ascunsa la oroarea fatisa 197
Introducere 197
Tatal – destinul sau si relatia acestuia cu fiul 203
Mama – pozitia ei in familie si rolul ei in viata lui Adolf 246
Rezumat 264
Jürgen Bartsch: a intelege o viata prin sfarsitul ei 268
Introducere 268
„Din senin”? 273
Ce ne spune o crima despre copilaria criminalului? 279
Zidurile tacerii 310
Concluzii 322
Frica , manie si doliu – dar fara vinovatie – Pe drumul reconcilierii 327
Chiar si cruzimea involuntara doare 327
Sylvia Plath si interdictia de a suferi 335
Mania netraita 343
Permisiunea de a sti 354
Postfata 360
Bibliografie 364
Alice Miller
