Comentarii asupra vietii (vol. I)

Krishnamurti s-a nascut in India - districtul Madras - in anul 1895 si s-a stins din viata in 1986 - in California. Adoptat de Annie Besant - presedinta Societatii Teozofice - educat la Oxford si Paris - Krishnamurti va refuza curand rolul de Invatator al Lumii pe care dorea sa i-l...

Produsul nu mai este disponibil in magazinul nostru.
Comentarii asupra vietii (vol. I)
Colectia
MAESTRI SPIRITUALI
Anul publicarii
2002
Coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Numar pagini
286
ISBN
973-97577-9-1

Descriere

Krishnamurti s-a nascut in India, districtul Madras, in anul 1895 si s-a stins din viata in 1986, in California. Adoptat de Annie Besant, presedinta Societatii Teozofice, educat la Oxford si Paris, Krishnamurti va refuza curand rolul de "Invatator al Lumii" pe care dorea sa i-l atribuie miscarea teozofica. Dizolvand ordinul "Steaua Orientului" infiintat special pentru el, Krishnamurti va afirma ca nici o autoritate spirituala, morala, filozofica sau de alta natura nu detine monopolul Adevarului. Intreaga sa invatatura este o invitatie adresata fiintei umane pentru realizarea unei depline cunoasteri de sine, un apel constant la o traire autentica a vietii.

J. Krishnamurti a intreprins numeroase calatorii pe intreg mapamondul, tinand conferinte si dialogand cu interlocutori provenind din cele mai diferite medii. In acelasi timp, el este fondatorul unor fundatii in America, India si Anglia, si a unor scoli menite sa orienteze elevii spre o implinire a facultatilor lor creatoare. Krishnamurti a calatorit foarte mult in Europa, India, Australia si America, prilej cu care sute de persoane, barbati si femei, l-au intalnit si s-au intretinut cu el, intr-o maniera spontana si libera, pe marginea problemelor existentiale. Descoperirea de sine si revelatiile care se petreceau in timpul discutiilor erau expresia unor intense experiente emotionale si nu doar simple chestiuni filosofice sau cautari intelectuale, speculative, pentru gasirea de solutii. Adeseori, pe parcursul acestor convorbiri, se realiza o completa comuniune a mintilor, o adanca cercetare launtrica si o brusca iluminare. Aceasta comuniune directa si ascultare profunda a facut posibila realizarea unor pretioase descoperiri in domeniul constiintei umane. "Cui ii pasa de necazurile celorlalti? - spune Krishnamurti - avem fiecare atat de multe probleme incat ne lipseste ragazul pentru problemele altora. Ca sa faci pe cineva sa te asculte trebuie sa platesti cumva: in bani, in rugaciuni, sau in credinta. Ascultatorul de profesie isi va face meseria, dar asta nu inseamna nicidecum descatusare durabila. Noi dorim sa ne destainuim in mod liber, spontan, fara nici un fel de remuscare ulterioara. Purificarea prin spovedanie nu depinde de cel care asculta, ci de cel care doreste sa-si deschida inima. A avea inima deschisa inseamna a asculta, nu doar la tine insuti, ci la fiecare influenta, la fiecare miscare din jurul tau. Ca va fi sau nu va fi posibil sa facem ceva tangibil cu ceea ce auzim, ramane de vazut, dar simplul fapt de a fi deschisi aduce cu sine propria actiune. O asemenea ascultare purifica inima, curatind-o de toate lucrurile mintii. Ascultarea cu mintea este simpla flecareala, in ea nu exista eliberare nici pentru noi nici pentru ceilalti; ea este doar o continuare a suferintei."

Krishnamurti a notat convorbirile purtate cu interlocutorii sai, cautand sa le puna intr-o relatie directa cu variatele aspecte ale naturii. Nimic din cele scrise de autor nu a fost inventat sau imaginat; acesta nu a facut decat sa transcrie cu simplitate si deplina sinceritate cele petrecute. Lucrarea Comentarii asupra vietii isi are originea tocmai in aceste discutii notate cu grija de Krishnamurti in jurnalul sau timp de peste douazeci si cinci de ani. Comentarii asupra vietii este, din toate punctele de vedere, o lucrare cu totul speciala. Cea mai mare parte a cartilor lui Krishnamurti sunt rapoarte stenografice ale discutiilor si prelegerilor tinute de autor si compilatii dupa acestea. In cazul de fata avem de-a face cu cea mai considerabila lucrare, in proza, scrisa de el insusi. Comentarii asupra vietii este alcatuita din trei volume, indelung gandite si foarte substantiale sub aspectul continutului. Asa cum se va vedea, cele 57 de comentarii cuprinse in cel de-al doilea volum acopera o arie foarte larga de probleme. Si totusi aceasta mare varietate tematica este subsumata laitmotivului invataturii lui Krishnamurti: anume, ca fiecare fiinta umana isi poate solutiona problema centrala intr-un singur mod - intelegandu-se pe sine insasi. Aceasta carte este considerata una din marile carti ale timpului nostru; invatatura cuprinsa in paginile ei exprima o spiritualitate care nu este nici orientala, nici occidentala, ci una profund omeneasca.


