Despre Bine si Rau

Name: Despre Bine si Rau - Impotriva maniheilor
SKU: 000C22
Availability: OutOfStock

Impotriva maniheilor

Didim Cel Orb (Autor), Sf. Ioan Damaschin (Autor)

SPIRITUALITATE CRESTINA CRESTINISM ֍ ISIHASM Carti de la [A] la [Z]en

Didim cel orb - Impotriva maniheilor Una din tintele ereziologiei lui Didim a constituit-o maniheismul. Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese ca el considera maniheismul drept una dintre principalele doua amenintari ale ortodoxiei niceene - alaturi de arianismul profesat de Eunomie....

Produsul nu mai este disponibil in magazinul nostru.

Despre Bine si Rau - Impotriva maniheilor

Didim cel orb - Impotriva maniheilor Una din tintele ereziologiei lui Didim a co...

0,⁰⁰ RON

(-%)

Cere mai multe detalii

Adauga la Favorite

Cere mai multe detalii

Adauga la Favorite

Comanda prin telefon
L-V 9:30-17:30
0771.664.320

Livrare in Romania
1-3 zile lucratoare

Ridicare din Easybox
1-3 zile lucratoare

2 persoane viziteaza chiar acum aceasta pagina
Stoc limitat

Colectia

SPIRITUALITATE CRESTINA

Anul publicarii

2009

Coperta

Brosata

Format

13 x 22 cm.

Numar pagini

176

ISBN

978-973-111-111-7

Cod Bare EAN

5948417030225

Descriere

Didim cel orb - Impotriva maniheilor

Una din tintele ereziologiei lui Didim a constituit-o maniheismul. Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese ca el considera maniheismul drept una dintre principalele doua amenintari ale ortodoxiei niceene, alaturi de arianismul profesat de Eunomie. De altfel, referintele polemice la adresa maniheismului sunt raspandite in toate comentariile sale biblice. In acelasi pasaj, ingrijorarea lui Didim este de ordin "teoretic", exprimandu-si dezacordul fata de practica acestora de a exclude unele parti din Scriptura si de a se opri asupra altora, unele capabile, in lipsa contextului, sa le sprijine conceptiile eretice. In privinta maniheenilor, este foarte probabil ca Didim nu cunostea mai mult decat punctele principale ale doctrinei acestora, fara sa fie familiar cu figurile mitologiei maniheene sau cu practica ascetica a comunitatilor din Egipt.

Direct sau indirect, toate cunostintele despre maniheism retinute de Didim sunt relevante pentru trei probleme ce nu puteau fi ignorate in mediul ascetismului crestin din Egiptul secolului IV: problema raportului dintre bunatatea lui Dumnezeu si raul diavolului; problema justificarii practicii ascetice marcate de refuzul vietii trupesti si disputa referitoare la natura intruparii lui Hristos. Nu puteau fi ignorate deoarece, cu privire la prima problema, viata parintilor anahoreti din Egipt, daca ne luam cel putin dupa viata Sfantului Antonie cel Mare, oaspetele si gazda lui Didim, nu se desfasura in spatiul lumii unde binele si raul se afla in amestec, ci intr-unul in care puterile binelui, ingerii, si puterile raului, diavolii, erau prezente constante si se distingeau cu claritate intr-un razboi pentru inaltarea sau rapunerea sufletelor monahilor. Argumentele lui Didim din Contra maniheilor (incepand cu paragraful 18) care demonstreaza teza inexistentei diavolului ca fiinta rea prin natura sa si propun intelegerea raului ca fiind dependent de "alegerea" fiintelor rationale au, dincolo de tinta polemica, functia de a lamuri natura experientei crestine a raului. Referitor la problema semnificatiei trupului supus practicilor ascetice, paragrafele 1-11, indicand posibilitatea sfintirii trupului, devin si ele utile pentru practica crestina. De asemenea, argumentele in favoarea credintei in intruparea reala a lui Hristos din Fecioara (incepand cu paragraful 13) erau utile unei crestinatati egiptene marcate de dispute cristologice, chiar si dupa stabilirea dogmelor niceeoconstantinopolitane.

