Cine sunt eu? Intrebarea rasuna in mine. Este o chemare din Inalturi, din ceva mai inalt decat ceea ce se misca in mine. O aud cu greu si doresc sa ascult, sa o aud nu numai cu ceea ce este mai mult sau mai putin disponibil in acest moment... gândul meu, simtirea mea obisnuita. Doresc sa o aud cu intreaga mea fiinta. Eu doresc, eu vreau, deoarece doar dorinta mea, vointa mea imi poate aduce aceasta. Devine serios pentru mine. Doresc sa ma deschid pentru a face loc si a recunoaste Prezenta unei vieti, a unei forte dinaintea careia trebuie sa ma inclin. Trebuie sa ma simt animata de aceasta viata pana cand senzatia corpului meu, a formei corpului meu, este mai putin puternica decat constienta fortei care vibreaza in intreaga mea fiinta.

De obicei imi limitez simtul meu de „Eu” la corpul meu. Exista in interior si exterior, subiect si obiect. Vad separat corpul meu si lucrurile din jurul meu. Dar nu vad aceasta forta in corpul meu, aceasta forta ce creeaza atat corpul meu, cat si lucrurile din jurul meu. Totusi sunt in acelasi timp aceasta forta, aceasta forma si aceasta constienta. Constienta uneste intregul intr-o singura Fiinta, constienta „Eu Sunt”. Aceasta este singura Fiinta, Fiinta eterna. Cel care vede nu este in afara constientei; el nu se vede pe sine insusi. El Este. A Fi inseamna sa realizezi „Eu Sunt”.

Ma ofer acestei realizari. Nu exista nimic altceva in afara de aceasta deschidere. Ma abandonez ei – acum si intotdeauna, „Eu Sunt”. Nu exista nici un moment cand nu sunt. Dar trebuie sa ma supun acestei realitati si, chiar daca apare sau dispare, sa fiu intotdeauna gata sa ma deschid la aceasta. Aceasta ma pregateste sa patrund in adevarata mea natura.

Trebuie sa fie o supunere neconditionata fata de ceva a carui grandoare o recunosc. Nu este suficient sa vreau ca adevaratul „Eu”, Sinele, sa fie revelat deoarece o doresc. Aceasta inseamna ca poruncesc Sinelui, ca intr-un fel ma simt mai importanta decat acesta. Mai degraba trebuie sa ii respect vointa. Trebuie sa cred in el, nu o credinta oarba, ci una constienta. Singura mea ratiune de A Fi este sa recunosc Sinele.

Cine sunt eu? Aceasta intrebare rezoneaza in Prezenta mea ca si cum, dintr-o sursa centrala, o putere extraordinara si-ar face simtita existenta. Este ca si cum ar fi fost creat un curent subteran, care imi aduce experienta unei vieti noi.

Simt ca am nevoie sa devin constienta de aceasta putere, sa ma acordez cu aceasta sursa pentru a fi conectata cu aceasta si pentru a-i da ascultare. Aceasta dorinta de constienta este ca o cerere de purificare constanta, centrul de atractie spre care converg razele atentiei mele. Din toate partile mele, atentia mea este activata pentru a se concentra asupra acestei vibratii centrale. Atunci cand gandul si sentimentul meu este acordat cu aceasta, este revelata o alta cunoastere despre mine insami, si imi simt intrebarea intr-un mod diferit. In experienta de a cunoaste, ceea ce are loc este o miscare directa, ca un curent electric. Cunoasterea este o experienta a fiintei deoarece in acest moment imi cunosc starea de fiinta.