Jiddu Krishnamurti

Krishnamurti s-a nascut la 11 mai 1895, la Madanapalle, in sudul Indiei. "Descoperit" de miscarea teozofica, este crescut si educat in Occident, considerandu-se ca va deveni instrumentul exprimarii unui mesaj de o deosebita importanta, ca va indeplini rolul unui Mesia, sau ca va fi fondatorul unei noi religii.

In 1925, in urma mortii fratelui sau Nityananda, Krishnamurti traverseaza o grava criza psihologica, in decursul careia incepe sa se indoiasca de toate valorile "spirituale". S-a eliberat de tot ceea ce invatase, ramanand intr-o stare de non-speranta. Nu mai astepta nimic. Si tocmai in aceasta situatie de gol interior, in aceasta stare de moarte fata de elementele structurale ale trecutului sau psihologic - spune Krishnamurti - a erupt in el "acea binecuvantare ce se realizeaza numai intr-o stare de liniste autentica, a avut loc eruptia exploziva a iubirii".

Aceasta experienta a determinat in el o innoire spirituala, o adevarata revolutie, o profunda mutatie. Din acel moment Krishnamurti a declarat ca nu va mai fonda o noua miscare religioasa sau un nou sistem filozofic care sa inrobeasca si sa conditioneze si mai mult mintile oamenilor. In urma acestei revolutii launtrice Krishnamurti a dizolvat "Ordinul Stelei", ce fusese fondat special pentru el si, incepand din 1928-29, a luat o orientare complet independenta de orice fel de organizatie.

Dupa o perioada dificila, marcata de nenumarate confruntari, Krishnamurti ii intalneste in 1946 pe Aldous Huxley si pe Charles Morgan, impreuna cu care va fonda o scoala la Ojai, California; de altfel Huxley i-a prefatat lucrarea Prima si ultima libertate. Din acel moment, mesajul sau a devenit mai cuprinzator si s-a raspandit in intreaga lume, pana cand - lucru extraordinar - in anul 1974 a avut loc incidenta mesajului sau cu elita intelectuala. De atunci Krishnamurti s-a intalnit de doua ori pe an, o data in Anglia si o data in California, cu savantii cei mai ilustri ai lumii contemporane: savantul Capra, care a condus multa vreme centrul de studii nucleare de la Geneva, D. Bohm, profesor de fizica la Universitatea din Londra, cei mai mari specialisti in neuropsihiatrie si in anatomia creierului, pe scurt, vreo cincizeci de savanti, toti niste enciclopedii vii. Si nu este oare un suprem paradox? Ei il intalnesc pe Krishnamurti, cel care denunta pericolul conditionarii prin cultivarea creierului.

Independent de mesajul pe care il aduce, Krishnamurti este fondatorul unei serii de scoli in India, America si Anglia. El scris o lucrare intitulata Despre educatie si, in aceste scoli noi, incearca sa orienteze elevii spre implinirea facultatilor lor creative, incearca sa faca din ei fiinte creatoare si nu simpli imitatori, sa trezeasca in ei facultatea atentiei si a observarii extrem de clare.

 

Carti de Krishnamurti (aparute la Editura Herald):

COMENTARII ASUPRA VIETII (vol. I, II, III)
ELIBERAREA DE CUNOSCUT
DESPRE EDUCATIE
UNICA REVOLUTIE
PRIMA SI ULTIMA LIBERTATE
SFARSITUL TIMPULUI
DEPLINATATEA VIETII
TREZIREA INTELIGENTEI
ZBORUL VULTURULUI
VIATA ELIBERATA

 

Ce spun alti cititori

Ai citit cartea?
Posteaza recenzia

Detalii

SKU
000A050
Anul aparitiei
2002
Tip coperta
Brosata
Format
13 x 20 cm.
Limba
Romana
Nr. pagini
286
ISBN
973-97577-9-1
Traducator
Radu Duma, Remus Silvianu

Articole