Cantul Eliberatului

Dattatreya (Autor)

Cantul Eliberatului - (Avadhuta Gita) Mistica tantrica in texte este nu numai cea dintai aparitie in Romania a invataturilor (unele - pentru prima oara intr-o limba europeana) lui Dattatreya - nu tot atat de cunoscut in afara Indiei precum cei pe care de fapt ii personifica mitologic - Brahma -...

Produsul nu mai este disponibil in magazinul nostru.
Colectia
CARTI FUNDAMENTALE
Anul publicarii
2008
Coperta
Brosata
Format
13 x 22 cm.
Numar pagini
286
ISBN
978-973-111-079-0
Cod Bare EAN
5948417021100

Descriere

Cantul Eliberatului, (Avadhuta Gita) Mistica tantrica in texte este nu numai cea dintai aparitie in Romania a invataturilor (unele, pentru prima oara intr-o limba europeana) lui Dattatreya, nu tot atat de cunoscut in afara Indiei precum cei pe care de fapt ii personifica mitologic - Brahma, Visnu, Siva.

Om si Bhagavan (Dumnezeu), fiu al lui Atri (literal, "fara trei") dar si Trimurti, datat mitologic la inceputul, mijlocul si sfarsitul veacurilor, Dattatreya este localizat in Maharashtra dar ii sunt inchinate temple in Bihar, Bengal, Nepal, Trinidad & Tobago. In islamul bengalez este cunoscut ca Pir Tikkanath. Printre intelesurile simbolice ale formei lui Dattatreya se numara cele trei capete, discul timpului, vaca-Dharma-legiuirii, cainii vedelor, audumbara puterilor vindecatoare. Diferentierea intre forma fizica si adeverire este rezolvata in principiul Dattatreya: atunci cand principiul adevarului lui Dattatreya este realizat, acea persoana trebuie sa experimenteze ca ea insasi este Datta (joc de cuvinte intre numele inteleptului si intelesul de "daruit") - ea trebuie sa devina insasi experienta.

Avadhuta Upanisad si Gita, principalele opere atribuite lui Dattatreya, au in centru sufletul eliberat in viata (jivanmukta), un concept pe cat de hindus pe atat de universal si de actual, dincolo de infatisari anume, stil de viata sau rol social, aplicabil ascetului nud si printului hedonistic. Moralistul si amoralistul se pot regasi in actul eliberarii sufletului din care este exclus si faptuitorul si subiectul unei actiuni, nu mai conteaza nici macar "ceea ce am de facut", ceea ce a fost comparat cu alte traditii mistice precum sufismul. Alaturi de piesele amintite, volumul reuneste si alte scrieri (nu toate ale lui Dattatreya, dar nimbandu-l) : Dattatreya stotra, Yoga sastra, Darsana upanisad, Yoga rahasya, Aksi upanisad, Avadhuta upanisad, Jivanmukti gita, Pranava vartika.

Atmosfera indianistica din Romania, in care apare aceasta contributie remarcabila, se intampla sa fie marcata de un fel de aculturatie utilizand impropriu, ca sa folosim un eufemism, nu numai Tantra si Yoga, dar chiar si India sau Romania. Cu atat mai la timp ni se pare efortul si excelenta daruirii competente a tanarului indianist Vlad Sovarel care, timp de opt ani, parca nu s-a dezlipit de numeroasele surse scrise si inspirationale. Folosul cititorului de la noi, bombardat mai ales cu itemuri indianistice de new age, este ca el va avea sansa, oarecum clasica - avem de a face cu o lucrare de teren, dar si cu un romantic respect pentru disciplina textuala standard - sa se intalneasca cu sine insusi prin intermediul unui admirator roman al lui Dattatreya.

Dr. George Anca

CUPRINS

Studiu introductiv......9

Dattatreya stotra........27

Yoga sastra.........33

Darsana upanisad.........................59

Yoga rahasya...............99

Aksi upanisad...............121

Avadhuta upanisad.......................133

Jivanmukti gita..........141

Avadhuta gita.................147

Anexe

Pranava vartika...........................202

Purificarile premergatoare controlului suflului..............209

Literatura traditiei.................215

Bibliografie...............217

Note si comentarii................23

Index...................267


Dattatreya

Brahmanda purana ne spune ca Dattatreya a trait in timpul lui Vaivasvata Manu, in a zecea Treta-yuga, ceea ce ar insemna ca a existat acum patruzeci de milioane de ani. In schimb, Devibhagavata purana indica o data mult mai timpurie, in a doua Treta-yuga.

Mult mai rezonabila decat traditia puranica este cea Natha, mentionand ca nasterea lui a avut loc intr-o vineri, in a patrusprezecea zi cu Luna plina, in luna noiembrie sau decembrie, acum circa patru mii de ani, zi in care si in prezent este sarbatorit Dattatreya.

Parintii lui sunt, in toate traditiile, risi Atri si Anasuya, iar ca sotie o are pe Laksmi, iar dintre discipoli ii mentionam pe Samkriti, Narada, Parasurama, Svami Kartika si Alarka.

Legendele legate de viata lui sunt impartite. Cele mai multe afirma ca Dattatreya este avatarul lui Mahavisnu iar altele, mai recente, ca ar fi intruparea lui Trimurti.

Descrierile vietii lui Dattatreya sunt pline de inadvertente datorate, in parte, si flexibilitatii caracterului acestui personaj preluat de aproape toate mediile religioase indiene, lasand astfel loc multor interpretari. Se spune ca viata lui a fost una neconventionala, fiind pe rand razboinic, ascet tantric de mana stanga etc., aratand discipolilor ca el ramane detasat chiar si atunci cand se deda placerilor trupesti. Dattatreya apare in Markandeya purana ca guru al lui Patanjali, initiindu-l pe acesta in Asthanga Yoga, dupa care Patanjali ar fi compus Yoga Sutra. Ulterior il intalneste pe Adi Sankaracharya (autor si invatator celebru care a revigorat brahmanismul, traind, dupa traditie, in sec. al III-lea i.e.n.), chiar inainte de moartea acestuia, langa Kedarnatha, intr-o pestera care, in zilele noastre, este loc de pelerinaj.

Ce spun alti cititori

Ai citit cartea?
Posteaza recenzia

Detalii

SKU
000B110
Anul aparitiei
2008
Tip coperta
Brosata
Format
13 x 22 cm.
Teme de interes
CLASIC, Hinduism (yoga), Hinduism (yoga) - CLASIC
SKU editii anterioare
000B18
ISBN editii anterioare
973-7970-01-2
Limba
Romana
Nr. pagini
286
ISBN
978-973-111-079-0
Cod bara editii anterioare
5948417020189
Traducator
Vlad Sovarel

Articole