Adevarata mea natura este constienta

Exista in mine o suferinta de a fi limitata. Nu accept forme limitate de timp sau de schimbare, de spatiu sau de multiplicitate. Exista o singura si unica energie in care schimbarea are loc, dar care ea insasi este intotdeauna aceeasi. Aceasta ia forme diferite, dar tinde sa se reintegreze in ceea ce este ea in esenta – infinita, una. Am o dorinta irezistibila de a fi eu insami, libera de tot ceea ce ma trage in jos, de tot ceea ce ma face dependenta. Imi doresc fericirea de a fi complet eu insami, fara nici o rezerva. Simt ca aceasta fericire nu trebuie cautata in afara mea insami, in cineva sau in altceva. Unica sursa de fericire este faptul de a fi, fara sa astept vreun folos sau vreo recompensa, doar revelatia a ceeace este. Iubesc ceea ce este.

Ma mentin aici incercand sa imi vad barierele – tensiunile, gandurile – astfel incat, in acest act de a vedea, acestea sa poata cadea de la sine. Nu le judec si nici nu doresc sa le inlocuiesc cu ceva mai bun. Devin sensibila la ceva pe care ele il ascund si spre care sunt atrasa ca de un magnet. Este ca si cum as trece dincolo. Si am o alta impresie despre mine insami, o impresie de materie care este vie, de viata in care densitatea corpului meu dispare. Dupa care ajung la un al doilea prag, unde simt ca nu mai sunt o masa compacta, ci o infinitate de particule vii in miscare, in vibratie. Ma simt pe mine insami participand la o Fiinta a carei forta imi da viata, pe care dupa aceea o radiez apoi in jurul meu. Este ca un fel de respiratie cosmica la care iau parte.

Nu trebuie sa uit niciodata ceea ce da viata formei. Forma singura nu exista. Ceea ce „este” in forma, ceea ce a luat forma, este esenta a ceea ce intreaba in mine. Caut prin urmare sa ma intorc la sursa. Cu cat „Eu-l” cauta mai mult sa se cunoasca pe sine, cu atat mai mult participa la constienta si mai putin la corpul in care este scufundat. Toata gandirea provine din gandul „Eu”. Dar de unde vine gandul „Eu”?

Cand privim in interior si ne intoarcem la sursa, gandul „Eu” dispare. Si cand acesta dispare, sentimentul „Eu sunt” apare de la sine. Atunci atingem constienta, natura noastra adevarata. Atunci cand cunoastem „Eu-l” nostru real, ceva apare din adancurile fiintei si preia conducerea. Este in spatele mintii. Este infinit, divin, etern. Pe acesta il numim sufletul.

Nu exista moarte. Viata nu poate muri. Imbracamintea se uzeaza, forma se dezintegreaza. Moartea este un sfarsit – sfarsitul a tot ceea ce cunoastem. Este un lucru de temut deoarece ne agatam de cunoscut. Dar viata este. Aceasta este intotdeauna aici, chiar daca pentru noi aceasta este necunoscutul. Putem cunoaste viata doar dupa ce cunoastem moartea. Trebuie sa murim pentru cunoscut si sa intram in necunoscut. Avem nevoie sa murim in mod voluntar. Trebuie sa ne eliberam de cunoscut. Odata ce suntem liberi, putem intra in necunoscut, in vid, in linistea completa, unde nu exista nici o deteriorare – singura stare in care putem afla ce este viata si ce este iubirea.

Oare ce este real: acel ceva de care sunt constienta sau constienta insasi? Adanc in fiinta mea, Eu sunt deja ceea ce caut. Acesta este impulsul intregii mele cautari. Cand constienta este aici, realizez ca acea constienta sunt eu. Eu si tot ceea ce ma inconjoara suntem aceeasi constienta. Adevarata mea natura este constienta. Cautarea de mine insami devine cautarea Sinelui, din ce in ce mai profunda. Creatorul apare drept „Eu-l”, „Sinele”. Daca este manifest sau nemanifest, este neimportant atunci cand ramai indreptata spre acesta. Nu exista nici un obiect de cunoscut. Sinele este intotdeauna Sinele, si a cunoaste Sinele este a fi Sinele. Atunci cand adevarata natura este cunoscuta, exista Fiinta fara inceput sau sfarsit – constienta nemuritoare.

*Fragment preluat din volumul Realitatea fiintei de Jeanne De Salzmann, Editura Herald, 2016.