Sf. Ioan Damaschinul - Impotriva maniheilor

Dialogul impotriva maniheilor marturiseste vasta eruditie a Sf. Ioan Damaschin in filozofia greaca si in traditia patristica. Cunoasterea logicii si filozofiei antice par sa fie prioritare in aceasta scriere, ce se anunta implicit in debutul ei ca o "cercetare argumentata" si face apel, integrandu-le unui discurs personal, la numeroase argumente si distinctii inspirate mai ales din filozofia aristotelica si din raspunsurile polemice neoplatonice fata de dualismul gnostic. Influenta traditiei patristice se face simtita in planuri diferite. Unul dintre ele este insasi forma scrierii, fiind foarte probabil ca initiativa Sfantului Ioan Damaschin de a pune in scena un maniheu si un "ortodox" sa fi fost cauzata de imitarea Discutiei lui Ioan Ortodoxul cu un maniheu, scriere atribuita lui Ioan din Cezareea (secolul VI), in care apar aceleasi "personaje" si sunt dezvoltate unele argumente similare. In planul doctrinelor crestine folosite in replicile "ortodoxului" din dialog, se poate observa, preluarea viziunii Sf. Maxim Marturisitorul despre natura pedepsei vesnice, ca si asimilarea conceptiei Sf. Dionisie Areopagitul despre functia ingerilor si omniprezenta binelui in creatie.

Conceputa sub forma unui dialog, intrebarile maniheanului, chiar scurte, sunt relevante si ilustreaza necesitatea unei replici crestine. De asemenea, ele ilustreaza nu numai doctrina maniheana, ci si reflectiile umane asupra raului si suferintei ce stau in spatele acesteia. De aceea, raspunsurile extinse ale "ortodoxului" vor acoperi si ele acelasi camp al reflectiilor umane, puse insa, asa cum nu facuse Mani, in subordinea afirmarii unicitatii, transcendentei si bunatatii lui Dumnezeu. Unul din semnele notabile ale acestei diferente apare si in analiza pe care Ioan Damaschin o face termenilor de bine si rau. Raul suferintei pe care psalmul manihean (citat in introducere) tindea sa il vada ca fiind acelasi pentru divinitate ca si pentru om, apare divizat intre un rau uman si unul divin, Sf. Ioan Damaschin indicand posibilitatea omului de a privi lumea si pe el insusi in lumina binelui dumnezeiesc prezent ca Pronie in intreaga creatie.

In apararea posibilitatii trupului si a materiei de a se sfinti, Sfantul Ioan Damaschin beneficiaza de traditia crestina a vietii monahale, ca si de formele liturgice ale slujirii lui Dumnezeu. Acestea contribuie, de pilda, la certitudinea Sf. Ioan Damaschin ca exista "multe trupuri ce fac fapte bune, precum cele facute de sfinti" (Contra man. 61). Implicarea temeiului traditiei vietii ascetice si liturgice in combaterea maniheismului apare si mai clar in Dogmatica, unde Sf. Ioan introduce inaintea capitolelor consacrate provocarilor maniheene (capitolele 92-95) alte doua in care sustine indreptatirea cinstirii moastelor sfintilor - dovada vie chiar si in moarte a posibilitatii trupurilor ascetilor de a se indumnezei, iar apoi sustine, impotriva iconoclasmului, posibilitatea materiei icoanei de a indruma orice participant la viata liturgica catre realitatea divina de dincolo de chip.

Desi proveniti din epoci diferite si beneficiind de experiente diferite ale vietii Bisericii, Didim cel Orb si Sf. Ioan Damaschin adopta un acelasi tip de atitudine fata de provocarea maniheana. Amandoi pun in joc argumentatia logica si filozofica ca pe un mijloc uman de a apara adevarul divin in fata adevarurilor umane ale maniheenilor despre prezenta raului in lume si despre necesitatea urmarii binelui divin.

Walther Alexander Prager

CUPRINS

Cuvant introductiv 5

1. BINELE SI RAUL 5

2. MANI SI MANIHEISMUL 11

3. TEODORET AL CIRULUI SI MITUL MANIHEAN 20

4. DIDIM CEL ORB 31

a. Viata si opera 31

b. Impotriva maniheilor 35

5. SFANTUL IOAN DAMASCHIN 38

(a) Viata si opera 38

(b) Impotriva maniheilor 42

DIDIM CEL ORB

Rationamente impotriva maniheilor 49

Impotriva maniheilor 53

SFANTUL IOAN DAMASCHIN

Impotriva maniheilor 77

Bibliografia lucrarilor citate 170

Didim Cel Orb

Didim cel Orb a trait cel mai probabil intre anii 313-398. Sursele patristice amintesc de o cultura vasta a lui Didim in stiintele profane, informatie confirmata de scrierile sale, unde pot fi constatate cunostinte filozofice, gramaticale, de istorie naturala, muzicale, astronomice, matematice si geometrice. Chiar si din scurta scriere Contra maniheilor,poate fi observat modul in care o parte din asemenea cunostinte, filozofia si notiunile gramaticale, sprijina constructii exegetice aplicate versetelor Scripturii. Varietatea cartilor biblice folosite pentru culegerea versetelor dovedeste ca studiul Scripturii trebuie sa fi ocupat in educatia lui Didim un loc la fel de important ca si studiul culturii profane. Ambele directii ale formarii sale trebuie sa fi fost deprinse in mediul crestinismului elevat din Alexandria, deschis catre o reevaluare a culturii elenistice in lumina invataturilor Scripturii.

In cazul lui Didim, studiul are si o valoare practica pentru viata ascetica; Evagrie Ponticul retinea urmatoarea povata de la "mare invatator gnostic Didim": "Exerseaza permanent in tine insuti rationamente privitoare la pronie si judecata si straduieste-te sa pastrezi in memorie continutul acestora". Echivaland cele doua genuri de rationamente cu argumentele filozofice si teologice, sfatul trimite la ideea folosirii studiului ca o deprindere a mintii prin care ea sa devina imuna la chipurile sensibile si patimase luate de realitatile ce interveneau in viata anahoretului ca evenimente straine de orientarea acestuia catre o viata inchinata lui Dumnezeu. Grija lui Didim pentru disciplinarea mintii este fireasca in conditiile in care el s-a consacrat unei vieti anahoretice in pustiul Egiptului, fiind unul dintre parintii cei mai renumiti pentru inaintarea lor spirituala.

Cu siguranta, parintele Bisericii cu cea mai mare influenta asupra lui Didim este Origen (185-cca. 254), ale carui scrieri inca necondamnate de autoritatile ecleziastice ii sunt extrem de familiare si ii slujesc ca sursa de inspiratie si model. Astfel, Didim va pune in aplicare metoda exegezei alegorice a Scripturii de tip origenist, adaugand sensului literal al versetelor cercetate un sens alegoric capabil sa inalte la o intelegere spirituala superioara. Desi istoricii Bisericii din epoca patristica mentioneaza un numar mai mare de carti ale Scripturii carora Didim le-a consacrat asemenea comentarii alegorice, descoperirea arheologica din anul 1941 de la Tura (la sud de Cairo) a scos la iveala papirusuri ce contin comentarii ale sale la: Facere, Iov, Eccleziast, Psalmi si Zaharia. Motivul descoperirii atat de tarzii a scrierilor lui Didim este cauzata tot de dependenta autorului fata de invataturile lui Origen. Didim admite doctrina origenista de factura platoniciana referitoare la preexistenta sufletelor si caderea lor in trupuri ca o consecinta a inclinatiei originare spre pacat. Miscarea antiorigenista din secolele V si VI atrage condamnarea lui Didim si a scrierilor sale, alaturi de cele ale lui Evagrie Ponticul si Teodor din Mopsuetia.

Walther Alexander Prager

Sf. Ioan Damaschin

SF. IOAN DAMASCHIN

Despre viata Sfantului Ioan Damaschin ne-au fost transmise putine informatii sau putine plauzibile, dat fiind ca relatarile hagiografice sunt adesea contradictorii. Sf. Ioan Damaschin (cca. 675-cca. 749) s-a nascut in Damasc, provenind dintr-o familie arameana indigena, posibil, cu radacini arabe. Familia sa a avut un statut social privilegiat atat in epoca stapanirii Siriei de catre Imperiul Bizantin cat si in cadrul administratii dinastiei omeiazilor (661-750), tatal lui Ioan Damaschin, Sergie, fiind trezorierul califului `Abd al-Malik. Functia va fi transmisa tanarului Ioan dupa moartea tatalui sau, probabil in 690. Se estimeaza ca Ioan a parasit aceasta functie in 705 pentru o viata monahala in Palestina.

Educatia profana in Damascul epocii lui Ioan includea studiul logicii si al filozofiei aristotelice, precum si cunoasterea ideilor filozofice platonice si neoplatonice, devenite accesibile si prin intermediul traducerilor in limba siriaca realizate inainte de epoca islamica. Toate acestea modelau discursul si controversele teologice purtate de eruditii nestorieni si monofiziti din spatiul Siriei si al Mesopotamiei, iar, in epoca lui Ioan Damaschin, fusesera asumate si de intelectualii musulmani. Este cert ca viitorul monah detinea deja o buna cunoastere a teologiei ortodoxe. Retragerea lui in manastirea Sfantul Sava (Mar Saba) de langa Ierusalim si hirotonisirea lui ca preot nu au avut numai o insemnatate personala, ci au fost formele prin care el isi punea intreaga cultura profana si religioasa in slujba apararii teologiei si comunitatii ecleziastice ortodoxe. Ioan al V-lea (705-735), patriarhul Ierusalimului, il va coopta pe Ioan Damaschin la misiunea de a intari liturgic si dogmatic ortodoxia calcedoniana ce ajunsese sa aiba drept "centrul sau de facto" tocmai Orasul Sfant.

Scrierile Sfantului Ioan Damaschin ajung, pana la urma, sa ofere temeiurile intregii teologii ortodoxe. Pentru nevoile vietii liturgice a comunitatii ortodoxe, Ioan Damaschin compune poezii religioase si imnuri bisericesti. Cele trei omilii ale sale impotriva iconoclasmului au devenit sursa patristica fundamentala in favoarea cinstirii icoanelor. De asemenea, este autorul unor tratate polemice impotriva nestorienilor, monotelitilor, musulmanilor (Discutia dintre un saracin si un crestin), precum si a dialogului Impotriva maniheilor. Insa, cea mai importanta scriere, atat pentru apararea ortodoxiei, cat si pentru consolidarea ei, este trilogia Izvorul cunoasterii. Scrisa la sugestia lui Cosma Melodul, episcop de Maiuma, opera este impartita in trei sectiuni: Capete filozofice (sau Dialectica), Despre credinta ortodoxa (sau Dogmatica) si Despre erezii. In prima parte, bazata pe sursele filozofice indicate anterior, Sfantul Ioan Damaschin este interesat sa stabileasca vocabularul filozofic de care se foloseste credinta ortodoxa; in a doua, se afla o expunere extensiva a invataturilor crestine, bazata pe valorificarea traditiei patristice a Bisericii; in sfarsit, tratatul despre erezii preia, in buna parte, un rezumat din secolul V (Anakephalaiosis) al lucrarii Panarion de Epifaniu, adaugandu-i articole referitoare la ereziile contemporane lui Ioan Damaschin. Autorii crestini la care se face apel cel mai frecvent sunt: Origen, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Grigore de Nyssa, Nemesius din Emessa, Sf. Dionisie Areopagitul si Sf. Maxim Marturisitorul.

Izvorul cunoasterii va fi scrierea ce ii va aduce Sf. Ioan Damaschin recunoasterea in ambele biserici crestine traditionale. In Biserica Romano-Catolica, dat fiind ca opera lui primeste o traducere latina timpurie, influenteaza autori precum Petru Lombardul si Toma de Aquino, fiind socotita drept prima scriere de tip scolastic. In Biserica Rasariteana, aportul Sf. Ioan Damaschin a fost recunoscut pasager odata cu sinodul ecumenic din 787, unde condamnarea iconoclasmului a fost sprijinita pe baza scrierilor sale. Abia in secolul al IX-lea, dupa revenirea Imperiului Bizantin la ortodoxie, efortul lui Ioan Damaschin de a sintetiza invatatura crestina autentica de pana la el a fost apreciata asa cum se cuvenea, fiind considerat ultimul Sfant Parinte al Rasaritului crestin.

Walther Alexander Prager